Incendiu la un service auto din Timişoara

Proprietarul a ajuns la spital, cu arsuri la mâini şi la cap

BELGIUM SINGLE NUMBER EMERGENCY CALL 112Proprietarul unui service auto din Timişoara a suferit arsuri la mâini şi la cap, fiind transportat la spital, după ce a încercat să stingă singur un incendiu izbucnit, luni după-amiază, în clădire.

 

Potrivit pompierilor, incendiul a izbucnit, luni după-amiază, la un service auto situat în apropierea cartierului Plopi, din Timişoara, fiind distrusă mai bine de jumătate din hala care adăposteşte service-ul auto, dar şi mobilier şi o maşină dezmembrată, anunţă Mediafaxa.

Pompierii spun că proprietarul service-ului locuieşte în clădire şi că obişnuia să se încălzească la o sobă, însă la un moment dat ar fi scăpat pe jos câteva scântei, care au declanşat flăcările, acestea extinzându-se cu rapiditate în hală.

Bărbatul a încercat să stingă singur focul, însă s-a rănit la mâini şi în zona capului, apoi a sunat la 112 şi a chemat pompierii. Aceştia au sosit la faţa locului cu trei autospeciale cu ajutorul cărora au lichidat incendiul în aproximativ 30 de minute.

Pompierii au deschis acum o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauza incendiului, iar proprietarul service-ului a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Redacţia Timpolis, timpolis@online.ro