După ce anul trecut dădeau asigurări că noxele şi praful din aerul Timişoarei au început să scadă, în acest an autorităţile locale par ceva mai bine ancorate în realitate, recunoscând că s-au înregistrat depăşiri ale nivelului maxim admis de pulberi în aer la staţii de monitorizare din municipiu. De vină e traficul, ca de obicei, dar şi şantierele din oraş, mai cu seamă, cel din zona Michelangelo.

Niveluri periculoase de noxe şi praf

La începutul săptămânii, la şedinţa Grupului pentru analiza modului de aplicare a Programului integrat de gestionare a calităţii aerului pentru Timişoara nu s-a mai susţinut, ca anul trecut, că lucrurile sunt “exclusiv în parametri” şi că s-a îmbunătăţit calitatea aerului, ci s-a recunoscut situaţia simţită de timişoreni pe propriii plămâni. Astfel, s-a precizat că de la începutul acestui an s-au înregistrat destul de multe depăşiri ale cotelor de praf.

Reprezentanţii Agenţiei Regionale pentru Protecţia Mediului Timişoara susţin că s-au înregistrat depăşiri “pentru că nu au fost înregistrate niciun fel de precipitaţii, au fost foarte multe ore de calm atmosferic şi, ca atare, concentraţiile s-au acumulat”. Tot ei mai spun că, fiind o lună de iarnă, este o evoluţie previzibilă, pentru că de obicei există depăşiri în aceste luni. “Evident că principalul factor de producere a prafului din aer şi a noxelor, la Timişoara, rămâne traficul rutier. Vedeţi ce se întâmplă în fiecare zi, între ora ora 7 şi 8 dimineaţa, şi după-amiaza, între 16 şi 17. Sunt foarte multe maşini, se circulă bară la bară pe unele porţiuni. Însă în ultima perioadă cantităţi mari de praf sunt generate în municipiu şi de şantiere. În acest sens, au fost atenţionaţi şefii de şantier să spele roţile autovehiculelor folosite pe şantier”, ne-a declarat Mariana Lorinczi, directorul Gărzii de Mediu Timiş.

Soluţii mai mult sau mai puţin inedite

Dintre şantiere care generează cantităţi mari de praf în atmosferă, cel din zona Michelangelo este “principalul suspect”, din cauza săpăturilor care se realizează pentru pasajul subteran. “În Timişoara am ajuns să avem şi către 100 de şantiere deschise. Evident că, în mod inevitabil, a ajuns noroi pe carosabil, noroiul se transformă în praf, când este uscat, şi astfel de depăşiri erau de aşteptat”, spune primarul Nicolae Robu.

Mai nou, însă, pe lângă zona Michelangelo, cantităţi mari de praf sunt generate şi de către lucrările de reabilitare a malurilor canalului Bega, unde mai mulţi consilieri locali au remarcat că se decapează malul, şi o parte din nămol şi noroi ajunge în Bega, anulând parţial rezultatele costisitoarei operaţiuni de decolmatare, iar o parte ajunge pe străzile oraşului, purtată de maşinile şi utilajele care lucrează în zonă.

Serviciul Poliţiei Rutiere Timiş a solicitat în acest sens Primăriei Timişoara să someze firmele care execută lucrările pe malurile Begăi, să cureţe autovehiculele care ies cu noroi pe partea carosabilă, menţionând că, dacă nu se va realiza acest lucru, vor fi sancţionaţi conducătorii auto şi, mai departe, şefii de şantier că nu iau măsuri pentru a nu se împrăştia noroiul prin oraş. 

Primăria Timişoara şi-a asumat aceste observaţii şi a venit cu o soluţie inedită, anunţând că va achiziţiona şi instala o staţie de filtrare a aerului, iar dacă aceasta va da rezultate, va trece şi la achiziţionarea altora, în punctele cele mai poluate ale oraşului. Instalaţia, spun reprezentanţii Primăriei, ar filtra inclusiv particule de praf cu diametrul mai mic de 2,5 microni şi, dacă rezultatele sunt bune, s-au putea monta astfel de instalaţii în toate intersecţiile mari. Aceste staţii funcţionează, de fapt, ca un aspirator, particulele de praf fiind colectate din aer, în nişte saci, care apoi sunt schimbaţi.

Programe fără efecte notabile

După ce s-a făcut publică infor­ma­ţia că Timişoara se află pe lista celor mai prăfuite şi poluate oraşe din Ro­mâ­nia, fapt care a declanşat procedu­ra de infringement pe mediu împotriva României, Primăria Timişoara a de­marat un program complex privind reducerea nivelului de praf în oraş. Printre măsurile luate s-au numărat măturarea şi spălarea străzilor, ampla­sarea de gazon în spaţiile verzi dete­riorate, monitorizarea şantierelor şi a modului de depozitare a materialelor de construcţie, verificarea autovehicu­lelor, plantările de arbori şi arbuşti şi îndepărtarea surplusului de pământ din aliniamentele stradale. Totuşi, în ciuda acestor măsuri, praful continuă să fie o problemă la Timişoara,

Terenurile cu bălării contribuie şi ele la creşterea indicatorilor de poluare a aerului, prin praful şi polenul de ambrozie generate în atmosferă.

Cu toate că Planul Urbanistic General al Timişoarei, elaborat anul trecut, indica o deosebită grijă pentru zonele marginale ale oraşului, multe năpădite de bălării  şi gunoaie, autorii studiului par să fi uitat că şi în zona centrală există terenuri uitate de proprietari, care sunt o sursă de infecţie, praf şi ambrozie. În acest sens, în Consiliul Local s-a luat în discuţie faptul că în urmă cu aproape doi ani a fost aprobată o hotărâre prin care toate terenurile din Timişoara, care sunt sau nu proprietate a municipiului Timişoara, trebuie să fie curăţate de proprietar şi îngrădite. După aprobarea hotărârii, aceasta pare să fi fost uitată, judecând după felul în care arată oraşul.

Aceste terenuri reprezintă o cau­ză de creştere a cantităţii de praf, pen­tru care şi Timişoara a fost desemnată la nivel european drept unul dintre cele mai prăfuite oraşe din spaţiul comunitar. Totodată, de pe aceste tere­nuri se generează cantităţi mari de polen de ambrozie, tot mai concentrat în aerul din Timişoara, care provoacă alergii severe. Răspândirea acestui polen este favorizată de înmulţirea buruienii pe aceste zone virane, necul­tivate, lăsate în paragină. Buruiana înfloreşte mai târziu decât celelalte, din august până în septembrie. Ambro­zia, numită şi iarba pâr­loagelor, este nocivă sănătă­ţii populaţiei, din cauza polenului pro­dus în perioada de înflori­re, care pro­voacă alergii puternice. Din datele aler­gologilor timişoreni, am­brozia a avut în ultimii ani cea mai mare incidenţă la ni­velul municipiului, planta răspândindu-se şi producând foarte mult polen.

În Timişoara sunt, însă, şi terenuri care aparţin domeniului public care nu sunt curăţate. Iar amenzile care sunt aplicate de către insti­tu­ţiile de control sunt plătite din bugetul local, şi, ca atare, nu prea au niciun efect. O dovadă că polenul adus de pe terenurile virane de lângă Timişoara con­tribuie la rândul său la extin­derea acestor culturi este fap­tul că în oraş tocmai zo­nele din vecinătatea unor astfel de terenuri virane, aparţinând comunele limitrofe, au cele mai mari probleme legate de răs­pândirea ambroziei. Este vorba despre zonele Calea Aradului, Ion Ionescu de la Brad, Doro­banţilor şi Mătăsarilor.

Deşeurile din construcţii, alţi factori majori de poluare a aerului

Depăşirea valorilor maxime admise de praf în aer a fost cauzată, indirect, şi de faptul că Timişoara, dar şi comunele limitrofe au fost împânzite în ultimele luni de rampe de gunoi apărute peste noapte în zone mai puţin circulate. În majoritatea ca­zurilor este vorba despre deşeuri din construcţii, de care unele fir­me de profil, dar şi persoane fizice scapă fără complicaţii, aruncân­du-le pe domeniul public.

Deşi legea prevede amenzi între 500 şi 1.000 de lei pentru persoane fizice care aruncă deşeuri de construcţii pe domeniul public şi între 1.000 şi 2.500 de lei, pentru firmele de construcţii care scapă astfel de de­­şeuri, numărul celor prinşi şi amen­daţi este destul de mic. Nici cuan­tumul amenzilor se pare că nu îi descurajează pe unii întreprinză­tori care continuă să-şi arunce gunoaiele pe unde apucă.

Recent, Prefectura Timiş a primit mai multe sesizări pe aceas­tă temă, sesizări din care rezultă că în Timişoara există posibilitatea producerii unei cantităţi de deşeuri de construcţie mai mari decât capacitatea punctelor de colectare şi acestea trebuie suplimentate pentru ca molozul şi resturile de materiale de construcţii să nu ajungă să fie aruncate pe margi­nea drumurilor, pe câmpuri şi terenuri virane. Există, în acest context, va­rianta ca aceste deşeuri să fie duse la alte deponee din judeţ, dar în acest caz ar trebui suportate costuri de transport destul de mari.

O problemă deloc uşor de gestionat, legată de deşeurile provenind din activităţi de construcţie care presupun în prima fază demolări, este existenţa, în clădiri vechi, care se renovează, a unor cantităţi destul de mari de azbest. Deşi în majoritatea ţărilor vest-europene utilizarea azbestului în construcţii este interzisă, după ce s-a dovedit efectul cancerigen al acestui material, în România se fac încă destul de puţine controale pe această temă, iar în Timiş există zeci de obiective industriale cu suprafeţe foarte mari de azbest.

În prezent, precizează re­prezentanţii Agenţiei pentru Protecţia Mediului Timiş, titularii activităţilor care implică prezenţa azbestului sunt obligaţi să ia măsuri pentru a se asigura că activi­tăţile care implică lucrări cu produse ce conţin azbest sau demolarea unor astfel de lu­crări nu reprezintă o sursă semnificativă de poluare a mediului, că, de asemenea, transportul şi depozitarea deşeurilor care conţin azbest nu sunt însoţite de emisii de praf sau fibre de azbest în aer şi nici de împrăştierea de lichi­de care conţin fibre de az­best şi, nu în ultimul rând, pentru a se asigura că depo­zitarea deşeurilor care con­ţin azbest se face corespunzător pentru a preveni poluarea me­diului.

În prezent, conform evi­denţei Agenţiei pentru Pro­tecţia Mediului Timiş, există încă unităţi economice timi­şene care au stocate sau în­corporate în clădiri cantităţi foarte mari de azbest. Astfel, la C.F.R. Revizia Vagoane sunt 325 de metri pătraţi de azbest în construcţii. Socie­tatea Colterm are şi ea 618 metri pătraţi acoperiţi cu azbest la clădirile deţinute, iar o suprafaţă şi mai mare există la R.A.T.T., unde exis­tă peste 1.500 de metri pă­traţi de plăci de azbest în­corporate în clădiri. Ter­menul până la care aceste cantităţi de azbest vor fi în­depărtate este indefi­nit.