Spitalele din cinci localități timișene pot accesa, în premieră judeţeană, fonduri nerambursabile de la Consiliul Județean, printr-o schemă de minimis.
Suma maximă ce poate fi accesată de spitale este de 200.000 de euro, iar termenul până la care pot depune cererile și documentele necesare este 28 iunie.
Schema de minimis are ca scop susținerea și stimularea furnizării de servicii medicale, prin achiziția de echipamente medicale, anunţă oficialii CJ Timiş. În cadrul programului de finanțare pot intra spitalele din Sânnicolau Mare, Făget, Jimbolia, Deta și Lugoj. Procedura de selecţie a proiectelor poate fi consultată accesând acest link.
Pentru o distribuție transparentă a banilor, Consiliul Județean Timiş anunţă că a realizat un ghid care prevede condițiile și criteriile de eligibilitate. Conform acestui ghid, nu vor fi alocate fonduri pentru activități începute sau finalizate la data încheierii contractului de finanțare.
„Am implementat măsura în urma consultărilor cu autoritățile locale. Este cunoscut faptul că acestea nu pot face față la toate cheltuielile pe care le presupune dotarea cu echipamente medicale, iar aici este datoria noastră să intervenim. Schema de minimis ne dă siguranța că banii vor ajunge acolo unde e cu adevărat nevoie de ei, în mod transparent”, spune președintele CJ Timiș, Călin Dobra.
Un proiect major derulat de CJ Timiş prevede construcția unei noi maternități, investiție de 12 milioane de euro, finanțare europeană.
Ultimele comentarii