Furtună violentă în Timiş

În urma furtunii violente produsă în Timiş, duminică seara, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Timiş a intervenit în mai multe locaţii, unde au fost blocate căi de acces, au fost acoperişuri dislocate, fire electrice rupte şi terase spulberate de rafalele de vânt.

14 solicitări de intervenţi a primit duminică seara Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Timiş, care a activat grupa operativă spre miezul nopţii, după cum declară, citat de Agerpres, purtătorul de cuvânt al instituţiei, Elena Megherea.

La Dudeştii Vechi, vijelia a determinat oprirea Embargo Fest şi a lăsat fără alimentare cu energie electrică locuitorii din Dudeștii Noi, Dudeștii Vechi, Sânandrei, Giarmata și satele adiacente precum și cei din Săcălaz, anunţă Radio Timişoara.

În Timișoara, vântul puternic a smuls acoperișul unei clădiri din Piața Unirii. În zona Dâmbovița, acoperișul unei terase a fost luat de rafalele de vânt. Au mai fost smulse de vânt acoperișurile unor imobile de pe străzile Brândușei și Savoya, iar pe strada Constantin Nottara, echipele ISU au fost chemate să degajeze firele căzute. Pe Calea Martirilor, pe străzile1 Decembrie și Platanilor au fost rupţi mai mulți copaci. Pomi rupţi de vântul puternic au fost şi în localităţile Berini, Jimbolia şi Orțișoara.

În noaptea de duminică spre luni, pompierii ISU Timiş au fost solicitaţi şi au intervenit de urgenţă, alături de voluntari, în nouă situaţii, pentru a degaja copaci căzuţi pe carosabil sau pe maşini ori pe fire de înaltă tensiune. În această dimineaţă, ISU Timiş a primis noi solicitări pentru îndepărtarea a trei copaci care au afectat cinci autoturisme.

Print Friendly, PDF & Email