Fostul ministru al Educației, Daniel Funeriu: „Cei care caută un șef, să meargă cu Vasile Blaga, cei care caută un lider, să vină cu Traian Băsescu”

Daniel FuneriuRomânia are nevoie de un sistem de educație sănătos, care să corespundă unor criterii etice și de performanță europene și care să vehiculeze valori, nu să tranzacționeze diplome, a apreciat, în cadrul unei dezbateri, la Timișoara, fostul ministru al Educației, Daniel Funeriu. Acesta a declarat și că o continuare a reformei statului român nu poate fi realizată de către PSD, pe motiv că reprezentanții actualei puteri nu au un set solid de valori cu care operează și și-a exprimat convingerea că reforma poate fi desăvârșită de către o persoană cu aptitudini de lider, așa cum este actualul președinte Traian Băsescu.    

 

Fostul consilier prezidențial și ministru al Educației, Daniel Funeriu, actual candidat la alegerile parlamentare parţiale pe Colegiul III Timişoara, s-a referit, în expunerea susținută în cadrul dezbaterii despre continuarea reformelor statului, organizată de Fundația Mișcarea Populară, la faptul că reformele înfăptuite în Justiție și adoptarea unei noi Legi a Educației sunt „reformele lui Traian Băsescu”, în timpul mandatelor căruia, unor tehnicieni, așa cum a fost cazul Monicăi Macovei în sistemul de justiție sau al profesorului universitar Mircea Miclea și al său, artizani ai reformei sistemului de educație – „oameni care au știut să facă ceea ce trebuia atunci când au putut” – li s-a oferit contextul propice ca să reformeze domenii de importanță capitală pentru statul român și pentru evoluția României. „Lucrurile trebuie judecate după rezultate”, a declarat Daniel Funeriu, care a precizat că, după aplicarea prevederilor din noua Lege a Educației, care a introdus criterii de valorizare academică și de finanțare bazată pe performanțe, atât în domeniul educației, cât și în cercetare, România a înregistrat un salt spectaculos în ce privește rezultatele obținute la testele internaționale PISA, în vreme ce reintroducerea învățământului profesional a permis angajarea, imediat după finalizarea pregătirii profesionale, a mai bine de 30.000 de tineri absolvenți.

În privinţa aplicării criteriilor referitoare la ierarhizarea universităților în funcție de performanță, fostul ministru Daniel Funeriu a precizat că această măsură a determinat „fabricilor de diplome din România” pierderi de peste 350 de milioane de euro pe an, ceea ce explică piedicile care au fost puse acestei legi.

Despre introducerea clasei pregătitoare, Daniel Funeriu a precizat că măsura a permis anual unui număr de 60.000 de copii să beneficieze de încadrarea în sistemul de educație. De asemenea, a mai precizat fostul ministru al Educației, rata abandonului școlar s-a redus considerabil, de la 14.000 de copii/an, atât cât se înregistra în 2009, la aproximativ 4.000, în prezent.

În plus, clasificarea universitară și ierarhizarea programelor de studii a permis aducerea învățământului românesc mai aproape de criteriile europene, chiar dacă etica universitară a fost în măsură să genereze disconfort "în rândul plagiatorilor".

În ce privește fondurile alocate învățământului și educației, Daniel Funeriu a precizat că aplicarea noii Legi a Educației a dus la recredibilizarea învățământului românesc, în urma reașezării lui pe un set de criterii de performanță, facilitând astfel acordarea de fonduri semnificative din finanțări europene, așa cum a fost cazul alocării de 500 de milioane de euro, în chiar ultima zi a mandatului cabinetului condus de Emil Boc, pentru proiectul laserului de pe platforma de cercetare de la Măgurele, dar și alocarea de 40 de milioane de euro către patru institute de cercetare din Timișoara. „Forța motrice a tuturor acestor progrese a fost apartenența la un set de valori clar asumate, iar acestea au fost valorile euroatlantice”, a declarat Daniel Funeriu, adăugând că acest set de valori nu este asumat însă și de către PSD sau de către actuala guvernare, care este condusă „de un premier-plagiator, care s-a hrănit de la ugerul ideologic al fostului premier Adrian Năstase și a fostului președinte Ion Iliescu”.

Daniel Funeriu acuză că actualii guvernanți nu au un set solid de valori cu care operează, spunând, în plus, că valorile care trebuie să stea la baza reformării autentice a statului român sunt cinstea şi respectul pentru muncă – „atribute caracteristice unui sistem care nu tranzacționează diplome, ci vehiculează valori”.

Afirmându-și, într-o manieră concisă, dar extrem de percutantă, angajamentul politic, fostul ministru a declarat, la finalul expunerii sale, doar că este de părere că „aceia care caută un șef, să meargă cu Vasile Blaga, în vreme ce aceia care caută un lider, să vină cu Traian Băsescu”.

Print Friendly, PDF & Email