Fostul şef de la Spaţii şi Terenuri din Primăria Timişoara, audiat pentru o retrocedare ilegală

În cazul familiei cu 144 de proprietăţi în Timişoara

SAMSUNG DIGITAL CAMERAFostul şef al Serviciului Spaţii şi Terenuri din Primăria Timişoara, Monica Rudneanu, a fost audiată azi la Parchetul Curţii de Apel Timişoara, în cazul unui imobil restituit ilegal familiei de romi Cârpaci.

Audierea fostului şef al Serviciului Spaţii şi Terenuri din Primăria Timişoara, Monica Rudneanu, a început, joi, în jurul orei 9 şi s-a încheiat după ora 12, anunţă Mediafax. Femeia, pe numele căreia a fost începută urmărirea penală, a refuzat să facă orice declaraţii presei, atât la intrarea, cât şi la ieşirea de la audieri. Potrivit reprezentanţilor Parchetului Curţii de Apel Timişoara, vineri, 22 noiembrie, urmează să fie audiat şi fostul şef al Direcţiei de Patrimoniu din Primăria Timişoara, Nicuşor Miuţ.

Fostul şef al Serviciului Spaţii şi Terenuri din Primăria Timişoara Monica Rudneanu a fost chemată şi marţi la audieri la Parchetul Curţii de Apel Timişoara, fiind suspectaţi că în anul 2004 ar fi restituit ilegal o clădire care a ajuns apoi în proprietatea familiei de romi Cârpaci.

În cursul lunii octombrie, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, cu avizul Parchetului Curţii de Apel Timişoara, au dispus începerea urmăririi penale în cazul celor cinci persoane, pentru abuz în serviciu în formă calificată. Totodată, prin ordonanţa procurorului, poliţiştii vor pune sechestru asigurător asupra mai multor bunuri mobile şi imobile ale suspecţilor. Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Timiş, este vorba despre o clădire de pe b-dul Mihai Viteazu, nr. 17.

Reprezentanţii Primăriei Timişoara spuneau că, iniţial, clădirea a fost proprietate privată. Statul român a intrat în posesia imobilului în anul 1960, în urma unui proces cu proprietarul clădirii, care avea datorii foarte mari la Fisc. După anul 1989, Claudiu Cârpaci, un membru al familiei de romi Cârpaci, a obţinut corpul A de clădire printr-o decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. La aceeaşi adresă, până în anul 2004 a funcţionat o grădiniţă care, în momentul în care familia Cârpaci a intrat în posesia imobilului, a fost evacuată.

Familia Cârpaci, care recent a preluat un imobil al Spitalului de Copii din Timişoara, este una dintre cele mai bogate familii de romi din oraş, având 144 de proprietăţi – vile, case, apartamente, terenuri, garaje şi diferite spaţii -, majoritatea în zona centrală a oraşului, potrivit unui document al Direcţiei Judeţene de Finanţe Timiş.

Potrivit reprezentanţilor Primăriei Timişoara, în oraş au fost inventariate peste 14.500 de imobile considerate istorice, construite înainte de anul 1945, iar dintre acestea 938 sunt monument istoric, conform legii. Câteva sute dintre aceste clădiri, aflate în zona centrală, au fost cumpărate de romi. Iniţial, familiile de romi au cumpărat un singur apartament, iar apoi, prin ameninţări sau şicane, au determinat familiile rămase în clădire să vândă sub preţul pieţei.

Fostul primar al Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu, declara că de-a lungul anilor a făcut anchete interne în Primărie, având plângeri că unii funcţionari i-au ajutat pe romi să intre în proprietatea unor imobile istorice, dar că nu a obţinut niciodată suficiente dovezi pentru a-i sancţiona. Gheorghe Ciuhandu acuză că foarte multe falsuri în acte au fost făcute de funcţionarii de la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, cu complicitatea unor notari sau avocaţi care au lucrat mână în mână.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Redacţia Timpolis, timpolis@online.ro