În Timiş, mortalitatea infantilă, de aproape trei ori mai mare ca media europeană

Organizaţia „Salvaţi Copii” a donat, pentru două spitale din Timişoara aparatură pentru salvarea copiilor născuţi prematur

Copii prematuriUn incubator performant, două pulsoximetre şi un monitor au intrat în dotarea Spitalului de Copii „Louis Ţurcanu” şi a Secţiei de neonatologie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, graţie sprijinului acordat de Organizaţia „Salvaţi Copiii”.

 

Mortalitatea infantilă, la cote îngrijorătoare

Mortalitatea infantilă este una dintre problemele cele mai îngrijorătoare cu care se confruntă România, Gabriela Alexandrescu, preşedintele executiv al Organizaţiei „Salvaţi Copiii”, informând că, potrivit statisticilor, media în ce priveşte mortalitatea infantilă în România este de 9 la mia de locuitori, în raport cu 3,9 la mia de locuitori, cât se înregistrează la nivel european.

Pentru Timiş, media comunicată de I.N.S. este de de 9,3 la mia de locuitori, superioară celei înregistrate în judeţele din partea de vest a ţării, Arad (8,9), Hunedoara (7,3) şi Sibiu (7,4, singurul judeţ care depăşeşte procentual Timişul fiind Caraş-Severinul, cu 11,6 la mia de locuitori.

În acest context, a declarat Gabriela Alexandrescu, orice investiţie în dotări şi aparatură medicală destinată maternităţilor reprezintă un ajutor substanţial acordat unei vieţi care începe. Aceasta va fi, mai spune preşedintele Organizaţiei „Salvaţi Copiii”, şi destinaţia incubatorului donat miercuri Spitalului Clinic de Copii „Louis Ţurcanu” şi a monitorului pentru înregistrarea funcţiilor vitale şi a celor două pulsoximetre donate secţiei de neonatologie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă.

2%, ca „Bun-venit pe lume”

Majoritatea fondurilor necesare achiziţionării echipamentelor care au fost donate în decursul acestei săptămâni mai multor spitale şi maternităţi din ţară au fost strânse, potrivit informaţiilor oferite de organizatori, datorită implicării contribuabililor care au donat 2% din impozit în beneficiul campaniei organizate de „Salvaţi Copiii”, intitulată  „Bun-venit pe lume”.

Valoarea totală a echipamentelor medicale donate în cursul acestei săptămâni de către Organizaţia Salvaţi Copiii unor maternităţi şi spitale din România se ridică la 237.122 de lei, dintre care 67.655 de lei reprezintă doar valoarea aparaturii medicale donată celor două spitale din Timişoara.

Până acum am reuşit să salvăm împreună 3.600 de nou-născuţi, cu echipamentele donate. Cu ceea ce vom oferi în 2014 vom ajuta la salvarea altor 5.400 de bebeluşi. Este nevoie de ajutorul oamenilor şi al companiilor în continuare. (…) Trebuie să continuăm. România pierde aproximativ 1.800 de nou-născuţi anual, majoritatea în primele zile de viaţă”, precizează Gabriela Alexandrescu.

O şansă în plus pentru „marii prematuri”

Vorbind despre nevoile cu care se confruntă spitalele din Timişoara care se ocupă de îngrijirea bebeluşilor născuţi prematur, managerul Spitalului de Copii „Louis Ţurcanu”, medicul Ovidiu Adam, a declarat că, potrivit experienţei medicale acumulate, „din rândul copiilor veniţi pe lume prematur se recrutează marile genii” şi a apreciat că „sprijinul oferit acum înseamnă o şansă în plus acordată micilor pacienţi, pe care noi îi numim marii prematuri, pentru a depăşi această încercare şi pentru a deveni adulţi normali şi performanţi”.

Dr. Mihai Gafencu, preşedintele organizaţiei Timiş „Salvaţi Copiii”, afirmă că prematuritatea este încercarea majoră a oricărui medic format să lucreze cu nou-născuţii, dar şi cea mai frumoasă motivaţie pentru vieţile fragile care sunt salvate. Adăugând că sprijinul constând în aparatură medicală se va adăuga îngrijirii medicale de care copiii veniţi pe lume prematur beneficiază din partea personalului medical de specialitate din cadrul Spitalului „Louis Ţurcanu”.

Print Friendly, PDF & Email