Ioan Holender, la Timişoara, despre scenă și culisele ei

Ioan Holender. Foto: Constantin Duma

Ioan Holender, cel mai longeviv director al Operei de Stat din Viena, va vorbi la Universitatea de Vest din Timişoara despre scena și culisele ei, de ieri și de azi.

 

Evenimentul, organizat de Universitatea de Vest din Timişoara în cadrul seriei de conferințe Timișoara Ideas Fest, va avea loc joi, 9 noiembrie, de la ora 18, în Aula Magna a UVT. Moderatorul serii va fi jurnalistul Sever Voinescu, care va ghida publicul printr-o conversație interesantă și captivantă cu Ioan Holender pe tema „Scena și culisele ieri și azi”.

Ioan Holender s-a născut la Timişoara, în 18 iulie 1935, într-o familie de evrei înstăriţi. Tatăl său era proprietarul unei fabrici de oţet, iar pe linie maternă se trăgea din familia Dornhelm. Bunicul său, Eugen Dornhelm, era un cunoscut comerciant de textile. Originea „nesănătoasă” i-a blocat însă, mai târziu, accesul la facultate, așa că s-a angajat vatman la Uzina Electrică. În felul acesta a scăpat de originea burgheză, fiind acceptat apoi să dea admitere la Universitatea Politehnica din Timişoara, la Facultatea de Mecanică. În toamna anului 1956, însă, când era în anul al treilea de facultate, evenimentele din Ungaria au declanşat şi la Timişoara mişcări în rândul studenţilor, la care a participat şi Ioan Holender, ceea ce i-a atras exmatricularea şi interdicţia de a se mai înscrie la o facultate în România. În perioada următoare a fost antrenor de tenis la şcoala sportivă, la CFR şi la o unitate militară. În 1959 tatăl său a depus cererea de emigrare în Israel, obţinând permisiunea de a pleca prin Vien, unde Ioan Holender s-a stabilit. Timp de trei ani a făcut studii muzicale, în 1962 devenind bariton. La 31 de ani a renunţat însă la cariera de solist de operă şi s-a angajat la Agenţia de impresariat „Starka”, încet-încet devenind un nume cunoscut în lumea operei. În 1972 a preluat agenţia, care va deveni Agenţia de impresariat Holender. În iunie 1988 a fost numit secretar general al Staatsoper şi Volksoper, pentru un mandat de 6 ani, cu intrare în vigoare din septembrie 1991. În urma decesului neaşteptat al lui Eberhard Waechter, directorul celor două instituţii, în primăvara lui 1992 Ioan Holender a fost desemnat la conducerea celor două opere. A avut trei mandate, timp de 19 ani.

Timișoara Ideas Fest este un proiect de anvergură, dedicat ideilor și oamenilor care inspiră comunități. Evenimentul face parte din Programul cultural național Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023 și este finanțat prin programul Inside Timișoara 2023, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii și cofinanțat de Consiliul Județean Timiș, prin programul TimCultura 2023.

Print Friendly, PDF & Email