La Timișoara se deschide primul Parc de Crăciun din vestul României

Muzeul Satului Bănățean va găzdui, într-un spațiu generos de 10 hectare amenajat festiv, primul Parc de Crăciun din vestul României, organizat de Consiliul Județean Timiș.

 

Am creat un loc de poveste în care fiecare copil, indiferent de vârstă sau de preocupări, să poată găsi cel puțin o activitate care să îi facă plăcere. Crăciunul ar trebui să fie mai puțin despre consumerism sau goana după cumpărături, deoarece cel mai frumos cadou este timpul petrecut alături de cei dragi. În Parcul Crăciunului vom făuri amintiri menite să reunească prieteni și familii”, declară Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș, instituția care finanțează evenimentul.

Programul artistic al Parcului Crăciunului cuprinde concerte pop cu artiști consacrați, folclor și călușari, colinde, împărțite pe zile și zone diferite. Atmosfera de sărbătoare va fi întregită de două spectacole de lasere, de photo cornere și expoziții foto outdoor.

În zona de Food Court, în fiecare duminică va avea loc câte o demonstrație culinară legată de sacrificarea porcului și pregătirea preparatelor tradiționale pentru sărbătoarea de Ignat, cu degustare gratuită. Tot duminica, în cadrul atelierului de preparat pâine la cuptorul tradițional al muzeului, participanții vor putea simți gustul și mirosul uneia dintre cele mai bune rețete din cunoscuta localitate turistică Margina.

Derulat pe parcursul a 17 zile, Parcul Crăciunului este o sărbătoare a comunității la care contribuie șase instituții de cultură din subordinea Consiliului Județean Timiș: Muzeul Național al Banatului, Muzeul Național de Artă Timișoara, Muzeul Satului Bănățean Timișoara, Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin”, Centrul de Cultură și Artă al județului Timiș, alături de Biblioteca Județeană Timiș „Sorin Titel”. În eveniment este implicată și Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului, împreună cu Centrul Multifuncțional Bastion și Biroul de Cultură al CJ Timiș.

Parcul Crăciunului va fi deschis de marți până duminică, între orele 11-21, în perioada 4 – 23 decembrie. Aleea comercianților cu specialități de sezon, vin fiert și deserturi va fi deschisă începând cu ora 17, în timpul săptămânii și cu ora 150, sâmbăta și duminica. Patinoarul, caruselul, trenulețul și mașinuțele vor fi gratuite și accesibile de marți până duminică, între orele 11- 21.

Programul complet al evenimentului poate fi găsit pe www.parculcraciunului.ro.

Intrarea în Parcului Crăciunului este liberă, dar se face doar în baza certificatului verde, conform legislației în vigoare.

Print Friendly, PDF & Email