Pe lângă APCAN, firma pe care Consiliul Judeţean Timiş anunţă, de ani şi ani, că o desfiinţează, o altă societate rămâne pe lista de acţionariate a administraţiei judeţene, deşi acum este în insolvenţă. UBI, care se ocupa fostul incubator de afaceri IT, este o enigmă pentru unii angajaţi ai CJ Timiş, care nici nu ştiu cu ce se ocupă.
Încă o societate „pe metereze”
Despre desfiinţarea UBIT se vorbeşte la Consiliul Judeţean Timiş din 2012, fără să se ajungă la un rezultat concret, în sensul lichidării pachetului de acţiuni la această societate. Problema a fost readusă în discuţie la ultima şedinţă de plen, atunci când consilierii PNL au precizat că prin intermediul Direcţiei pentru Administrarea Patrimoniului s-a reuşit intrarea în posesia situaţiei societăţilor în care CJ Timiş este acţionar. „Făcând abstracţie de APCAN, despre care s-a discutat şi care este în curs de dizolvare, dar nu s-a rezolvat nimic, mai există o societate aflată în insolvenţă, în care Consiliul Judeţean are un procent de 33% – UBIT SRL”, au anunţat consilierii liberali, precizând că unii reprezentanţi ai CJ Timiş nici nu cunosc cu ce se ocupă firma în cauză.
„Am cerut relaţii despre societăţile care lucrează în pierdere, de care nimeni nu se ocupă – Schi Lift, Tim Gaz, Drumco şi aşa mai departe. Se vorbeşte de mult despre rezolvarea problemei acestor asocieri neprofitabile, dar nu se face nimic concret”, ne-a declarat consilierul PNL Tiberiu Lelescu.
Teoretic, cel puţin, Titu Bojin, preşedintele administraţiei judeţene, s-a declarat de acord cu ieşirea din asocierile care nu aduc niciun beneficiu: „S-a făcut nouă propunere legată APCAN, şi aceasta dovedeşte că ne dorim să ieşim din această societate. Am văzut că nu s-a întâmplat nimic până acum şi vrem să facem ceva. Sunt de acord că trebuie să clarificăm situaţia cu toate societăţile. Căutăm soluţii să ieşim din toate asocierile care ne aduc pierderi”. Totul e ca, dincolo de aceste declaraţii, să se şi realizeze ceva concret pentru lichidarea acestor societăţi, care trenează de ani de zile.
O poveste veche care nu a dus nicăieri
Încă din anul 2012 CJ Timiş le-a propus conilierilor judeţeni, şi celor locali să voteze ieşirea din asocierea aferentă firmei Ubit, încheiată acum nouă ani.
Aşa-numitul incubator de afaceri şi centru de transfer tehnologic în domeniul software era o asociere în care CJ Timiş a intrat în anul 2003 –când preşedinte era Dan Ioan Şipoş –, alături de Universitatea Politehnica din Timişoara, Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi IBD/GTZ – Programul Guvernului German de Promovare Economică şi Ocupare a Forţei de Muncă în România. Ubit, atunci înfiinţată, trebuia să administreze obiectivul acestei asocieri.
Totuşi, după zece ani de asociere, reprezentanţii CJ Timiş au ajuns la concluzia că, deşi proiectul şi-a atins în general obiectivele, din punct de vedere funcţional s-au constatat “o serie de disfuncţii în ceea ce priveşte asigurarea cofinanţărilor pentru funcţionarea incubatorului şi managementul cooperării în cadrul consorţiului”.
Prin urmare, s-a ajuns la concluzia că activitatea s-a desfăşurat la un nivel inferior celui planificat, iar performanţele obţinute, deşi bune, sunt sub posibilităţi, astfel încât Consiliul de Conducere al Asocierii în Participaţiune a decis încetarea Asocierii şi dizolvarea SC Ubit SRL Timişoara.
Luând în considerare disfuncţionalităţile constatate care, spuneau reprezentanţii CJ Timiş, în anul 2012, „determinau expunerea la riscuri a tuturor membrilor Asocierii în participaţiune prin neîndeplinirea obligaţiilor legale pentru exploatarea obiectivului Incubator de afaceri şi centru de transfer tehnologic în domeniul software Timişoara”, administraţia judeţeană a decis, după zece ani, renunţarea la această asociere. După trei ani de la această decizie, încă nu s-a întâmplat nimic în acest sens, deşi societatea a ajuns în insolvenţă.
Ultimele comentarii