Fostul director al CFR Marfă şi alţi trei directori, arestaţi în dosarul „CFR la fier vechi”

Tribunalul Timiș a emis mandate de arestare pe numele fostului director al CFR Marfă, Mihuț Constantin Crăciun, și în cazul altor trei directori din cadrul companiei. Pentru alte șase persoane au dispus arestul la domiciliu.

 

Judecătorii Tribunalului Timiș au dispus, în noaptea de joi spre vineri, arestarea preventivă a lui Mihuț Constantin Crăciun, fost director general al CFR Marfă, Daniel Ciobanu, director Operațiuni Dezvoltare, Pavel Bărculeț, directorul Vânzări-Trafic, și Florin-Claudiu Enache, director Vagoane.

În cazul altor şase persoane – Mircea Ion Maşcovescu, fost manager al Centrului Zonal de Marfă Timişoara, Mihai Mutaşcu, de la Sucursala Banat-Oltenia a CFR Marfă, Gelu-Ioan Corodan, de la CFR Timişoara, George Niculescu, şef Serviciu Exploatare Vagoane din CFR Marfă, Stănel Rădulescu, de la REMAT, şi Ovidiu-Dumitru Luca, de la CFR Cluj – a fost dispusă arestarea l domiciliu.

Totodată, instanţa a decis ca alte opt persoane să fie cercetate sub control judiciar: Maria Voica, de la sucursala Banat-Oltenia a CFR Marfă, Cristian-Valeriu Derscaru, de la sucursala Timişoara, Constantin Gheorghiţoiu, de la CFR Banat-Oltenia, Alexandru Drăgan, Ion Găbreanu, director general al REMAT Călăraşi, Doru Moţi, George-Corneliu Filip şi Alupoaie-Dragoescu Constantin-Nicolae, director trafic al CFR Marfă.

Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată la Curtea de Apel Timişoara.

Potrivit procurorilor DIICOT Timişoara, care instrumentează dosarul, în cursul anului 2016, la nivelul Societății Naționale de Transport Feroviar de Marfă CFR Marfă SA, s-ar fi constituit un grup infracțional organizat, implicând factori de decizie de la nivelul central și teritorial al societății de transport, având ca scop subevaluarea bunurilor din patrimoniul societății, cu prilejul operațiunilor de vânzare-cumpărare a 2.450 de vagoane destinate casării. Astfel a fost facilitată traficarea în folosul SC Remat SA Călărași a diferenței rezultate între valoarea reală și cea subevaluată a bunurilor casate.

Subevaluarea s-ar fi efectuat prin ofertarea pe Bursa de Mărfuri București, în baza procedurii de licitație deschise inițiată de CFR Marfă, a 2.450 de vagoane, la preț de fier vechi, deși, în conformitate cu standardele în materie, deșeurile metalice provenite din casarea materialului rulant se încadrau în categoria „deșeu fier vechi greu” și „deșeu fier vechi special” (oțel), cu o valoare de piață net superioară.

Anchetatorii afirmă că manopera frauduloasă ar fi fost premeditată de factorii de decizie din cadrul CFR Marfă, la înţelegere cu reprezentanții Remat SA Călărași. S-a constatat că, deși oferta de vânzare inițiată de CFR Marfă pe Bursa de Mărfuri viza 49.000 tone fier vechi, ulterior contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu Remat SA Călărași a menționat vânzarea fierului vechi provenit din casarea a 2.450 de vagoane.

Anchetatorii mai transmit că prețul de achiziție a fost de 120 de euro/tona de fier vechi, în condițiile în care prețul mediu practicat pentru deșeu fier vechi greu era de 175,88 euro/tonă, iar pentru deșeu fier vechi special (oțel) era de 218,90 euro/tonă. Astfel, cei în cauză ar fi realizat practic o subevaluare a bunurilor cu 82,42% în cazul deșeurilor fier vechi special (oțel) și cu 46,56% în cazul deșeurilor fier vechi greu. Prejudiciul cauzat societății de transport prin activitatea infracțională este estimat la peste de 6, 3 milioane de euro.

Surse judiciare, citate de Agerpres, spun că primul nivel al grupului infracțional organizat a fost constituit din conducerea executivă a societății CFR Marfă, compusă din directorul general Mihuț Constantin Crăciun, directorul Operațiuni Dezvoltare Daniel Ciobanu, directorul Departament Vânzări Trafic Eugen Tudor, directorul Economic-Financiar Pavel Bărculeț, managerul juridic Silviu Valeriu Costea, directorul Trafic Constantin Alupoaie, directorul Vagoane Florin Enache, șeful Biroului Urmărire Contracte Mariana Căpățână şi șeful Serviciului Exploatare Vagoane George Niculescu. Aceștia ar fi inițiat vânzarea la bursa de mărfuri a celor 2.450 de vagoane la preț de fier vechi, prin subevaluarea lor și obținerea unui preț mai mic decât valoarea reală.

Al doilea palier al grupului infracțional organizat ar fi fost reprezentat de către funcționarii din cadrul sucursalelor CFR Marfă Timișoara, Brașov, Iași, Galați, Craiova, Cluj, Constanța, iar al treilea palier ar fost constituit din reprezentanții Remat SA Călărași, beneficiara contractului.

Ieri dimineaţă, procurorii DIICOT, cu sprijinul polițiștilor din cadrul structurilor de Combatere a criminalității organizate și cei de la transporturi, au efectuat miercuri 63 de percheziții domiciliare în București și în județele Timiș, Caraș-Severin, Hunedoara, Prahova, Mehedinți, Călărași, Arad, Teleorman, Dâmbovița.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Jurnalist Timpolis, sorin.olaru@timpolis.ro