Gemma Habibi, un performance deloc metaforic despre relaţiile între oamenii şi comunităţile unui oraş multicultural contemporan, va fi pus în scenă la Timişoara, la invitaţia Forumului Cultural Austriac Bucureşti şi al Teatrului German de Stat din Timişoara.
Spectacolul, care îmbină „slam-poetry” (recitare), boxul, rap-ul și percuţia, va fi prezentat duminică 18 octombrie, de la ora 19.30, la Sala mare a Teatrului German de Stat din Timişoara. Proiectul se desfăşoară în cadrul programului Performing Austria şi reprezintă contribuţia Forumului Cultural Austriac Bucureşti la campania internaţională Austria citeşte. Biblioteca, loc de întâlnire şi beneficiază de sprijinul Goethe-Institut Bucureşti, anunţă organizatorii.
Punctul de plecare al acestui performance – creat de romancierul şi performerul Robert Prosser, alături de bateristul Lan Sticker – este romanul omonim, publicat de Robert Prosser, în 2019. Cartea vorbeşte despre dificultăţile de adaptare a numeroşi europeni la schimbările rapide de pe continent şi la presiunea migraţiei, despre identitate culturală si a trăi împreună, dar şi despre competiţia şi acceptarea, reale sau de faţadă, între diferitele comunităţi etnice. Oameni şi idei spuse şi nespuse se întâlnesc şi se înfruntă, pur si simplu, într-un ring de box, într-o înfruntare corp la corp, tensionată de cuvinte şi de percuţie.
„Ritmul trece de la jazz la cadenţe brutale, povestea este nu numai palpitantă ci mai ales un portret al timpului nostru. În Siria s-a dezlănțuit războiul, refugiații ajung în Europa, societatea se revoltă. Toate acestea afectează direct viaţa lui Lorenz, care se antrenează pentru campionatele european şi mondial de box. O combinație neobișnuită de literatură și muzică, în care respiraţia şi limbajul ritmează, sacadează, interpretează; percuția este o demonstraţie de virtuozitate și improvizație. Un spectacol dens, intens, despre obsesie și prietenie, angajament și plecare – şi despre experiența excepțională pe care doar un ring de box o face posibilă”, explică performerul şi romancierul Robert Prosser.
Adaptat pentru această reprezentaţie unică la Teatrul German de Stat din Timişoara, spectacolul Gemma Habibi,beneficiază de participarea extraordinară a actorilor Olga Török şi Richard Hladick.
Ultimele comentarii