Încep lucrările de reamenajare a Parcului Central din Timişoara

Unul dintre cele mai vechi parcuri ale Timişoarei, Parcul Central, cunoscut şi sub numele de Parcul Scudier, va fi reamenajat complet.

 

Primăria Timişoara anunţă că a emis ordinul de începere a lucrărilor şi, în consecinţă, azi a început montarea panourilor împrejmuitoare pentru organizarea şantierului. În termen de zece zile se va trece la realizarea efectivă a lucrărilor, mai anunţă Municipalitatea.

Valoarea contractului de execuţie a lucrărilor de reabilitare a Parcului Central este de 6.500.000 de lei, la care se adaugă TVA, iar durata lucrărilor este de 12 luni.

Lucrările vizează refacerea aleilor, instalarea unui sistem de irigare, recondiţionat şi suplimentat, montarea de mobilier urban nou, plantarea de material dendro-floricol.

Conceptul de modernizare propune armonizarea stilului peisagistic al fondului general al amenajării existente cu accente în stil geometric clasic, la care se vor adăuga elemente noi cum sunt foişorul de muzică, gradene verzi, labirint. Înainte de a fi ales stilul în care va fi modernizat parcul, a fost realizat un sondaj, ale cărui rezultate au arătat că timişorenii îşi doresc o reamenajare în stil vienez”, declară primarul Timişoarei, Nicolae Robu.

Municipalitatea invita timişorenii, la sfârşitul anului 2013, să se implice în reamenajarea Parcului Central. Aceştia au avut posibilitatea ca, printr-un sondaj de opinie derulat pe site-ul Primăriei, să opteze între stilurile de amenajare. Variantele erau o amenajare în stilul unei grădini vieneze, având ca sursă de inspiraţie grădinile Palatului Schonbrunn, şi una inspirată de modelul de amenajare englez, după exemplul grădinilor Palatului Buckingham. În cadrul sondajului şi-au exprimat punctul de vedere aproape 2.000 de timişoreni, dintre care 1.100 s-au declarat în favoarea unei amenajări peisagistice de tip grădină vieneză.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

jurnalist Timpolis, mircea.pavelescu@timpolis.ro