Klaus Iohannis, la Timişoara: „Suntem în plin război cu PSD şi îl vom câştiga”

Foto: PNL

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, la Timişoara, că PNL se află în plin război cu PSD şi le-a transmis liberalilor să nu-i subevalueze pe pesedişti, potrivit Agerpres.

 

„În mod normal, despre reconstrucţia unei ţări, a unui stat se vorbeşte după un război. Şi ştiţi ce? Noi suntem în plin război cu PSD. Dar de ce facem noi asta? Fiindcă noi, voi, liberalii, şi cu mine, suntem oameni ai păcii, ai construcţiei, care vor să dezvolte România. De ce am intrat noi într-un război? Vă amintiţi cum a câştigat PSD alegerile vorbind despre lapte şi miere şi din prima zi au început să atace România şi pe români, au început să atace Justiţia ei, gaşca de penali, şi ne-am opus şi eu, şi voi, după care au început să atace toate sistemele mari din România. Au început cu Justiţia, au continuat să înşurubeze neamuri şi prietenari în funcţii de conducere în administraţie, învăţământ, sănătate şi nu s-au oprit. Cum se zice la noi: nu o mai dat sfântul să se oprească! Am rămas cu toţii mască când au început să atace economia românească, partenerii noştri, pe români. Şi atunci, cineva trebuia să spună ‘atât’ şi asta am făcut noi, voi şi cu mine. De aceea suntem în război, fiindcă cineva trebuia să ia partea românilor şi vom câştiga acest război. Am început destul de bine”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis, prezent duminică, 13 octombrie, la adunarea regională a organizaţiilor PNL din regiunea Vest de la Timişoara.

El a subliniat că PSD este încă un adversar foarte puternic, care nu trebuie subevaluat. „Aşa păţeşte cine se ia de români, pierde. PSD pierde! Vă rog din suflet să nu greşiţi, să nu subevaluaţi potenţialul PSD, să nu-i subevaluaţi pe pesedişti, PSD este încă un adversar foarte puternic, adânc înşurubat şi în stat. (…) Dacă există ceva care seamănă cu un stat paralel în România, atunci acest lucru se numeşte PSD, pentru că ei sunt adânc înşurubaţi„, a afirmat Klaus Iohannis.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Redacţia Timpolis, timpolis@online.ro