Înscrierile la cursa de cursa de ciclocross Lunca Timișului, pe ultiam sută de metri

Înscrierile pentru cursa de ciclocross Lunca Timișului CX CUP 2019 se mai pot face doar până miercuri, 13 noiembrie.

 

Lunca Timișului CX CUP 2019, a treia etapa din Cupa României la ciclocross, este un eveniment sportiv care cuprinde pe lângă cursa de ciclocross, şi curse destinate iubitorilor de mountain bike și alergătorilor.

Peste 100 de concurenți din țară și din străinătate sunt înscriși deja la evenimentul care va avea loc sâmbătă, 16 noiembrie, de la ora 9.30, lângă Urseni, la zece kilometri de Timișoara.

Organizatorii anunţă că pentru pasionații sportului pe două roți sunt pregătite două trasee. Cursa de cyclocross va consta în parcurgerea de mai multe ori a unui traseu de aproximativ trei kilometri și include elemente specifice unui circuit de cyclocross: nisip, bariere de lemn, urcări, coborâri, zone tehnice și zone de viteză. Cursa de MTB de aproximativ 28 de kilometri circuit, va cuprinde și traseul de ciclocross, dar și porțiuni specifice de luncă. Alergătorii au de ales între două curse, una de şase kilometri și cea de 12 kilometri, ambele parcurgând același traseu de ciclocross, cu iarbă, nisip, zone tehnice, urcări și coborâri.

Participanții vor fi așteptați la linia de finish cu medalii, mâncare câmpenească și băutură caldă.

Doritorii se pot înscrie accesând acest linkParticiparea se face pe baza unei contribuții de 60 de lei. Suma strânsă va fi direcționată înspre construirea și dezvoltarea Woodrocks – tabără, loc de experimentare, construire, educație ecologică și sustenabilitate – un nou proiect EcoStuff.

Lunca Timișului CX CUP este un eveniment organizat de EcoStuff Romania cu sprijinul Primăriei Moșnița Nouă.

Print Friendly, PDF & Email