Infracţiunile silvice, judecate „în reluare”

Mulţi „experţi” în defrişări ilegale nu mai ajung în sala de judecată

defrisariDeşi Timişul este unul dintre judeţele cu cea mai mică suprafaţă împădurită din ţară, pe plan local continuă să apară cazuri grave de defrişări ilegale sau de împăduriri fictive. Aceasta poate şi pentru că puţini dintre cei vinovaţi ajung în instanţă, şi extrem de puţini sunt condamnaţi pentru faptele lor.

 

O situaţie nu foarte optimistă

Recent, Inspecţia Judiciară a Consiliului Superior al Magistraturii a făcut public un Raport privind verificarea respectării dispoziţiilor legale referitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor având ca obiect săvârşirea infracţiunilor prevăzute de Codul Silvic, precum şi sub aspectul practicii instanţelor în ceea ce priveşte individualizarea pedepselor aplicate pentru comiterea acestei categorii de infracţiuni.

Concluziile, raportate şi la Timiş, sunt de natură să ridice semne de întrebare şi să cauzeze îngrijorări. Inspectorii judiciari spun că s-a constatat că, în general, în ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepselor în cazul infracţiunilor silvice, pedepsele cu închisoarea stabilite şi aplicate de către instanţele de judecată sunt orientate spre minim, executarea celor mai multe fiind suspendată condiţionat sau sub supraveghere; de asemenea, s-a constatat că au fost aplicate pedepse cu amenda, fie cu executare, fie cu suspendarea condiţionată a executării.

Inspecţia Judiciară remarcă şi faptul că o parte din aceste dosare se lungesc destul de mult pe la instanţe. În acest sens, este dat ca exemplu, în subordinea Curţii de Apel Timişoara, un dosar vizând infracţiuni silvice înregistrat în… 13 mai 2005. Dosarul s-a perindat pe la Judecătorii, pe la Tribunalul Militar şi, în urma unei decizii din 2013 a Curţii de Apel Timişoara, a revenit la prima instanţă, “având în vedere că s-au încălcat dispoziţiile imperative ale art. 354 şi 356 Cod Procedură Penală – prin nemotivarea hotărârii în acord cu exigenţele legale şi ale art. 6 Curtea Europeană a Drepturilor Omului –  referitoare la dreptul la un proces echitabil, precum şi nepronunţarea asupra unor cereri esenţiale pentru părţi (în sensul că şi-a întemeiat soluţia pe un raport de expertiză efectuat în cursul urmăririi penale, că nu s-a pronunţat în mod expres asupra unei cereri de schimbare a încadrării juridice pentru unul dintre inculpaţi, din infracţiunea de favorizare a infractorului în cea de tăinuire, cerere formulată la data de 08.09.2008 şi modul de apreciere a declaraţiilor martorilor).”

Ca atare, procesul continuă, deşi, dacă se mai întinde şi anul viitor, ajunge să aibă un deceniu de judecată la activ. Însă, raportat la ce nu s-a făcut bine în prima instanţă la care a fost înregistrat dosarul, şi care nu este nominalizată în raport, “dat fiind că activitatea primei instanţe, reţinută de instanţa de control judiciar ca fiind necorespunzătoare, s-a desfăşurat înainte de împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii disciplinare, nu se impune sesizarea din oficiu a inspecţiei Judiciare cu privire la acest aspect.”

Cu toate acestea, după cum spune şi Inspecţia Judiciară, având în vedere că în dreptul intern nu sunt reglementate criteriile pe baza cărora să se poată aprecia asupra duratei rezonabile de soluţionare a cauzelor, singurul criteriu enunţat de lege fiind acela al complexităţii cauzelor, fără însă ca legiuitorul să definească acest termen. Deci, lucrurile nu se vor schimba, din acest punct de vedere, şi acesta este doar un exemplu dintr-un lung şir.

Foarte interesant este că Inspecţia Judiciară mai spune că, deşi unele dintre cauzele de tergiversare enumerate pot fi apreciate ca reprezentând o conduită culpabilă a judecătorilor învestiţi cu soluţionarea cauzelor, apreciază că “nu se impune sesizarea din oficiu a Inspecţiei Judiciare, întrucât în aceste situaţii au intervenit anumite cauze obiective care împiedică declanşarea verificărilor prealabile, a cercetării şi, eventual, a promovării unei acţiuni disciplinare (şi anume, eliberarea din funcţie prin pensioare, numirea în funcţia de procuror a judecătorului cauzei şi intervenirea prescripţiei răspunderii disciplinare).” Ca atare, deşi există o vină, nu există vinovaţi.

Interesante sunt şi motivele pentru care unele dosare vizând infracţiuni silvice lâncezesc pe rolul unor instanţe. Printre acestea, Inspecţia Judiciară enumeră: neefectuarea într-un termen rezonabil de către experţii desemnaţi a expertizelor tehnice judiciare, lipsa de fermitate în aplicarea sancţiunilor procedurale părţilor şi participanţilor, formularea unor cereri de strămutare, necesitatea soluţionării conflictelor negative de competenţă, stabilirea unor termene de judecată la intervale mari de timp, în vederea soluţionării unor excepţii de neconstituţionalitate ori care nu erau justificate de cauze obiective, întârzieri importante în comunicarea relaţiilor solicitate de către instanţele de judecată altor instituţii, imposibilitatea temporară a asigurării prezenţei în faţa instanţei a inculpaţilor arestaţi în alte cause, parcurgerea mai multor stadii procesuale, urmare a casării repetate a hotărârilor judecătoreşti cu trimitere spre rejudecare, precum şi restituirile repetate ale dosarelor la organele de urmărire penală.

Şef Inspectorat Silvic: “Puţine dosare ajung în instanţă”

Aristotel VisoiuPe plan local, Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare Timişoara se declară nemulţumit de faptul că o bună parte din dosare nici nu mai ajung să treacă de Parchete. “Din păcate, o mare parte din aceste dosare se finalizează cu scoatere de sub urmărire penală, deci nu poate fi vorba de condamnări”, spune Aristotel Vişoiu, inspector-şef al Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare.

E un lucru confirmat şi de evidenţa Inspecţiei Judiciare, care a contabilizat numărul de dosare penale vizând infracţiuni silvice, ajunse pe rolul instanţelor din Timiş. Doar la Judecătoria Timişoara sunt patru dosare, unul soluţionat definitiv. La Curtea de Apel Timişoara se mai găseşte un dosar, aflat în lucru. În rest, la Judecătoria Sânnicolau Mare, Judecătoria Deta, Judecătoria Făget sau Judecătoria Lugoj nu există înregistrat nici măcar un singur dosar vizând infracţiuni silvice. Cu toate acestea, periodic, Poliţia şi Inspectoratul Silvic depistează acţiuni de defrişare organizată, care, din câte se pare, nu mai ajung în instanţă.

Suprafaţa împădurită scade dramatic

Zona despadurita Foto BibartCu toate acestea, conform unui raport recent al Curţii de Conturi legat de gestionarea fondului forestier de stat, în Timiş, ca de altfel în majoritatea judeţelor ţării, suprafaţa împădurită să scadă dramatic.

Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Timişoara a desfăşurat frecvent controale în zona Jdioara, unde s-au constatat în trecut tăieri ilegale făcute mai ales pe timpul nopţii. Vizată de controale a fost şi zona Criciova, unde s-au mai semnalat defrişări ilegale, din pădurea din zonă fiind tăiaţi foarte mulţi fagi şi carpeni, pentru lemn de foc. În general, vinovaţi de tăieri ilegale s-au făcut proprietarii care au refuzat să încheie contracte de pază cu Ocolul Silvic din zonă şi au mizat pe faptul că acest refuz este considerat o contravenţie, pe când tăierile ilegale care au avut loc pe acele suprafeţe rămase fără pază pot fi considerate infracţiuni. Mulţi au încheiat contracte cu societăţi de exploatare, iar lemnul tăiat l-au raportat ca fiind furat. Prin această metodă, în anii trecuţi s-a reuşit să se taie, doar în zona Jdioara, peste 3.500 de metri cubi de lemn.

Totodată, defrişările ilegale din Parcul Lunca Mureşului au făcut ca zona aferentă Timişului din acest parc natural să fie pe cale de dispariţie. Din cauza scandalului generat de materialele de presă pe această temă, abia anul trecut controalele s-au înteţit şi, deocamdată, defrişările au fost stopate.  

În zonă au fost furate până şi panourile indicatoare şi s-a tăiat masiv lemn fără autorizaţie, iar Administraţia Parcului Natural Lunca Mureşului a încercat să monteze camere video în zonă, însă în momentul în care au început să fie împărţite amenzi şi dosare penale, pe baza imaginilor surprinse, camerele video fie au fost distruse, fie au dispărut. Aşa se face că pe partea timişeană a acestui parc, hoţii au profitat la maximum de faptul că vegetaţia forestieră din zonă nu face parte din fondul forestier naţional şi nu este administrată de vreun ocol silvic. Posturile de Poliţie din zonă nu au personal suficient pentru a asigura paza, iar majoritatea Primăriilor susţin că nu au resursele necesare pentru a angaja societăţi de pază.

Reprezentanţii Parcului Natural Lunca Mureşului au atras atenţia de mai multe ori în ultimii ani că fenomenul furtului de lemn s-a acutizat în Timiş, în special în zonele Cenad şi Igriş. Oamenii tăiau ilegal din zona împădurită a parcului, poate şi pentru că în zonă nu sunt păduri, şi atunci mulţi foloseau plopii şi sălciile din Lunca Mureşului. Însă localnicii nu înţelegeau că, defrişând arborii, slăbesc susţinerea malului şi cresc riscul unor inundaţii de amploare în zonă.

Situaţia s-a reglementat, cel puţin în cazul Pădurii Cenad, unde, spun reprezentanţii Inspectoratului Silvic, nimeni nu s-a mai atins de niciun arbore. Problema rămâne la perdelele de vegetaţie din zona de păşune şi luncă, perdele care, din cauza tăierilor ilegale, s-au rărit într-o asemenea proporţie încât nici nu-şi mai exercită rolul de protecţie.

Articol scris de

Jurnalist Timpolis, bogdan.piticariu@timpolis.ro