Incompetenţă ucigaşă

Melania-CInceaÎn decurs de nici un an şi jumătate, s-au întregistrat trei situaţii – trei, despre care se ştie – în care, din cauza lipsei de profesionalism cu care au fost derulate intervenţiile de salvare a victimelor, vorbim despre vieţi pierdute, deşi acei oameni ar fi putut, probabil, trăi şi azi. În niciuna dintre situaţii, nu se vorbeşte anchete care să vizeze cauzele întârzierii operaţiunilor de salvare.

 

Când spui, Departament pentru Situaţii de Urgenţă, te gândeşti automat la un grup de pofesionişti specializaţi în acţiuni de salvare de vieţi omeneşti, acţiuni contracronometru, acţiuni care nu se desfăşoară după un şablon anume, acţiuni în care contează în egală măsură viteza de reacţie a salvatorilor şi capacitatea lor de a identifica pe moment soluţii pentru salvarea unor oameni pentru care fiecare minut pierdut le poate fi fatal. Adică, înseamnă competenţă la superlativ. Când în locul acestei prezumtive competenţe se lăfăie incompetenţa, se pierd vieţi omeneşti. Trecute cinic la capitolul “operaţiuni de salvare eşuate”. Firesc ar fi ca incompetenţii să răspundă pentru erori. Dar pentru asta, alte instituţii ale statului ar trebui să fie interesate să deruleze anchete care să vizeze nu doar cauza iniţială a tragediei, ci şi cauzele întârzierii operaţiunilor de salvare, sincopele înregistrate pe parcursul acestora.

În decurs de nici un an şi jumătate, s-au întregistrat trei situaţii – trei, despre care se ştie – în care, din cauza lipsei de profesionalism cu care au fost derulate intervenţiile de salvare a victimelor, vorbim despre vieţi pierdute, deşi acei oameni ar fi putut, probabil, trăi şi azi: accidentul aviatic din Munţii Apuseni, din ianuarie 2014, accidentul de elicopter de pe lacul Siutghiol, din decembrie 2014, şi sinuciderea din Bucureşti, de zilele trecute.

 

Ianuarie 2014, Apuseni.

Ore în şir le-au trebuit echipelor de salvare să ajungă la locul în care în 20 ianuarie 2014 se prăbuşise un avion care transporta o echipă de medici. Institu­ţii­­le care ar fi trebuit să se implice în salvarea victimelor au oferit un tablou perfect al eşe­cului. Pentru care nimeni nu a răspuns, însă. Şi, probabil, nici nu va răspunde.

Nici măcar demisii nu fuseseră solicitate de către premie­rul Victor Ponta. Nici ministrului Transportu­rilor, deşi una dintre instituţiile sub­ordonate, Romatsa, era indicată în raportul gu­vernamental drept responsabilă pentru întârzierea cu care s-a intervenit pentru salvarea victimelor şi deşi această instituţie are în subordine şi Centrul de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile, care are obligaţia să acţioneze în cazul apelurilor de urgenţă, în situaţia unui incident aviatic civil. Nici ministrului de Interne, deşi şi la MAI a fost o lipsă de co­ordonare şi deşi MAI, prin structurile speciali­zate, putea solicita Parchetului mandat de inter­ceptare a unuia dintre telefoanele victimelor, pen­tru o localizare precisă a aeronavei. Dl Ponta solicitat, în schimb, CSAT demiterea şefului STS. Deşi în raportul guvernamental nu STS a fost indicat drept responsabil pentru întârzierea cu care s-a intervenit pentru salvarea victimelor accidentului aviatic. Cum în CSAT nu a fost aprobată demiterea generalului Opriş, s-a încercat trecerea acestui serviciu, prin procedură de urgenţă, din subordinea CSAT în cea a Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă al MAI – înfiinţat atunci şi la vârful căruia fusese numit, tot atunci, dr. Raed Arafat. Asta deşi STS este o instituţie cu structură militară, care face parte din sistemul naţional de apărare, a cărei activitate este organizată şi coordonată de CSAT şi controlată de Parlament, prin Comisiile pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională. Tragedia aviatică a fost, s-a dovedit, doar un moment prilenic de vendetă politică – generalul Opriş nefiind agreat de alianţa de guvernare – şi de fructificare a eşecului. În an electoral, interesul faţă de STS fusese mare.

O dovadă în plus că, de fapt, nu a interesat ancheta în sine, nici aflarea adevărului, nici tragerea la răspundere a vinovaţilor, ci fructificare a unei tragedii în scop electoral, este că la aproape un an şi jumătate de la accident, în urma căreia şi-au pierdut viaţa doi oameni – pilotul Adrian Iovan şi Aura Ion, studentă la Medicină – ancheta bate pasul pe loc. Ancheta care vizează cauzele prăbuşirii accidentului. Parchetul General a anunţat, la jumătatea lunii ianuarie, că aşteaptă depunerea de către Centrul de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile, organismul tehnic specializat să execute investigaţiile privind siguranţa aviaţiei civile, a Raportului de investigaţie tehnică a accidentului aviatic. Concret, cât? Pe site-ul CIAS se arată că “o investigaţie complexă poate dura şi doi ani, în medie, rareori mai puţin, iar uneori chiar mai mult”. Despre vreo anchetă care să vizeze vinovaţii de întârzierea cu care s-a intervenit după accident, niciun cuvânt însă.

 

Decembrie 2014,  Siughiol.

În 15 decembrie 2014, un elicopter SMURD se prăbuşea în Lacul Siutghiol, în urma accidentului patru oameni pierzându-şi viaţa. Din nou,  presa vorbea despre culpa echipelor de salvare şi despre şansa la viaţă pe care victimele ar fi avut-o dacă operaţiunile de salvare s-ar fi făcut în timp util. Intervenţia s-a făcut, însă, cu scurt-cuircuite, generate de incompetenţă. Niciuna dintre ambulanţele sosite la locul accidentului nu era dotată cu bărci necesare intervenţiei. Cât despre maşinile SMURD trimise acolo, primul autovehicul sosit avea barca pentru intervenţie defectă. Şi vorbim despre echipaje de salvare în zona Mării Negre… Aşa că intervenţia propriu-zisă avusese loc la aproape jumătate de oră de la momentul prăbuşirii elicopterului. Mai mult, unul dintre martori declara că una dintre victime fusese adusă la mal de un pescar, nu de pompierii militari.

Apoi, au existat contradicţii în privinţa momentului în care a fost anunţat serviciul de urgenţă 112. S-a vorbit despre trei momente diferite ale prăbuşirii elicopterului SMURD, comunicate de trei instituţii diferite ale statului. Una spunea Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, prin vocea dr. Raed Arafat, alta, Ministerul Transporturilor, alta, Ministerul de Interne. Diferenţa era de vreo zece minute. Inutil de spus că vorbim despre un timp preţios.

Spre deosebire de accidentul din Apuseni, în cazul Siutghiol, au fost demiteri: şeful ISU Constanţa şi prefectul judeţului. Ancheta penală, însă, ca şi în cazul tragediei din Apuseni, are în vedere doar cauzele prăbuşirii elicopterului – procurorul general Tiberiu Niţu a declarat că ancheta are menirea să stabilească dacă acest accident aviatic a fost cauzat de o eroare umană sau de o “împrejurare fortuită” – nu şi întârzierea cu care s-a acţionat în operaţiunile de salvare.

 

Mai 2015, Bucureşti.

După 35 de ore de negocieri purtate – de specialişti – cu o femeie din Bucureşti, care voia să se arunce de pe un bloc, în seara de 22 mai, femeia a plonjat in gol. În timpul acesta, de ore şi ore, nimeni din echipa specializată în intervenţii în situaţii de urgenţă nu a prins o plasă de siguranţă, nu a pus o saltea gonflabilă, să amortizeze şocul căderii. Au fost găsite, evident, motive: ba lipsa saltelelor, ba lipsa de timp pentru a aduce una de un-ştiu-unde. “Toate tehnicile posibile erau la faţa locului când a căzut victima. Chiar când a căzut se încerca umflarea pernei fără a fi deranjată”, declara dr. Raed Arafat.

Demiteri nu au fost luate în calcul. Şi, probabil, nu va fi nicio anchetă care să vizeze acest caz, incapacitatea luării unei decizii adecvate de către echipajele de intervenţie. În fond, a fost vorba “doar” despre o singură viaţă pierdută. Viaţa unuia din acei oameni “care vor să moară”, cum declarase tot dr. Raed Arafat, pentru a masca ineficienţa echipelor de intervenţie specială.

Cinism, incompetenţă, degringoladă, bătaie de joc. Din partea unor oameni specializaţi în intervenţia în situaţii de urgenţă, în salvarea de vieţi omeneşti. Şi din partea altor oameni care ar trebui să ia măsuri după astfel de situaţii, nu doar pentru a face dreptate, ci şi pentru a încerca să preîntâmpine altele similare.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

jurnalist TIMPOLIS