Fuga de baroni

Melania-CInceaÎn decurs de doar câteva luni, relaţia dintre liderul PSD, Victor Ponta, şi baronii penali din partid a trecut de la faza susţinerii a acestora – prin decizii şi declaraţii care au luat, nu o dată, aspectul unor metehne de grup infracţional organizat – la fuga din faţa lor. Din faţa furiei lor.

 

Sunt doar câteva luni de când, în calitate de şef de partid, de şef de Guvern, de favorit în cursa pentru Cotroceni, Victor Ponta afişa o combinaţie de agresivitate şi de sfidare faţă de tot ceea ce ameninţa să lovească în interesul baronilor penali ai partidului său şi, indirect, dar mai cu seamă, în interesul său de a ajunge şef de stat, cu sprijinul nemijlocit al acestora. Iar pentru atingerea acestui ţel, din 2012, PSD fusese împins – şi consimţise, de altfel – la un şir de acţiuni premeditate ce au avut ca scop major fuga de Justiţie, încălecarea acesteia şi protejarea marilor corupţi de partid. Acţiuni ce au trădat metehne de grup infracţional organizat. Şi la care PSD s-a dedat fie jucând în echipa USL, fie pe cont propriu.

Nu e nicio lună de când Victor Ponta candida la funcţia de preşedinte al statului. În situaţia în care ar fi câştigat alegerile, vorbeam, de jure, despre o concentrare a puterilor în mâna unui singur partid. De facto, ar fi fost concentrată în mâinile câtorva oameni din acest partid. Ceea ce, previzibil, ar fi generat un risc imens abuzuri.

Sunt doar câteva zile de când tot Victor Ponta se juca, public, de-a demisia de la vârful Guvernului. În decurs de nici 48 de ore, poporul aflase de la el însuşi ba că pleacă de la conducerea Guvernului, ba că (încă) nu mai pleacă (şi nici nu e sigur că o să o facă). O inconsecvenţă în privinţa căreia te întrebi dacă trădeză “doar” o lipsă de maturitate a unui om aflat la vârful puterii executive sau trădează faptul că dl Ponta e captivul unor oameni influenţi din PSD, care îl dirijează ca pe o marionetă. Pentru că, dacă ar demisiona totuşi, nu ar fi un act care are la bază asumarea unui eşec. A dovedit, de altfel, că nu e omul care să plece de bunăvoie din funcţie. După înfrângerea umilitoare de la prezidenţiale, nu numai că nu a avut intenţia de a se retrage de la şefia PSD, ci, mai mult, în interiorul partidului, simţind că sunt semne că nu mai este dorit, a transformat defensiva în ofensivă. Conştient că, fără această măsură de forţă – o epurare a zonei dinspre care, într-un viitor apropiat, îi putea veni pericolul –, riscul de a pierde tot, şi poziţie în partid, şi în Guvern, este extrem de mare.

Iată că, acum, îl auzim acum pe dl Ponta, care a abandonat ideea demisiei de la Guvern – condiţionată doar de începerea urmăririi penale de către DNA, în dosarul privind votul din diaspora –, cu un discurs care intră în coliziune frontală cu strategia lui şi a PSD din ultimii doi ani şi jumătate: “PSD să arate că sprijină combaterea corupţiei, a clientelismului şi a acumulării de putere”. Un discurs radical schimbat care poate să vorbească fie despre o transformare radicală a lui Victor Ponta, fie despre o fugă a lui din faţa baronilor. A furiei baronilor.

Privind la antecedentele d-lui Ponta, la politica şi declaraţiile lui din ultimii doi ani şi jumătate şi, în plus, ascultând, zilele acestea, şi pledoaria lui Liviu Dragnea – până acum câteva zile, un fel de stăpân al baronilor judeţeni –, care, public, militează pentru reformarea partidului şi care se arată îngrijorat de concentrarea şi a puterii politice, şi a celei administrative în mâna preşedinţilor de Consilii Judeţene, înclin să cred în ultima ipoteză. Pentru că reforma luată în discuţie, cu un evident aer demagogic, reprezintă de fapt o reglare de conturi intrapartinică, în care staff-ul PSD aruncă mănuşa baronilor din teritoriu. Pentru că în noua viziune a vârfului PSD – reprezentat în context de Victor Ponta şi Liviu Dragnea, încă apropiat şefului de drept, deşi acesta i-a luat funcţia de prim-vicepremier – reforma înseamnă că şeful organizaţiei judeţene a partidului nu va mai fi ordonator de credite, adică nu va mai împărţi banii. Deci, o eficientă pârghie de a lovi în baronii judeţeni care ar urma să fie deconectaţi de la conducta cu bani publici şi înlocuiţi cu alţii – probabil, mai docili, mai fără pretenţii de la baronii de la centru. Ce lovitură mai mare, în afara celei date de DNA, puteau primi aceşti oameni care au investit, direct sau prin interpuşi, sume colosale în campaniile electorale, doar pentru a primi apoi, din partea şefilor de la centru, “binecuvântarea” de a candida? Poziţie din care, ulterior, recuperau dublu sau triplu banii daţi la partid.

Cu alte cuvinte, dl Ponta încearcă, acum, folosindu-l pe dl Dragnea drept paravan, să se ferească de furia baronilor. Sub presiunea şi la mâna cărora este demult, doar că şi el, şi ei se setaseră pe tolerare reciprocă. O tolerare valabilă, însă, numai în condiţii de câştig: unii sperând să fie scăpaţi de problemele cu Justiţia, ultima speranţă fiind graţierea şi, eventual, amnistia, celălalt folosindu-se de ei în încercarea de a obţine toată puterea. Acum, că jocul e pierdut, nu mai au motive să se suporte în continuare. Iar pentru dl Ponta au devenit chiar o ameninţare, pentru că par să nu fie dispuşi să-i tolereze înfrângerea la prezidenţiale şi, implicit, paguba pe care le-a creat-o, şi, după cum avansează voci social-democrate, nici măcar să aştepte până în primăvară schimbarea sa din fruntea partidului. Dl Ponta a intrat, deci, în defensivă. Deşi încearcă să-i dea forma ofensivei, tot defensivă e. Echivalentă cu o fugă din faţa baronilor.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

jurnalist TIMPOLIS