Instituţiile culturale din Timişoara sprijină candidatura Timişoarei la titlul de Capitală Cultură Europeană 2021

Ioan Coriolan Garboni si Nicolae RobuReprezentanţi ai 20 de instituţii culturale din Timişoara au semnat un document comun prin care îşi asumă susţinerea candidaturii Timişoarei în competiţia pentru titlul de Capitală Culturală Europeană 2021.

 

Timişoara Capitală Culturală Europeană, un proiect al comunităţii

La solicitarea primarului Timişoarei, Nicolae Robu, fiecare reprezentant al instituţiilor de cultură din Timişoara a semnat documentul, întocmit după un model similar acordurilor încheiate, în prealabil, în acelaşi scop, cu rectorii celor patru universităţi din oraş, cu reprezentanţii minorităţilor etnice şi cu reprezentanţii partidelor politice. Va urma, a anunţat deja edilul, un protocol similar, care va fi semnat, în perspectivă apropiată, cu reprezentanţii organizaţiilor culturale din Timişoara. În plus, primarul a informat că Municipalitatea intenţionează să le propună un protocol similar şi reprezentanţilor mediului de afaceri, doar că, în cazul acestora, va fi solicitat şi sprijin financiar pentru susţinerea candidaturii oraşului la titlul de Capitală Culturală Europeană. 

Rând pe rând, au semnat documentul reprezentanţii Operei Naţionale Timişoara, ai Filarmonicii „Banatul”, Teatrului Naţional Timişoara, Teatrului de Stat German Timişoara, Teatrul Maghiar “Csiky Gergely” Timişoara, Teatrului pentru Copii şi Tineret Merlin, Bibliotecii Judeţene Timiş, Muzeului de Artă, Muzeului Satului Bănăţean, Memorialului Revoluţiei, Casei de Cultură a Studenţilor, Casei de Cultură a Municipiului Timişoara, Casei Artelor, Centrului de Cultură şi Artă, Institutului Intercultural, Centrului Cultural German şi Revistei Orizont. Au absentat – motivat, potrivit afirmaţiilor edilului –, reprezentanţii Muzeului Banatului, ai Institutului Francez şi ai Fundaţiei “Triade”.

icolae Robu a argumentat necesitatea încheierii unor astfel de protocoale prin aceea că proiectul candidaturii Timişoarei la titlul de Capitală Culturală este unul care aparţine comunităţii, fiind, de aceea, obligatoriu ca el să nu fie conotat politic, ci să beneficieze de susţinerea tuturor factorilor potenţial responsabili. “Timişoara este un municipiu al diversităţii culturale şi etnice, al toleranţei şi al solidarităţii între oameni”, a mai precizat edilul, care a apreciat că oraşul este capabil să genereze o remarcabilă forţă culturală, care să îi garanteze accederea, cu şanse, la titlul de Capitală Culturală Europeană, în 2021.  

Personalităţile culturale ale oraşului, încrezătoare în şansele Timişoarei

Prezent la eveniment, directorul Filarmonicii “Banatul”, Ioan Coriolan Gârboni, a propus ca Municipalitatea să ia în dezbatere şi posibilitatea de a le oferi unor personalităţi marcante ale vieţii muzicale din România şi din străinătate, care doresc să susţină candidatura Timişoarei la titlul de Capitală Culturală, să semneze astfel de declaraţii de susţinere, în nume propriu. “Eu cred că lupta se va da între Timişoara, Cluj şi Iaşi. Iaşiul este agreat de guvernanţi, nu am prea înţeles de ce, iar Clujul are mass-media foarte tare. Eu cred însă că vom învinge”, spune directorul Filarmonicii.

Adriana BabetiChestionată asupra şanselor pe care Timişoara le are în competiţia în care se pregăteşte să se angajeze, prof. univ. dr. Adriana Babeţi, redactor-şef adjunct al revistei Orizont, a declarat că nu poate oferi, la această întrebare, decât un singur răspuns: “Timişoara are toate şansele. În primul rând este o configuraţie aparte, din punct de vedere al structurii extrem de diverse, cu repercusiuni în planul diversităţii culturale. Cele 26 de etnii, grupuri etnice, care se manifestă în aproape tot atâtea limbi, în forme de expresie culturală explicite, la vedere, nu sunt la îndemâna oricărui oraş, fie el de şi prestigiul Iaşiului sau Clujului”. Adriana Babeţi afirmă că argumentele pe care îşi susţine convingerea se leagă de cunoaşterea tradiţiilor culturale ale oraşului şi de cunoaşterea potenţialului real al acestuia.

Referindu-se la propunerea edilului de a-i reuni pe reprezentanţii tuturor instituţiilor culturale din oraş pentru semnarea unei declaraţii de susţinere, Adriana Babeţi a apreciat că acesta este un lucru pozitiv şi că acest gen de asumare a unui proiect comun poate spori şansele Timişoarei, care este un oraş cu o configuraţie aparte.

În ceea ce priveşte acţiunile care trebuie întreprinse în viitor, prof. univ. dr. Adriana Babeţi a opinat că acestea trebuie să vizeze generarea unor forme funcţionale de expresie culturală, explicite şi la vedere, care să valorifice ceea ce a apreciat a fi potenţialul imens al instituţiilor culturale din Timişoara. “Punerea în operă a acestui potenţial, prin acţiuni de anvergură”, ar fi ceea ce îi lipseşte Timişoarei în acest moment, a apreciat Adriana Babeţi.

Print Friendly, PDF & Email