Un parlamentar liberal acuză eșecul Guvernului Ponta în absorbţia fondurilor UE

„În 2015, investiţiile din buget sunt la nivelul cel mai scăzut din ultimii zece ani”

Cornel-Samartinean Foto timisplusÎntr-o interpelare parlamentară, un deputat liberal de Timiş atrage atenţia că România are cea mai scăzută rată de utilizare a fondurilor europene și este pe ultimul loc în Uniunea Europeană la investiții în educație, sănătate și infrastructură.

 

Deputatul PNL de Timiş Cornel Sămărtinean declară, într-o interpelare parlamentară, că, înainte cu patru luni de închiderea exerciţiului financiar 2007 – 2013, România a absorbit doar 9,9 miliarde de euro fonduri structurale, dintr-un total de 19 miliarde de euro, pus la dispoziţie de UE, ceea ce înseamnă o rată de absorbţie de 52%.

Acesta mai spune că, până la finalul lunii august, România a trimis cereri de rambursare de 10,7 miliarde de euro, „ceea ce arată că avem facturi doar pentru aceste sume şi este puţin probabil ca, în patru luni, să mai putem cheltui mare lucru pentru a pretinde să ni se ramburseze sume substanţiale”.

În august, României i-au fost rambursate 146 de milioane de euro, adică 0,7% din întreaga sumă pusă la dispoziţie de UE, în exerciţiul financiar 2007 – 2013. Şi a transmis spre decontare facturi de doar 137 de milioane de euro, „ceea ce înseamnă că, de fapt, proiectele sunt blocate”, adaugă deputatul liberal.

Acesta mai spune că, de la începutul anului şi până la finalul lunii iulie, bugetul statului a cheltuit cu programe în care sunt implicaţi banii europeni 7,5 miliarde de lei, cu 1,8 miliarde de lei, adică 33% în plus, faţă de anul trecut. În aceeaşi perioadă, bugetul consolidat a primit de la Bruxelles rambursări de 5,2 miliarde de lei, în creştere cu 1,8 miliarde de lei, adică cu 52% mai mult. „Deci, dacă bugetul cheltuieşte, şi primeşte mai mulţi bani”, mai spune parlamentarul.

Acesta reaminteşte că Guvernul Ponta s-a laudat cu un excedent bugetar record, în primele şapte luni, de 1% din PIB, dar menţionează că Guvernările Ponta au redus investiţiile din buget de la 4,2%, cât erau în 2011,  la 3,3% din PIB, în 2012, 2,9% din PIB, în 2013, şi 2,5%, în 2014. În plus, adaugă acesta, în 2015, investiţiile statului din buget sunt la nivelul cel mai scăzut din ultimii zece ani.

„Suntem deja la sfârșitul lunii septembrie și, practic, în condițiile date, este imposibil să se mai ajungă în decembrie la absorbţia a 80% din fonduri, așa cum a promis Guvernul Ponta. Acest lucru se va vedea în starea drumurilor, a infrastructurii, în micile afaceri. Pentru o ţară ca România, şapte – opt miliarde de euro în investiţii, bani pe cale să se piardă, ar fi însemnat enorm”, mai spune Cornel Sămărtinean.

Acesta estimează că situaţia prezentă se va reflecta în potenţialul de creştere economică, mult diminuat prin neefectuarea investiţiilor. „La final de exerciţiu financiar nu mai există forţa pentru a schimba major lucrurile. Efortul pe care România ar fi trebuit să-l facă anul acesta, cheltuind în proiecte cu fonduri europene şi aşteptând apoi rambursările, nu a fost pe măsura nevoilor şi, oricum, s-ar fi putut dovedi tardiv pentru că proiectele în care sunt implicaţi şi banii Statului, şi banii de la UE sunt proiecte majore de investiţii”, declară parlamentarul liberal. Adăugând că, acum, Statul, prin instituţiile pe care le coordonează, este în pericol să piardă miliarde de euro: 1,8 miliarde de euro, de la proiectele de infrastructură şi autostrăzi, sau 2,2 miliarde de euro de la proiectele de mediu.

„Asistăm la o cârpeală din partea unui premier și a unui ministru care au pierdut contactul cu realitatea. Premierul Ponta trebuie să îşi asume răspunderea pentru abandonarea de facto a priorităţii absorbţiei fondurilor europene, prin numirea în fruntea acestui portofoliu a unei persoane fără experienţă în domeniu, chiar în momentul în care trebuie clarificată situaţia pierderii de fonduri importante din bugetul 2007 – 2013”, acuză Cornel Sămărtinean. Acesta mai spoune că absorbția fondurilor europene ar fi trebuit să fie o prioritate zero a Guvernului Ponta, întrucât este un instrument facil de recuperare a decalajelor de dezvoltare față de restul țărilor din UE și, implicit, de atingere a bunăstării la care aspiră România. „Realitatea ne demonstrează însă că se conturează un eșec de proporții al Guvernului Ponta, în absorbţia fondurilor UE, eșec de care actuala guvernare este responsabilă și pe care trebuie să și-l asume”, încheie deputatul PNL Cornel Sămărtinean.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Jurnalist Timpolis