Însemne ale trecutului, vandalizate la Timişoara

Placa comemorativa picior Pod TineretiiIstoria recentă a Timişoarei pare să nu se ridice la înălţimea trecutului, în vreme ce raportarea timişorenilor la propria lor istorie reprezintă şi ea, adesea, o sursă constantă de amărăciune. Acestea par să fie concluziile unei timişorence care a constatat cu tristeţe că însemne semnificative, care evocă trecutul oraşului, au fost vandalizate.

 

Palme pe obrazul oraşului

Lipsă de respect faţă de trecutul oraşului, rea-voinţă sau crasă necunoaştere, ori toate acestea la un loc, prea puţin contează motivele care au dus la dispariţia unor însemne menite să depună mărturie despre o parte din istoria Timişoarei, care le este aproape necunoscută celor din generaţia tânără.

Scriitorul şi jurnalistul Duşan Baiski a făcut recent publice imagini, primite de la o timişoreancă, Dorotea Momir, imagini care probează vandalizarea unor însemne evocatoare ale trecutului oraşului. În imagini apar doar urmele de pe unul dintre picioarele Podului Tinereții în care, în 15 august 2012, de Zua Marinei, au fost dezvelite trei plăcuţe comemorative din alamă: una dintre ele evocând cei 150 de ani de atestare documentară a portului din Timișoara, alta marcând împlinirea a 225 de ani de la reglementare a navigației și a comerțului pe Bega şi o alta care evoca împlinirea a 280 de ani de la prima cursă Timișoara-Pancevo pe canalul Bega. Cel mai probabil în timpul lucrărilor de amenajare care se execută acum pe malurile Begăi, au fost smulse bornele de care se ancorau vapoarele în zona Căpităniei din Iosefin. Referindu-se la toate aceste însemne ale trecutului, timişoreanca apreciază, cu regret, că acestea “chiar au avut un rol și, după mine, puteau fi lăsate acolo ca relicve ale trecutului navigației de pe Bega”.

Istoria unui canal, odinioară navigabil

Canal Bega poza vechePuţini mai sunt timişorenii care cunosc detalii despre istoria de canal navigabil a Begăi. Construcţia a început, potrivit documentelor istorice, în 1728, atunci când administraţia oraşului a decis săparea unui canal menit să contribuie la asanarea terenurilor inundabile din jurul Timişoarei. Patru ani mai târziu, în 1732, pe canalul cel nou, este consemnat primul vapor, care a circulat până la Pancevo. Ulterior, între anii 1735 – 1754, s-a construit o nouă variantă a canalului, mai la sud, între Timișoara și Klekk, iar vechiul canal a fost abandonat, din cauza numeroaselor praguri de nisip care îl făceau impracticabil, mai cu seamă pe timp de vară, când nivelul apei era scăzut. Traseul nou rezultat era mult mai drept și mai favorabil navigației, însă şi acesta depindea mult de nivelul apei, al cărei debit oscila pe parcursul anului.

Prima menţionare documentară a portului Timişoara este consemnată în 1860. Sediul portului era în cartierul Iosefin, pe malul stâng al Begăi, pe tronsonul aflat între Podul Muncii și Pasarela Gelu. Lungimea de mal unde puteau acosta șlepurile era de 450 de metri.

Pe malul drept, pe la mijlocul acestui tronson, era situat Turnul de Apă din Iosefin. Potrivit documentelor vremii, cantitatea de mărfuri care era transportată pe Bega era de 20.000 de tone. În 1756 a fost introdusă şi prima reglementare a navigației și comerțului pe Bega, iar doi ani mai târziu, în 1758, inginerul Maximilian Fremaut a început construcția în amonte de Timișoara a unui nod hidrotehnic la Coștei, pe cursul râului Timiș. Acesta permitea transferul de debit între râul Timiș și Bega, în funcție de necesitățile sezoniere, astfel încât era rezolvată şi problema debitului de apă fluctuant de pe canalul Bega.

Potrivit datelor istorice, în anul 1775 a fost înfiinţat Oficiul de Navigație din Timișoara. Ulterior, la început de secol XX, pe locul fostei Căpitănii a portului a fost construit Palatul Ancher, cunoscut în cartierul Iosefin şi drept Casa cu Ancoră, imobil situat pe b-dul General Dragalina, în vecinătatea podului care duce înspre gară. Ancora montată pe turnul clădirii, îndreptată înspre canalul navigabil Bega, evocă activitatea nautică, odinioară intensă, de pe Bega. Semnul distinctiv pe care casa l-a primit este însă, se pare, rezultatul unei confuzii lingvistice, căci parcela de teren pe care clădirea este amplasată s-a numit cândva „La Ogorul verde” (Zum Grünen Anger). Pentru cuvântul „ogor” a fost utilizat termenul arhaic, dispărut ulterior din limba germană, de „Anger”, pronunţat în grai timişorean „Anker”, astfel încât s-a crezut că este vorba despre „Anker”, adică „ancoră” în vorbirea germană curentă. Aşa se face că edificiul a primit ca „semn de casă” o ancoră, explicîndu-se astfel şi denumirea palatului din prezent – Palatul Ancher.

Documente de început de secol XX, care evocă historia anului 1912, vorbesc despre inundaţiile catastrofale care s-au abătut asupra Timişoarei şi asupra împrejurimilor sale. Cu acest prilej, sunt consemnate şi detalii despre activităţile desfăşurate în Portul Timișoara, acolo unde, potrivit arhivelor vremii, erau încărcate 415.000 chintale de marfă, dintre care 310.000 de chintale erau reprezentate doar de grâu și făină. De descărcat, erau descărcate în portul Timişoara circa 200.000 chintale de marfă.

Comerţul prosper care se derula la acea vreme pe canalul Bega a fost şi unul dintre motivele pentru care o mare parte dintre fabricile și uzinele Timişoarei începutului de secol XX au fost construite în aşa fel încât distanța dintre halele de producție și malurile canalului Bega să fie cât mai mică, situaţie care facilita încărcarea mărfurilor sau descărcarea materiilor prime necesare. Aşa se face că, în anul 1912, pe malul drept al Begăi, în cartierul Fabric, își aveau sediul Fabrica de Spirt Blau, Țesătoria de Bumbac şi Fabrica de Textile. În aval, în cartierul Iosefin,  erau amplasate alte fabrici: Fabrica de Pălării, Fabrica de Furnir, Fabrica de Tutun, Fabrica de Chibrituri, dar şi moara oraşului.

În anul 1917, pe canalul Bega îşi desfăşurau activitatea 563 de ambarcațiuni comerciale, care navigau 305 zile pe an.

Pe Canalul Bega treceau însă pe atunci nu doar de ambarcaţiuni care transportau marfă, ci şi ambarcaţiuni de pasageri. Un record în ce priveşte transportul de persoane pe Canalul Bega a fost înregistrat în anul 1944, când, potrivit documentelor epocii, ar fi utilizat această cale de transport aproape 500 000 de călători. Războiul pune însă capăt istoriei navigaţiei pe canalul Bega. Două poduri de peste Bega, cel de la Timişoara şi cel de la Otelec, sunt distruse în bombardamentele asupra oraşului. Mai apoi, în 1958, transportul de mărfuri pe canalul Bega încetează definitiv şi, la aproape zece ani de la acel moment, în 1967, este sistată oficial şi circulaţia navelor de pasageri. Cu toate acestea, în 1986, în registrele Căpităniei Portului Timișoara, mai figurau încă înmatriculate 20 de vase funcționale pe Canalul Bega.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Jurnalist Timpolis