Implantare de valvă cardiacă, fără oprirea inimii, în premieră la Institutul de Boli Cardiovasculare Timişoara

O intervenţie chirurgicală în premieră, care constă în implantarea unei valve cardiace pe calea arterei femurale, fără deschiderea toracelui şi oprirea cordului, a avut loc la Timişoara.

 

La Institutul de Boli Cardiovasculare Timişoara a avut loc, în premieră, implantarea unei valve cardiace aortice percutan la unui pacient în vârstă de 80 de ani, diagnosticat cu stenoză valvulară aortică severă, cu boală coronariană trivasculară, căruia i-au fost implantate stenturi în 2012, 2016 şi 2018. În plus, pacientul prezenta multipli factori de risc: diabet zaharat tip II, accidente vasculare cerebrale, infarct miocardic vechi, hipertensiune arterială şi un adenom de prostată operat.

Procedura constă din implantarea unei valve cardiace aortice, speciale, pe calea arterei femurale, fără deschiderea toracelui şi oprirea cordului, explică prof. dr. Marian Gaşpar, şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară. Acesta mai spune că procedura a fost introdusă în ultimii ani în arsenalul terapeutic cardiologic internaţional, că este indicată la pacienţii în vârstă, cu risc crescut la o operaţie clasică şi că astfel de proceduri au fost făcute deja la Centrele de Cardiologie din Bucureşti, Târgu Mureş, Iaşi şi Cluj, cu rezultate bune, iar în cele din Europa de Vest, procedura a devenit rutină.

Costul unei astfel de proceduri este de 25.000 de euro, dar este acoperit de către Ministerul Sănătăţii prin Programele Naţionale.

Intervenţia fost efectuată cu succes de către o echipă complexă de chirurgi cardiaci, medici anestezişti, cardiologi intervenţionişti, echocardiografişti şi personal medical special, echipa fiind compusă din: prof. dr. Markus Linz, din Germania, prof. dr. Marian Gaşpar, chirurg cardiovascular, conf. dr. Cristian Mornos, dr. Daniel Nica, dr. Mădălin Munteanu, dr. Ani Mornos şi asistenta-şefă Livia Gheţa.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

jurnalist Timpolis, mircea.pavelescu@timpolis.ro