Istoricul Adam Burakowski: „În Decembrie 89 a fost un amestec de trei curente: revoluţie, lovitură de stat şi influenţa factorilor externi”

Prima dată a venit în România în 1996, în ultimele luni de mandat al lui Ion Iliescu. De atunci, ne vizitează ţara de trei – patru ori pe an. Aşa a ajuns să-l intereseze comunismul din România, să-l studieze şi să scrie, cu detaşare, despre el.

L-am invitat la un dialog pe istoricul polonez Adam Burakowski – care a fost prezent la Timişoara la conferinţa Ideologii, valori și comportamente politice în Europa Centrală și de Est, organizată de Universitatea de Vest. Un dialog despre momentul 89, despre cauzele uciderii lui Ceauşescu, în urma unui simulacru de proces, despre modul în care nomenclatura comunistă şi securistă a ajuns cel mai mare învingător al prăbuşirii comunismului, despre blocarea în justiţie a Dosarului Revoluţiei, despre pericolul dinspre Est.

 

„Despre comunismul din România pot să scriu cu detaşare deplină”

CV Adam Burakowski

 

Adam Burakowski (n. 1977) este doctor habilitat în politologie, istoric, absolvent al Institutului de Istorie al Universităţii din Varşovia (2001) şi al Institutului de Studii pentru Europa de Est al aceleiaşi universităţi (2004).

 

În 2003 a efectuat un stagiu de practică în cadrul Cold War International History Project, de la Woodrow Wilson International Center for Scholars din Washington.

 

Din 2004 devine asistent, din 2007 – lector, din 2015 – profesor în cadrul Institutului de Studii Politice al Academiei Poloneze de Ştiinţe.

 

Din 2006 activează în cadrul postului naţional de radio polonez.

 

Începând din 2009 este membru al conducerii Grupului pentru Interese Economice Europene al Euranet şi, din 2013, al Euranet Plus.

 

Este coautor, împreună cu Aleksander Gubrynowicz şi Pawel Ukielski, al cărţii "1989. Toamna naţiunilor", 2010, Polirom, 2013, împreună cu Marius Stan, al volumului "O ţară tristă, plină de umor. Istoria României după anul 1989", 2012, şi, împreună cu Krzysztof Iwanek, al volumului "De la colonie la superputere, India 1857-2013", 2013. În 2015 a publicat volumul "Sistemul politic al României contemporane". În prezent se ocupă de India şi Asia de Sud.

 

Sursă CV: www.polirom.ro

Domnule Adam Burakowski, aţi reeditat relativ recent volumul Dictatura lui Nicolae Ceauşescu 1965-1989. Geniul Carpaţilor. Sunt unii care se întreabă, probabil, de ce trebuie cercetată, după atâta timp de la căderea comunismului, era Nicolae Ceauşescu, o epocă-fanion al comunismului?

Istoria trebuie mereu cercetată, pentru că ne oferă lecţii de viaţă. Istoria comunismului în România este foarte interesantă. Iar perioada Ceauşescu este mai apropiată de timpurile pe care le trăim. Nişte curente începute în anii 70 – 80 observăm că sunt încă valabile în societatea românească. Mă refer, de pildă, la industrializare, la mutarea de la sat la oraş, pe care eu o văd ca pe o distrugere a culturii populare. Dintr-un punct de vedere, este trist, din altul, este doar normal. Acest proces a marcat, însă, şi ţări care nu au trecut prin comunism

 

De ce îl numiţi pe Nicolae Ceauşescu „geniul Carpaţilor”? La prima vedere, în titlu nu este sesizabilă vreo ironie.

Este interesant că nimeni nu mi-a pus întrebarea asta după ce a apărut prima ediţie a cărţii, în 2011, când toată lumea părea să fi înţeles că e o ironie. De când am lansat ediţia a doua, ascult întrebarea aceasta frecvent. Vă răspund: aşa era numit Ceauşescu în Polonia, în ţara mea, „geniu al Carpaţilor”. Era o ironie privitoare la cultul personalităţii de care dădea dovadă acesta, un cult care ajunsese la apogeu în anii 80. În Polonia, când vorbesc despre „geniul Carpaţilor”, toată lumea ştie despre cine e vorba şi înţelege ironia.

Dar la a treia ediţie, dacă o voi publica, voi pune acest cuvânt între ghilimele. (Râde – n.r.)

 

Cum aţi ajuns să studiaţi comunismul din România?

Îmi place România şi sunt interesat de ţara dumneavoastră. Am fost aici, prima dată, în 1996, în ultimele luni de mandat al lui Iliescu. Venisem ca turist. De atunci, am vizitat România de vreo 50 de ori, de trei – patru ori pe an. Cred că, în total, am petrecut aici mai mult de doi ani.

Pentru mine este foarte importantă independenţa cercetărilor pe care le fac. Dacă aş fi scris despe comunismul din ţara mea, aş fi fost, poate, subiectiv. Dar despre comunismul din România cred că pot să scriu cu detaşare deplină.

 

„Pe lista celor mai bogaţi oameni din România, majoritatea sunt oameni cu conexiuni în fostul regim comunist”

Aţi afirmat într-un interviu că, în România, cel mai mare învingător al prăbuşirii comunismului în 1989 este „nomenclatura comunistă şi securistă”, iar marele perdant, societatea. Cum s-a ajuns aici?

Uitaţi-vă pe lista celor mai bogaţi oameni din România şi pe listele similare din alte state foste comuniste şi veţi vedea că majoritatea sunt oameni cu conexiuni în fostul regim comunist, conexiuni fie de partid, fie de servicii secrete. La începutul anilor 90, când piaţa s-a deschis, ei au avut puterea, informaţiile, legăturile pentru a pune mâna pe capitalul de stat. Aceşti oameni despre care vorbeam au preluat pur şi simplu acea proprietate de stat şi, în plus, au obţinut foarte uşor credite din bănci de stat, controlate de colegi de-ai lor de partid.  

 

„Nu există încă o descriere ştiinţifică, obiectivă a ceea ce a fost în Decembrie 1989”

Din întrebarea anterioară se desprinde o alta: când facem referire la Decembrie 1989, vorbim despre o revoluţie sau despre o revoluţie confiscată?

La mai mult de 27 de ani după Decembrie 1989, nu există nicio carte profundă despre ceea ce s-a întâmplat atunci. Există destule volume despre acea perioadă, dar unele sunt prea succinte, unele descriu numai lucruri parţiale – de exemplu, Memorialul Revoluţiei a publicat volume consistente şi serioase, dar numai despre ceea ce s-a întâmplat la Timişoara –, iar altele sunt fie prea scurte, ca de pildă, cartea lui Peter Siani-Davies, fie prea „scandaloase”. Deci, după mine, nu există încă o descriere ştiinţifică, obiectivă, fără emoţii a ceea ce a fost în Decembrie 1989.

Încă sunt documente care trebuie declasificate ori mai sunt documente aflate în alte ţări, de exemplu în SUA, care sunt relevante pentru perioada respectivă, dar eu nu am acum timp pentru un astfel de proiect.

După mine, ceea ce s-a întâmplat atunci este un amestec de trei curente: revoluţie, în sensul de revoltă populară, lovitură de stat dată de aparatul înalt de partid, din Securitate şi de la Armată şi influenţa factorilor externi. Comunismul s-a prăbuşit, în 89, în toate ţările vecine, iar România nu mai putea, nici ea, să reziste cu acest regim, dar Ceauşescu nu a înţeles acest lucru.

 

„Termenul cel mai potrivit pentru procesul lui Ceauşescu mi se pare a fi lichidare. Ştia prea multe despre cei care au preluat puterea”

Cum explicaţi faptul că România este singura ţară din fostul bloc sovietic în care răsturnarea regimului comunist s-a făcut cu morţi şi a fost singura ţară care a recurs la condamnarea la moarte a preşedintelui dat jos, iar asta, în urma unui simulacru de proces?

Toţi omologii comunişti ai lui Ceauşescu, din Europa, au realizat, în 89, că trebuie schimbat regimul comunist. În Polonia, era un ofiţer sovietic care, când venea de la Moscova, asta transmitea conducerii. În Ungaria, János Kádár a murit înaintea de schimbarea regimului, dar cei care i-au urmat au înţeles că nu mai poate continua. În Cehoslovacia s-a produs o manifestaţie violentă, apoi sistemul s-a schimbat foarte repede. Ceauseşcu, însă, era convins că regimul comunist este de neînvins şi a opus o rezistenţă foarte dură celor care voiau să-l schimbe.

Referitor la procesul lui Ceauşescu, termenul cel mai potrivit mi se pare a fi lichidare. Nu a avut parte de un proces, pentru că ştia prea multe, avea documente şi despre cei care au preluat puterea şi, în plus, avea resurse pentru a le face publice.

 

Totuşi, se presupune că, dacă începea un proces, nu mai ieşea din arest, din închisoare, 10 – 15 ani…

Uitaţi-vă la ceea ce s-a întâmplat în Bulgaria, când Todor Jivkov a fost condamnat la închisoare. Timp în care au apărut foarte multe documente despre cei care au preluat puterea.

Cred că, dacă Ceauşescu nu ar fi fost omorât, se întâmpla şi aici acelaşi lucru. Măcar aşa credeau cei care l-au ucis.

 

„România nu a trecut printr-un proces de lustraţie, iar mulţi dintre cei care sunt în Justiţie sunt oameni ai fostului regim”

Aminteaţi de rezistenţa dură opusă de Ceauşescu, în Decembrie 1989. Aveţi dreptate, dar majoritatea victimelor Revoluţiei din Decembrie, peste 900, au fost împuşcate după 22 decembrie, deci după căderea regimului comunist…

Aici vorbim despre aşa-numitul „fenomen al teroriştilor”, care nu este explicat încă oficial. Vorbim despre o deschidere a focului între unităţi care nu au mai avut comunicare şi care credeau că ceilalţi sunt duşmani – este ceea ce s-a întâmplat, de pildă, la Aeroportul Otopeni. Apoi, nu se ştie cine a tras din balconul Comitetului Central de la Bucureşti. Aspectele acestea trebuie cercetate şi din punct de vedere istoric, dar mai ales penal, pentru că vorbim despre crime.

 

Dar, dar la mai bine de 27 de ani, Dosarul Revoluţiei este nerezolvat de Justiţie, deşi, în toţi aceşti ani, în România s-au schimbat regimuri politice, nu a mai fost doar regimul care a confiscat Revoluţie din Decembrie. Cum vă explicaţi această trenare a anchetei?

Nu mă mir… Pentru că România nu a trecut printr-un proces de lustraţie, iar mulţi dintre cei care sunt în Justiţie sunt oameni ai fostului regim.

 

Au fost şi procurori tineri care, la Revoluţie, aveau în jur de 18 ani, şi, totuşi, nu s-a făcut nimic în dosar…

Au fost, într-un fel sau altul, urmaşi ai unor oameni din vechiul regim.

 

„Ar trebui condamnată ideologia comunistă, ca şi fascismul”

În România s-a făcut, în 2006, o condamnare morală a comunismului. În ultimii ani au fost şi condamnări, foarte puţine, ale unor crime ale comunismului. Totuşi, în lipsa unei condamnări a ideologiei – şi asta, la nivel european –, nu riscăm ca în vreo ţară din zonă comunismul să reapară, la un moment dat, ca formă de stat?

Comunismul şi simbolurile lui sunt interzise în mai multe ţări din Europa. Dar sunt şi ţări care au partide comuniste, cum este, de exemplu, Republica Moldova.

 

Prin interzicere simbolurilor, se rezolvă parţial problema. Pentru că, mâine, poate apărea un partid de sorginte comunistă, cu un alt nume, cu un alt simbol.

Dar, aşa e. În Europa, comunismul nu este condamnat, ca ideologie, la fel cum s-a întâmplat cu fascismul. Şi ar trebui să se ajungă la această condamnare, la interzicere, pentru că ideologia aceasta a fost criminală.

Sunt şi ţări în care există partide comuniste care sunt normale, să spun aşa. Mă refer la India, al cărei regim îl studiez în momentul de faţă. Acolo există două partide comuniste mari şi ambele fac un joc electoral normal, deşi folosesc simboluri precum secera şi ciocanul.

 

De ce credeţi că Europa nu are apetenţă pentru condamnarea acestei ideologii?

Au mai existat intenţii, dar nu s-au concretizat. În toată zona aceasta, Europa Centrală şi de Est, starea de acum e creată de oameni bine ancoraţi în trecut, care nu au niciun interes pentru a condamna comunismul, pentru că şi-ar condamna o parte din propriul lor trecut.

Dar mi se pare că, acum, asupra Europei nu mai planează pericolul comunist. Sunt nişte grupări comuniste mai mici, dar nu sunt mai importante decât ale moştenitorilor legionarilor. Sunt grupări de fanatici, dar, cum spuneam, grupări foarte mici.

 

„Ideologia lui Putin este o sinteză între comunism şi imperialism”

După un sfert de secol de la ieşirea de sub influenţa URSS, românii (şi nu doar ei) resimt ameninţarea venind tot dinspre Est, unde politica Kremlinului este de a-şi reface fosta zonă de influenţă..

Ceea ce este acum în Rusia e, aşa cum spunea Hegel, o sinteză. Dacă regimul ţarist era teza, iar cel comunist, antiteza, ceea ce e acum este o sinteză a celor două curente. Regimul Putin are tendinţe autoritariste, dar ideologia lui este o sinteză între comunism şi imperialism.

Comunismul este o ideologie care, mi se pare, a murit în 1989.

 

Cum poate fi contracarată eficient această ameninţare dinspre Est?

În toate statele din Europa Centrală şi de Est, Armata trebuie modernizată şi trebuie ridicate fonndurile alocate Armatei.

În încheiere, aş vrea să mai adaug că îmi place Timișoara foarte mult, că mă bucur că a obținut titlul de capitală culturală a Europei în 2021 și că deja acum mă gândesc la următoarea mea vizită aici. Mulțumesc pentru prilejul de a acorda acest interviu ziarului dumneavoastră.

 

Interviu publicat şi în Puterea a Cincea.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

jurnalist TIMPOLIS