Herghelia de la Izvin nu mai trece la administraţia judeţeană

Cal Herghelia de la IzvinDupă o perioadă în care şi-a manifestat „cu tot angajamentul” intenţia de a prelua de la Romsilva Hergelia de la Izvin, Consiliul Judeţean Timiş a renunţat la idee, deocamdată cel puţin. Conform unor specialişti din domeniu, varianta „decentralizării” acestei structuri ar fi fost oricum una deloc inspirată.

 

Un plan lăsat deoparte

Începând din 2013 şi până la jumătatea anului trecut, se înmulţiseră declaraţiile Consiliului Judeţean Timiş, legate de preluarea Hergheliei de la Izvin, subordonată de Romsilva. Conform informaţiilor vehiculate încă de acum doi ani, CJ Timiş urma să îşi treacă în portofoliu cea mai mare herghelie de cai din judeţul Timiş, cu intenţia declarată de o introduce într-un circuit turistic, alături de Staţiunea Buziaş şi de Lacul Surduc. „Sperăm sa preluăm Herghelia Izvin. Ea va rămâne cu un nucleu de cai pe care îl are acum, pentru păstrarea tradiţiei. Herghelia are 700 de hectare, poate fi preluata de CJ Timiş de la Direcţia Silvică. Ne gândim să dezvoltăm aici activitatea sportivă, dar şi pe cea turistică”, declara, acum doi ani, preşedintele CJ Timiş, Titu Bojin, care menţiona chiar că se lucrează la intabularea terenurilor şi clădirilor.

Anul trecut se mergea şi mai departe cu ideea, făcându-se demersuri la nivel local, cu Prefectura Timiş, peste deciziile reprezentanţilor Romsilva, care ar fi trebuit măcar consultaţi cu privire la această iniţiativă. Astfel, reprezentanţii CJ Timiş îşi stabiliseră întâlniri de lucru cu cei ai Prefecturii Timiş, menţionând, la un moment dat, că se pregăteşte o hotărâre de guvern pentru preluarea hergheliei. „Sper ca până în septembrie să fie aprobată preluarea hergheliei de la Izvin”, declara, anul trecut, Titu Bojin.

Este greu de spus, dacă era un proiect viabil sau o ambiţie locală. Cert este că, de luni bune, nu s-a pomenit în acest sens, semn că un factor de decizie a adus probabil administraţia locală cu picioarele pe pământ.

„Nu s-a mai discutat nimic pe această temă. Ca idee, văd că se tot preiau structuri, CJ Timiş se ocupă de toate, face de toate, mai puţin administraţie”, crede Gheorghe Bologa, preşedintele Comisie Economice a Consiliului Judeţean.

Conform conducerii Hergheliei Izvin, ideea ar fi fost neinspirată, pentru că, se explica, administraţia judeţeană nu are experienţă în acest sens, în timp ce Romsilva a dovedit că poate gestiona acest gen de structuri în mod profitabil, având şi alte exemple de succes în judeţ, cum e cazul rezervaţiei de mufloni de la Şarlota. „Nu cred că era o idee care avea şanse de materializare. CJ Timiş nu are gestionarea unei astfel de structuri în obiectul de activitate, nu există experienţă pentru aşa ceva. Regia Romsilva oricum nu renunţa la cai. Sunt cai de rasă, unitatea noastră este una de elită. Consiliul Judeţean nu cred că avea nici expertiză, nici fondurile necesare pentru preluarea Hergheliei”, ne-a declarat inginerul Octavian Câmpureanu, şeful Hergheliei Izvin.

O unitate cu tradiţie

Tradiţia creşterii cailor la Izvin datează din 1855. La Izvin se găseau caii Armatei austro-ungare, dar mai existau centre de creştere a cailor la Orţişoara, Liebling, Deta şi Pădureni.

Herghelia Izvin a fost înfiinţată, însă, abia în 1968, prin mutarea hergheliei de la Pădureni la Izvin. Efectivul de cai, la acea dată, era de 118 iepe şi şapte armăsari. Acum, aici se cresc peste 400 de cai. „Ne concentrăm pe rasele Nonius şi Ardenez”, spune Octavian Câmpureanu. 

La Manejul Hergheliei din Timişoara sunt pregătiţi cai şi călăreţi pentru curse cu obstacole şi, de asemenea, se organizează activităţi de agrement hipic pentru călăreţi avansaţi şi începători. În ultima perioadă clubul sportiv a pus accent pe pregătirea copiilor şi a juniorilor, obţinând rezultate promiţătoare.  

Reprezentanţii Hergheliei Izvin au avut chiar ei iniţiativa ca pe viitor să introducă turismul ecvestru, care să cuprindă vizitarea parcului Şarlota, viile şi cramele Recaş, pădurea şi lacul de la Ianova.

Caii româneşti, apreciaţi de toată Europa

Cal lipitanPasionaţii ştiu, cu siguranţă, istoricul cailor româneşti, apreciaţi de-a lungul timpului pentru calităţile lor deosebite – energie, rezistenţă, putere de tracţiune, creştere rapidă –, contribuind, astfel, la îmbunătăţirea fondului genetic al unor herghelii celebre din Europa.

Încă de acum patru secole herghelii faimoase din Imperiul Austro-Ungar, din Germania sau Franţa importau şi creşteau cai proveniţi din ţările române, în special moldoveneşti, consideraţi unii dintre cei mai buni cai din Europa. Pentru că ar fi fost păcat ca un patrimoniu genetic atât de valoros să se piardă, Romsilva se străduieşte de 12 ani să menţină şi să perfecţioneze cele mai cunoscute rase româneşti, iar eforturile încep să dea roade, primindu-se oferte externe sau private de peste 50.000 de euro pentru achiziţionarea unor lipiţani din aşa-numita Herghelie naţională.

Poate o mână de pasionaţi, poate purul noroc a făcut ca în anii tulburi ai privatizărilor cele mai valoroase rase de cai româneşti să nu se piardă, sau să ajungă exclusiv în posesia unor herghelii private. La un moment dat, în urmă cu 12 ani se vorbea despre iminenta privatizare a Societăţii Naţionale Cai de Rasă, care s-a ocupat până în acel moment de administrarea unor efective de cai extrem de valoroase, moştenite de la structurile de profil comuniste. Societatea, cu probleme economice mari a fost până la urmă preluată, în 2002, de către Romsilva, care s-a încumetat să gestioneze o activitate cu care, prin specific şi atribuţii, nu avea prea multe în comun. Acum şi Ministerul Mediului constată că “în cei 12 ani de administraţie, Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva a reuşit să stopeze declinul populaţiilor de rasă şi să asigure condiţii normale de hrănire, adăpostire, creştere şi ameliorare a cabalinelor din hergheliile şi depozitele de armăsari de montă publică”.

Dacă s-ar fi mers şi în acest caz pe varianta privatizării, probabil că acelaşi minister nu ar mai fi avut azi despre ce să vorbească. Din fericire, varianta rămânerii în administrarea statului s-a dovedit a fi una câştigătoare, iar în prezent efectivele  cumulate de cai de rasă din secţiile de creştere ale Romsilva însumează peste 2900 de capete, din care 1520 de cai fac parte din patrimoniul public al statului, constituind aşa-numita Herghelie Naţională. Exemplarele din acest fond ar valora, conform ultimelor estimări, peste 20 de milioane de euro, existând oferte de cumpărare generoase venite din afara ţării pentru caii selecţionaţi şi crescuţi de Romsilva. Însă, ca orice alt bun de patrimoniu, caii Hergheliei Naţionale nu sunt de vânzare.

Caii de rasă din patrimoniul naţional, ca şi ceilalţi 1.500 de cai îngrijiţi de Romsilva, sunt repartizaţi în 12 herghelii, la Beclean, în judeţul Bistriţa Năsăud, la Cislău şi Ruşeţu – Buzău, la Dor Mărunt şi Jegălia – Călăraşi, la Izvin Recaş – Timiş, la Lucina şi Rădăuţi – Suceava, la Mangalia – Constanţa, la Sâmbăta de Jos – Braşov, la Slatina şi Tuluceşti – Galaţi, iar armăsarii cei mai valoroşi sunt crescuţi, dresaţi şi antrenaţi în cele patru depozite de la Arad, Târgu Mureş, Dumbrava (Neamţ) şi Râmnicelu (Brăila). În aceste unităţi lucrează peste 650 de oameni, de la ingineri zootehnişti, ingineri silvici, medici veterinari, ingineri agronomi,la  economişti, antrenori, jockei, mecanizatori şi îngrijitori.

În Herghelia Naţională ajung în fiecare an, în urma unei selecţii realizate de către o comisie naţională, cele mai valoroase exemplare din caii tineri crescuţi de Romsilva. Statul cumpără aceste exemplare, care trec în patrimoniul public al statului, dar rămân în administrarea Regiei. Anual ajung în Herghelia Naţională între 160 şi 200 de capete, a căror valoare depăşeşte două milioane de lei.

Reprezentanţii Romsilva recunosc că majoritatea cailor din Herghelia Naţională reprezintă rase cu statut vulnerabil sau în pericol de dispariţie. În multe cazuri efectivele din herghelii reprezintă aproape întreg efectivul de rasă din România. Astfel, prin acest proiect al Hergheliei Naţionale s-a asumat şi necesitatea conservării unor rase foarte valoroase, care sunt rezultatul unei îndelungate tradiţii de creştere a cailor. Huţulii – cai de munte, consideraţi descendenţi direcţi ai tarpanilor –, apoi caii sălbatici euroasiatici dispăruţi, lipiţanii – aşa-numiţii cai-balerini, cunoscuţi pentru graţia cu care execută mişcări complicate de dresaj –, apoi rapidul cal de sport românesc, trăpaşul sau masivul cal semigreu românesc sunt rasele pe care România pur şi simplu nu-şi permitea să le piardă. Şi dacă până acum nu au putut fi obţinute finanţări europene pentru această activitate de creştere a cailor de rasă, lucrurile s-ar putea schimba din acest an. Cu o infuzie de bani europeni, această activitate de creştere a cailor ar putea deveni, în timp, o sursă de profit real pentru stat.

Print Friendly, PDF & Email