Guillaume Perret , la JazzTM

guillaume-perretQuartetul condus de Guillaume Perret va deschide, în 5 iulie concertul Diannei Reeves, din cadrul JazzTM2015, anunţă Primăria Timişoara.

 

Guillaume Perret creează un amalgam inovativ de jazz contemporan, funk și metal. O muzică hibridă, fermecătoare, ce stârnește senzații și lasă imaginația să zboare liberă.

Rezultatul a doi ani de muncă intensă alături de Jim Grandcamp (chitară), Philippe Bussonnet (bas) și Yoann Serra (baterie / sampler) este un produs cu o dinamică imensă și sunete dincolo de așteptări ce a ajuns deja pe scenele renumite ale unor festivaluri precum London Jazz Festival, Jazz sous les Pommiers și Jazz à Vienne și a călătorit cu muzica sa în Austria, Anglia, Franța, Germania, Belgia, Polonia, Bulgaria, Letonia, Cehia, Italia, Elveția, Statele Unite ale Americii dar și India, Tailanda, Vietnam, Argentina, Chile, Uruguai, Senegal, Coasta de Fildeș și Australia.

Văzut ca o adevarată gură de aer proaspăt pe scena mondială de jazz, Guillaume Perret aparține unui grup select de muzicieni care fascinează publicul prin sunetele create. Acesta îşi marchează calea ca și un spărgător de tipare, asumându-și riscurile de a transforma saxofonul într-un instrument complet reinventat prin intermediul electronicii.

„Cei care au apreciat concertul lui Ilhan Ersahin alături de Istanbul Sessions, din cadrul JazzTM 2013, vor fi încântați de prestația quartetului condus de Guillaume Perret în data de 5 iulie 2015 în deschiderea concertului Diannei Reeves”, dau asigurări reprezentanţii Municipalităţii timişorene, care organizează festivalul JazzTM, care va avea loc în perioada 3 – 5 iulie.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Jurnalist Timpolis