Fornetti România, cea mai mare companie de patiserie din Europa Centrală şi de Sud-Est, anunţă reconstrucția unei linii de producție în fabrica din Timiș. Investiția, în valoare de peste 1,5 milioane de euro, a mărit capacitatea de producție cu peste 1800 de tone pe an.
O dată cu inaugurarea noii reconstrucții, investiția care face ca fabrica să lucreze, din 10 octombrie, la capacitate maximă, fabrica Timiș este una din cele mai performant nu doar din grupul Fornetti, ci și din Europa.
„Sunt mândru că am reușit să finalizăm la timp această reconstucție de modernizare și de mărire de capacitate, extrem de importantă pentru compania noastră, fiind un pas vital pentru dezvoltarea și eficientizarea fabricii din județul Timiș. Felicit toți colegii și toate departamentele implicate în această muncă, dusă la finalitate, la timp și în condiții excelente”, spune directorul general al Fornetti România, Szasz Jozsef.
Concomitent cu acestă investiție, grupul Fornetti anunță și o creștere a salariilor în toate cele trei țări unde are producţie, România, Ungaria și Bulgaria, cu un procentaj mediu-diferențiat cuprins între 6 și 10%. Este a 5-a mărire salarială, în cadrul Grupului, în ultimii trei ani.
„Suntem cea mai mare companie de patiserie din Europa Centrală și de Est, motiv pentru care suntem atenți la nevoile angajaților noștri. Grupul Fornetti a avut rezultate extraordinare în ultimii ani și dorim să mulțumim angajaților prin această creștere”, spune Attila Bánhidi, director general al Fornetti Grup.
Investiția recentă se încadrează într-un șir de modernizări efectuate, începute în urmă cu patru ani, o dată cu achiziționarea companiei Fornetti România de către Aryzta Ag, cel mai mare producător de patiserie congelată din lume. De-a lungul acestei perioade, valoarea investițiilor a fost de peste şapte milioane de euro.
Ultimele comentarii