Lege de protecţie a consilierilor judeţeni şi locali, cerută de Primăria Timişoara

Municipalitatea vrea să evite noi anchete pecum cea legată de finanţarea Poli

camera deputatilorCâţiva consilieri local anunţă că aşteaptă din partea parlamentarilor de Timiş o lege care să reglementeze finanţările sportive, o lege a patrimoniului şi demersuri pentru concretizarea proiectului rămas în aşteptare al şoselei de centură a Timişoarei.

 

O lege considerată necesară după „anchetele Poli”

Voci din Consiliul Local Timişoara îşi exprimă, la final de mandat, dezamăgirea cu privire la faptul că nu s-a putut colabora mai bine cu parlamentarii timişeni pentru promovarea unor proiecte de lege mai mult decât necesare pe plan local.

Cu o lege clară a finanţării structurilor sportive s-ar fi putut evita, cred ei, toate complicaţiile legate de finanţările acordate fostei sau actualei echipe fanion a oraşului, Poli Timişoara.

„Eu personal am transmis tuturor parlamentarilor de Timiş texte pe care să le propună ca amendamente la legile existente pentru protecţia consilierilor locali şi judeţeni din întreaga Românie. Pentru că este o expunere incredibilă a tuturor celor ce-şi asumă, fie consilieri locali sau judeţeni. Nu vizavi de sport, vizavi de orice. Este aberant să ai girul de legalitate pe un proiect de hotărâre, să  fie adoptata hotărârea în sine, să primească gir de legalitate de la instituţia prefectului şi în cazul unora şi de la judecătorie. Şi după aceea să-ţi vină cineva de  la o instituţie executivă, cum e Curtea de Conturi, care ar trebui să fie respectabilă, dar din păcate s-a populat cu persoane care o duc în derizoriu şi să spună : «pe mine nu mă interesează  judecătoria, că ştiu eu ce fac judecătorii»”, a declarat Nicolae Robu, primarul Timişoarei.

Edilul timişorean s-a arătat total dezamăgit de rezultatul acestor demersuri: „Niciun parlamentar nu a făcut nimic, şi am spus-o public. Colegii mei liberali nu au făcut  nimic pentru a se corecta legislaţia.”

Consilierul local PNL Simion Moşiu afirmă că pe plan local era nevoie de o Lege a finanţărilor sportive, prin care să se evite situaţiile neclare sau cazurile de încălcare a legii. „La fel de necesară era şi o nouă Lege a Patrimoniului, care să ajute Primăria să gestioneze mai bine problema retrocedărilor şi a clădirilor istorice. Aşteptam din partea parlamentarilor timişeni şi mai multe demersuri pentru finalizarea şoselei de centură a Timişoarei. Din acest punct de vedere, patru ani au cam trecut degeaba”, mai spune Simion Moşiu.

Trianon şi Ziua Olteniei, în loc de şoseaua de centură

În locul acestor priorităţi legislative, unii senatori şi deputaţi timişeni au avut zeci de iniţiative legislative, unele curioase, altele cu slabe şanse de materializare, şi cele mai multe fără nicio legătură cu ce se aştepta de la ei pe plan local.

„Propunere legislativă privind organizarea şi exercitarea profesiei de dietetician”, „Proiect de Lege pentru instituirea Zilei limbii maghiare”, „Propunere legislativă pentru modificarea Legii privind unele măsuri de protecţie şi autorizare a construcţiilor în zona de coastă a Mării Negre”, „Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii pentru aprobarea Programului national de dezvoltare a turismului Schi în România”, „Propunere legislativă pentru declararea zilei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon”, „Propunere legislativă privind instituirea zilei de 21 martie – Ziua Olteniei” sunt doar câteva din „priorităţile legislative”, raportate la situaţia şi nevoile locale, care au fost promovate în acest mandat de către parlamentari de Timiş.

Print Friendly, PDF & Email