Incendiu violent la bazarurile de pe strada Brâncoveanu, din Timişoara

O persoană a murit, azi, în urma unui incendiu izbucnit la două spaţii comerciale de pe strada Constantin Brâncoveanu, din Timişoara.

 

Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Timiş anunță că incendiul a izbucnit în noaptea de sâmbătă spre duminică. Pentru stingerea lui au intervenit aproape 50 de pompieri, cu 11 autospeciale de stingere cu apă şi spumă. Incendiul a fost lichidat după opt ore.

“Incendiul se manifesta pe o suprafaţă de aproximativ 3000 de metri pătraţi, la două imobile spaţiu comercial şi construcţii din termopan (tip bazar)”, declară reprezentanții ISU Timiş. Aceștia anunță că, în urma incendiului, au găsit o persoană decedată. Victima era paznicul unuia dintre magazinele cuprinse de flăcări.

Update: Polițiștii timișeni au deschis dosar penal, pentru ucidere din culpă, în cazul persoanei găsite carbonizate. Inspectoratul Judeţean al Poliţiei Timiş anunţă că a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă, iar împreună cu ISU face cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii incendiului.

Print Friendly, PDF & Email