Ion Iliescu, vioară a Kremlinului?

Melania-CInceaO declaraţie a fostului preşedinte Ion Iliescu, tardivă şi în contradicţie cu precedentele, ridică mari semne de întrebare. Din perspectiva momentului, a contextului geopolitic şi a posibilului scop în care a fost făcută.

 

Un subiect vechi de câţiva ani – existenţa în Europa a unor presupuse închisori CIA – este readus în atenţia publică printr-o declaraţie făcută, aparent întâmplător, de fostul preşedinte Ion Iliescu, într-o publicaţie germană de stânga, Der Spiegel. Pentru care dl Iliescu declara, acum câteva zile, că a aprobat “în principiu” o solicitare a SUA, în perioada 2002 – 2003, privind crearea unui centru al CIA în România, susţinând, însă, că nu a ştiut că e vorba despre vreo unitate de detenţie. O declaraţie care ridică semne de întrebare. Din perspectiva momentului, a contextului geopolitic şi a posibilului scop în care a fost făcută.

Din perspectiva momentului

Este o afirmaţie făcută de dl Iliescu la câteva luni după ce declara că nu a avut cunoştinţă despre aşa ceva, la 12 – 13 ani de la momentul în care, susţine acum, a dat aprobarea şi după alţi ani în care tema aceasta făcuse obiectul unor anchete oficiale care nu probaseră acuzaţiile.

Interesant este şi faptul că, doar cu câteva zile înainte de apariţia articolului în Der Spiegel, acelaşi subiect era abordat la un post tv naţional, într-o emisiune care l-a avut ca invitat pe fostul preşedinte Traian Băsescu. O emisiune pe Realitatea TV, postul lui Cozmin Guşă. Cel care – ca o paranteză fie spus – în anii 2000, când era secretar general al PSD, ar fi declarat că “Rusia este a doua mea patrie”.

În plus, aducerea în discuţie a acestei teme şi afirmaţia d-lui Iliescu vin în condiţiile în care anchetele oficiale au relevat că nu există probe care să susţină respectivele acuzaţii. Sunt făcute având la bază un raport recent al Senatului SUA, din decembrie 2014 – care invocă “fapte noi”, dar, inexplicabil, trece sub tăcere exact numele statelor incriminate –, un raport realizat la aproape patru ani de la instalarea regimului Obama care anunţa că a pus capăt programului de detenţie şi interogare iniţiat de fosta administraţie de la Washington, dar care, declară geostrategul Stratfor, George Friedman, s-a eschivat de la responsabilitate: “Obama a dat publicităţii documentele prin care Bush a aprobat tortura şi a făcut astfel ca întreaga problemă să cadă pe umerii administraţiei americane anterioare, în timp ce a refuzat anchetarea vreunuia dintre cei asociaţi cu aceste practici”. Ceea ce poate arăta în background nişte jocuri politice interne.

Din perspectiva contextului geopolitic

Redeschiderea, acum, a scandalului în Europa şi, mai cu seamă, în ţări aflate la confluenţa unor interese cât se poate de bine conturate din punctul de vedere al Federaţiei Ruse pare, astfel, să fie o undă a unor jocuri politice din SUA. Amplificarea sa în Europa implică însă, în actualul context geopolitic, un risc crescut. Vorbim despre o Europă pândită de pericolul expansionismului rus, o Europă care traversează cea mai gravă criză de la Războiul Rece încoace, o Europă care se vede nevoită să facă faţă unor tehnici de manipulare subversive ale Rusiei, prin care regimul de la Kremlin – deranjat de prezenţa în coasta sa a SUA, prin NATO – urmăreşte slăbirea filonului euro-atlantist şi pentru care primeşte deja sprijin chiar de la facţiuni politice de pe continent. Cât priveşte statele vizate de scandal – “pe surse”, România, Lituania şi Polonia –, sunt ţări aflate în sfera de interes direct al Federaţiei Ruse. Mai mult, în România Puterea părea să-i facă jocurile. În anii 2012 – 2014, se conturaseră indicii privind intenţia de schimbare a liniei strategice a României dinspre Vest spre Est  şi exista suspiciunea unei posibile agende duble a Puterii. Aceeaşi Putere a cărei campanie electorală pur naţionalistă şi ale cărei declaraţii cu iz antieuropean fuseseră girate, la europarlamentarele din 2014, de însuşi liderul Socialiştilor germani, preşedinte al Parlamentului European, Martin Schulz. Aceeaşi Putere care dă semne că nu a renunţat la unele dintre proiectele controversate. Actualul ministru de Externe, Bogdan Aurescu, anunţa, acum câteva zile, că “se lucrează la un parteneriat strategic România-China”. Asta, în lipsa acordului CSAT, în condiţiile în care România are un Parteneriat Strategic cu SUA şi în condiţiile în care un parteneriat strategic implică, cel puţin teoretic, o componentă de securitate şi apărare.

Din perspectiva posibilului scopului

De ce a făcut, totuşi, dl Iliescu această afirmaţie acum şi în contradicţie cu ceea ce spusese până acum? Din greşeală? Totuşi, nu e genul de politician căruia să-i scape ceva ce nu vrea să spună. Sau pentru a juca o carte în favoarea Rusiei, ca parte a unui plan de destabilizare a ţărilor din jurul Ucrainei, de punere la îndoială a cooperării transatlantice, în fond, de favorizare a expansiunii putiniste asupra unor state membre ale fostului bloc sovietic? Să fie dl Iliescu o vioară a Kremlinului, în scandalul “presupuse închisori CIA în Europa”?

Articolul a fost publicat şi în Revista 22.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

jurnalist TIMPOLIS