Două tinere din Timișoara, absolvente de Filologie, mari iubitoare de carte – o pasiune care le consuma și o bună parte din nopți –, au pus pe picioare o afacere la care nu mulți s-ar încumeta în aceste vremuri. Au deschis o librărie, „La Două bufnițe”, un concept inedit, pe care au gândit-o și ca spaţiu cultural de referinţă al Timişoarei.

Oana Doboși-Potcoavă și Raluca Selejan – „Bufnițele”, cum le alintă prietenii lor –, spun, într-un interviu, povestea librăriei, pe care au deschis-o recent, vorbesc despre proiectele pe care le au și fac câteva recomandări de lectură, în fața cărora nu ai cum să reziști.

„În Timișoara, bufniţele imperiale, puse deasupra porţilor, considerate ca protectoare ale patrimoniului”

De ce „La Două bufniţe”?

Raluca Selejan: Povestea a început demult. Din clasa a cincea, când am fost şi colege de clasă, şi colege de bancă, până am fost despărţite, fiindcă vorbeam mult şi deranjam orele. Eu am ajuns în ultima bancă, banca ruşinii. În liceu am avut drumuri diferite – eu, la Pedagogie, la Liceul Pedagogic, Oana, la Real, la Colegiul C.D. Loga – dar am rămas legate prin pasiunea pentru cărţi. În liceu am decis că vom merge amândouă la Litere. După aia, ajungând la facultate şi intrând în Asociaţia Ariergarda, a domnilor Vighi şi Marineasa, am început să prindem tot mai mult interes față de lumea culturală. Ni s-au spulberat visurile de a deveni profesoare, cu care intrasem la facultate, şi am ştiut clar că învăţământul nu e de noi şi că vrem să facem ceva în domeniul cultural și al cărţii.

Oana Doboşi-Potcoavă: Şi, ca să răspundem la întrebare, suntem ca nişte păsări de noapte. Citeam noaptea, învăţam noaptea, făceam proiecte noaptea. Acum, de când am deschis librăria, nu mai suntem chiar aşa.

Raluca: Aşa lucram noi bine, noaptea. Ne vedeau prietenii că suntem online şi ne întrebau ce facem. Le spuneam că citim, le mai dădeam şi lor citate din cărţi, citate care nu ne dădeau pace.

Oana: Şi de aici, ideea de bufniţe, care sunt păsări de noapte.

Dar numele librăriei te trimite cu gândul spre afaceri locale, de început de secol XX.

Raluca: Asta a şi fost ideea. Iniţial, ne-am imaginat că facem o firmă de fier forjat, cu două bufniţe care citesc aceeaşi carte şi care se mişcă în bătaia vântului. Deci, a fost şi dorinţa de a lega numele firmei de Timişoara veche, când în oraş erau localuri renumite, mai ales aici, în Piaţa Unirii, unde suntem noi, localuri cu nume asemănătoare: La trei coroane, La leul de aur, La trompetistul.

Oana: Şi am făcut un mix între profesia noastră, clădirea în care este librăria, Timişoara veche, cu ale sale bufniţe imperiale, puse deasupra porţilor, considerate ca protectoare ale patrimoniului…

„Cartea scrisă nu va muri niciodată”

Deci, vouă vă vor proteja afacerea cu carte. Venind spre voi, mă gândeam că aţi avut mare curaj să porniţi afacerea asta, în vremurile de acum, când se închid librării – în Timişoara s-au închis patru, în ultimii doi ani –, când piaţa de carte tipărită are o concurenţă în creştere dinspre piaţa de carte online.

Raluca: Nouă nu ne e frică de asta.

Oana: Chiar dacă omul citeşte cărţi online, nu fuge neapărat de cartea fizică. Dimpotrivă, se diversifică modalităţile de lectură. Cartea scrisă nu va muri niciodată. Povestea asta cu cartea care va muri e de foarte mulţi ani. S-a previzionat aşa când a apărut radioul, apoi, televiziunea, apoi, internetul. Şi, iată, cartea tipărită trăieşte!

Aţi făcut un studiu de piaţă înainte de a deschide librăria sau aţi plonjat direct în afacere?

Raluca: În 2016, în primăvară, cu ocazia Bookfest Timişoara, am demarat un studiu de piaţă cu Centrul de Diagnoză Socială al Universităţii de Vest din Timişoara, cu Alin Gavreliuc şi Bogdan Nadolu – încercând să aflăm care sunt aşteptările publicului cititor – şi l-am continuat şi online, încă o lună.

Oana: Sigur că ne-am inspirat şi din rezultatele acelui studiu. În România, piaţa de carte duce lipsă de studii aplicate şi nu doar pe librării, ci şi pe edituri, pe vânzări, pe categorii de carte și pe cititori.

„Am vrut și să creăm un spaţiu cultural de referinţă al Timişoarei”

Voi vindeţi şi carte digitală?

Oana: Nu. Nici vânzare de carte online nu avem. Ideea noastră a fost şi de a crea aici un spaţiu cultural de referinţă al Timişoarei, dincolo de vânzarea propriu-zisă de carte, care, sigur, e motorul afacerii.

Raluca: Oamenii au nevoie şi de un spaţiu unde să se simtă bine cu cărţile, să participe la evenimente culturale, de unde pleacă acasă şi cu câteva lucruri inedite.

Raluca: Librăria înseamnă şi foarte mult Timişoara, pentru că amândouă suntem de aici şi iubim acest oraş şi nici nu vrem să plecăm de aici. Şi atunci am încercat să aducem, în jurul nostru cât mai mult din spiritul oraşului. De exemplu, pe partea de cadouri, avem doar produse realizate de hand-made-ul local. Apoi, avem un proiect de prezentare a câte unui artist plastic local şi a unei lucrări, în fiecare lună, iar tabloul stă, în acea lună, în librărie.

Oana: Avem şi o pianină. Aşteptăm, deci, şi muzicieni.

Raluca: Da, suntem, acum în discuţii cu cei de la Liceul de Muzică, aceştia urmând să pregătească o serie de evenimente muzicale, în spaţiul nostru. Apoi, la noi, se ţine şi o altfel de oră de limbă română; sunt câteva profesoare din Timişoara implicate în acest proiect.

Oana: Studenţii de la Litere au organizat un seminar public dedicat lui Petre Stoica. A fost o combinaţie între poezia lui Petre Stoica şi muzică, la care au participat şi elevi de la Liceul de Muzică. Vor să facă un seminar de genul acesta şi în semestrul doi.

Raluca: Cumva, noi două am crescut făcând voluntariat şi implicându-ne în viaţa socială şi culturală a oraşului. Am vrut să creăm un loc în care să aibă şi alţii şansa pe care am avut-o noi, să lucrăm în continuare cu oameni cu care am lucrat și de la care am învățat cum se scrie un proiect, cum se face organizarea lui, cum se scrie comunicarea lui. Am ajuns aici datorită profesorilor noştri, care ne-au fost mentori, şi, la rândul nostru, sperăm ca şi noi să-i ajutăm pe alţii să-şi găsească o direcţie.

„Este un proiect pe care l-am gândit pentru cel puţin cât trăim noi”

V-aş ruga să le lansaţi cititorilor acestui interviu invitaţia unui tur al librăriei. Un tur descriptiv.

Oana: La intrare, e un spaţiu dedicat noutăţilor şi recomandărilor „Bufniţelor”. În dreapta avem un spaţiu dedicat copiilor şi adolescenţilor. În stânga librăriei este un spaţiu de evenimente, cu o parte de cafenea integrată – pentru cei care vor să bea o cafea în timp ce citesc. În acest spaţiu sunt cărţile din literatura română şi literatura străină, cele de ştiinţe socio-umane (psihologie, istorie, filosofie). După spaţiul de evenimente urmează o încăpere mai mică, dedicată poeziei şi teatrului, care are şi un colţ de anticariat. Iar în ultima încăpere este un spaţiu cu cărţi de artă, cinema, fotografii, cărţi de călătorie, biografii, memorii, jurnale, câteva cărţi în engleză; pe viitor vom aduce mai multă carte în limbă străină.

Nu am putut pune în aplicare, de la început, toate ideile pe care le-am avut înainte de a deschide librăria, dar le vom face treptat.

Raluca: Dar nici nu ne grăbim niciunde. Este un proiect pe care l-am gândit pentru cel puţin cât trăim noi, aşa că avem tot timpul din lume să facem tot ce ne-am propus în povestea iniţială.

Oana: Ideea este să creştem de la un an la altul. E o politică mai sănătoasă pentru orice afacere.

La voi nu doar conceptul este deosebit. Am văzut că şi cafeaua e pe măsură.

Raluca: Da, avem doar cafea de la Gheorghe Florescu, faimosul cafegiu din Bucureşti. Şi am ales-o din mai multe motive. Unul ar fi pentru că nouă ne place foarte mult această cafea. Când mergeam la Bucureşti, întotdeauna luam cafea de acolo, iar la târgurile de carte beam cafea doar de la standul d-lui Florescu. Al doilea, pentru că e o cafea foarte, foarte bună, sută la sută naturală, arabica şi foarte aromată. Şi al treilea, fiindcă e o cafea cu poveste. Dl Florescu a fost întotdeauna înconjurat şi de lumea culturală, literară a Bucureştiului. A şi scris o carte, Confesiunile unui cafegiu, editată şi reeditată de Humanitas.

„În vânzarea de carte, la noi predomină scriitorii locali”

Ce tip de cărţi preferă clienţii Bufniţelor?

Raluca: Am făcut un top la sfârşitul lui decembrie – va exista un top la finalul fiecărei luni –, cu primele zece cele mai vândute titluri. Pe primul loc a fost Disco titanic, cartea lui Radu Pavel Gheo, Editura Polirom, 2016, pe locul doi a fost Confesiunile unui cafegiu, volumul lui Gheorghe Florescu, Editura Humanitas, 2014, apoi albumul Eugeniu de Savoya, publicat de Editura Ariergarda, în 2016, Fetiţa căreia nu-i plăcea numele său, de Elif Shafak, În căutarea lui Audrey, de Sophie Kinsella, Casa Heap, de Edward Carey, Polirom Junior, 2016, Un Ev enorm și delicat. Poeți ai Veacului de Mijloc și ai prerenașterii franceze, tălmăciri și glose, de Şerban Foarţă, Editura Universităţii de Vest, Măcelarul îi citea pe ruşi, de Daniela Raţiu, Editura Tracus Arte, 2016, La Tolcea Vita, convorbirile lui Robert Şeban cu Marcel Tolcea, Editura Universității de Vest, 2016, Jurnal fantasmatic, de Tudor Creţu, Editura Paralela 45, 2016, Punk Requiem, de Goran Mrakic, Editura Blumenthal, 2015, şi Un băiat numit Crăciun, de Matt Haig, Editra Nemi, 2016.

Spiritul Timişoarei se simte, la voi, şi în vânzarea de carte…

Oana: Da, predomină scriitorii locali. Cum îmi place să cred, în cultură, deci şi pe piaţa de carte, marketingul trebuie gândit invers. Adică, nu cererea trebuie să dicteze oferta, ci oferta determină cererea. Iar un librar, un editor au şi rolul acesta de a forma.

Raluca: La începutul lui decembrie era cineva care tot venea la librărie şi cerea cărţi de dezvoltare personală şi era intrigat că nu ţinem astfel de volume. Mai în glumă, mai în serios, i-am spus că noi ne dezvoltăm personal clienţii, prin literatură. Contează şi ce scoţi la raft. Noi avem un colţ dedicat Timişoarei și autorilor timișoreni, chiar la intrarea în librărie.

„Important este să fie citite cărţile, indiferent sub ce formă”

Dacă ar trebui să pledaţi pentu frumuseţea lecturii de pe hârtie, ce argumente aţi aduce?

Oana: În primul rând, pe hârtie poţi sublinia.

Raluca: Da! Şi cărţile mele, şi ale Oanei sunt subliniate şi însemnate, ceea ce, mi se pare, le dă o notă foarte personală şi e amuzant când, după ani şi ani, ajungând la o relectură a cărţii, vezi ce te-a interesat la un anumit moment.

Oana: Dar important este să fie citite cărţile, indiferent sub ce formă, să fie descoperiţi autori. În online e mai dificil să descoperi cărţi noi, pentru că ai un număr imens de volume – pe Amazon, de exemplu ai milioane de cărţi – şi, la un moment dat, îţi şi pierzi răbdarea. Cel puţin, eu mi-o pierd tot căutând pe acolo.

Care sunt recomandările voastre de carte, pentru luna viitoare? Cinci, de fiecare.

Raluca: Eu aş începe cu Scrisori către Vera, de Vladimir Nabokov, Coajă de nucă, a lui Ian McEwan – cu asta am încheiat 2016 –, Purificare, de Sofi Oksanen, Scrisorarul lui Mihail Şişkin – o carte din care, luni de zile, în timp ce mergeam pe stradă, îmi veneau în minte citate şi imagini, greu mi-am revenit după ce am citit-o – şi Stoner, a lui John Williams; pe asta o recomandăm amândouă.

Oana: Da. Nu a existat om căruia să-i fi recomandat această carte şi să nu-i fi plăcut.

Raluca: Atunci când a apărut, ne sunam între noi, cu Daniel Vighi, Adriana Babeţi, Robert Şerban, eram înnebuniţi.

Oana: De la o editură nouă, care a apărut anul trecut, Black Button Books, care publică în principal volume din literatura anglo-saxonă, recomand volumul de povestiri Uite aşa o pierzi, a lui Junot Díaz, apoi mai recomand Tristeţea îngerilor, de Jón Kalman Stefánsson (e al doilea volum din Trilogia Fiordurilor), apoi Un altfel de Jurnal, al lui Matei Călinescu – carte pe care o recomandăm amândouă.

Raluca: O, da. Tulburătoare… Într-o dimineaţă, a venit o doamnă la librărie şi s-a dus aţă la raftul cu cărţile lui Matei Călinescu. A luat Portretul lui M şi am vorbit câteva minute despre ea. Înainte de plecarea doamnei, nu mai puteam niciuna să vorbim, eram cu noduri în gât şi lacrimi în ochi. Eu, după ce citisem cartea, ea, povestind despre ce i se povestise despre ea.

Oana: O altă recomandare este cartea d-lui Mircea Mihăieş, Ulysse, 732. Romanul romanului, care a fost cartea anului 2016. Merită citită şi de către cei care nu au citit încă Ulysse, de James Joyce. De fapt, unul dintre scopurile cărţii chiar acesta este: de a convinge cititorul să se îndrepte şi spre romanul lui Joyce.

Care este autorul la care v-aţi întors de cele mai multe ori, citindu-l la diferite vârste?

Raluca: La mine e Michel Houellebecq, din facultate începând. Când revin la Houellebecq, încep cu Harta şi teritoriul, dar nu am neaparat o ordine a cărților, când mă întorc la Houellebecq, le reiau pe toate. Îmi ridică moralul, îmi dau o stare de bine, de încredere, deşi am prieteni care spun că Houellebecq îi deprimă. Eu nu înţeleg de ce.

Oana: Stoner, al lui John Williams, l-am recitit de câteva ori de când a apărut. Şi am cărţi în cazul cărora revin la anumite pasaje. În adolescență reveneam la Micul prinț, de Antoine de Saint-Exupery. Și amândouă revenim la Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte, din copilărie.

Interviu publicat și în Puterea a Cincea.