Gabriela Firea – campanie cu venin și dejecții

Pe când era purtător de cuvânt al campaniei prezidențiale a PSD, în 2014, Gabriela Firea a lansat un atac ticălos la adresa lui Klaus Iohannis, pe motiv că acesta nu are copii. Acum intră în propria campanie electorală pentru încă un mandat la Primăria Capitalei, împroșcând nu doar venin, ci și dejecții înspre oamenii care ridică, exclusiv din donații, primul spital oncologic pentru copii construit în ultimii 30 de ani.

 

Ăştia căcare face ei un spital vrea să doneze Pintea un aparat dă radioterapie. Dă ce? Luați unu din ăia 35 de milioane euroi donați. Nu așa ați măcănit la teveu, caca luaţi voi? Să dea la săraci Pintea! Da mai staţi puţin caca vine Vlăduț regele medicamentelor şi vă dă el din ăia 15 milioane dă la PLUS scuzi de la Magicacamp! # Marșcumanipulările”. Acesta este mesajul, scris cu dejecții și venin, cu care primarul general al Bucureştiului, Gabriela Firea, intră practic în campania electorală pentru un nou mandat la Primăria Capitalei. Un mesaj preluat de la creatoarea de modă Dana Budeanu, cu care, distribuindu-l pe pagina sa de Facebook, Gabriela Firea arată că rezonează perfect și care i-a venit mănușă în lupta ei cu Vlad Voiculescu, desemnat candidatul Plus la Primăria Bucureștiului. Acesta este unul din oamenii care susțin Magic Camp și asociația „Dăruiește Viață”, condusă de Oana Gheorghiu și Carmen Uscatu, cu toții fiind implicați, de ani de zile, în ajutorarea copiilor bolnavi de cancer și în ridicarea primului Spital de Oncologie și Radioterapie Pediatrică din România, construit exclusiv din bani obținuți din donații – 26 milioane de euro –, făcute de peste 260.000 de oameni şi mai mult de 1.700 de companii. Oameni care au făcut ce nu a reușit statul român în 30 de ani.

Spitalul de Oncologie construit de asociaţie „Dăruieşte viaţă” este construit altfel decât Spitalul de Copii „Ion Gomoiu”, de exemplu, inaugurat recent cu mare pompă de Gabriela Firea, care, potrivit unei note a Corpului de Control al Guvernului Tudose – citate recent în presă şi care, interesant, nu a ajuns până acum la Justiţie –, ar fi avut devizul de construcție supraevaluat cu vreo 15 milioane de euro. Este un spital care nu va fi promovat din bani publici pentru a crește capitalul electoral al cuiva, așa cum s-a întâmplat cu același Spital „Gomoiu”, pentru care Primăria Capitalei a plătit difuzarea de mii de ori a unui spot publicitar care viza acest proiect, ceea ce a costat bugetul Municipalității bucureștene mai mult de 5,2 milioane de lei. Asta în condițiile în care, pentru inaugurarea unui spital, o informație de interes public, difuzată, oricum, în toată media, nu este nevoie să plătești publicitate. Plătești din bani publici promovarea unui proiect public atunci când vrei să capitalizezi la nivel de imagine proprie acel proiect.

Doamna Firea și-a făcut o strategie eronată crezând că, dacă atacă, în mod abject, proiectul asociației „Dăruiește viață”, condusă de Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu – pe care le numește „interfața lui Vlad Voiculescu” – va capitaliza electoral. Se dovedește că distribuirea, pe o reţea de socializare, a unui mesaj plin de fiere spulberă o campanie de PR politic în toată media, plătită din mulți bani publici, pe care Gabriela Firea și PSD și-o fac deja în perspectiva alegerilor din 2020 pentru Primăria Capitalei. În plus, a deschis o Cutie a Pandorei, din care se iese la iveală un veritabil dezmăț pe banii contribuabililor. Pe de o parte, fonduri foarte mari irosite plătite de Primăria Capitalei – oficial, pentru promovarea unor proiecte din bani publici, neoficial pentru promovarea imaginii Gabrielei Firea care își dorește un nou mandat la Primăria București. Pe de altă parte, costuri supraevaluate cu milioane de euro pentru construcția Spitalului „Gomoiu” – doar unul din cele aproape 20 de spitale aflate în subordinea Primăriei Capitalei –, aspect care, potrivit unei declaraţii a procurorului general interimar al României, Bogdan Licu, citată de presă, ar fi intrat acum în atenţia procurorilor.

 

Articol publicat şi în Revista 22 şi în Puterea a Cincea.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

jurnalist TIMPOLIS