Final de stagiune la Teatrul Maghiar din Timişoara

Secvenţă din spectacolul „Păsările”. Foto: Petru Cojocaru

Trupa Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara încheie stagiunea joi, 20 iunie, cu spectacolul Păsările, în regia lui Kokan Mladenović.

 

Evenimentul va avea loc în Sala Mare, la ora 19, fiind urmat de tradiționala întâlnire cu abonații, pentru o scurtă punere în revistă a stagiunii care se încheie.

Prin cele șapte premiere puse în scenă, stagiunea 2023-2024 s-a derulat în jurul câtorva spectacole-eveniment și prin consolidarea componentei educative a programului Teatrului Maghiar. Coproducția alături de Teatrul Clasic din Arad, boyz and girlz, în regia lui Ármin Ricz, pe textul Sînzianei Koenig, vorbește despre adolescenții care trăiesc sub presiunea așteptărilor și modelelor din social media. Spectacolul a avut în jur de 20 de reprezentații în liceele din Timișoara, fiind urmat de discuții cu tinerii.

Tămăduitorii de amintiri, în regia lui Szabó Attila, consolidează programul de educație prin teatru, invitând în principal copiii de 8-12 ani la un joc interactiv și cooperare.

Tot pentru spectatorii tineri, a fost realizat și spectacolul nonverbal Copiii Mamei Badu, care reflectă, prin joc, modurile diferite în care părinții își exprimă dragostea față de copii.

1978, regizat de Tomi Janežič, vorbește de România anilor ’70 și se bazează pe poveștile personale ale actorilor și regizorului din perioada comunismului. Spectacolul a fost jucat în spațiul fostei Facultăți de Hidrotehnică din Timișoara și s-a bucurat de o largă recunoaștere pe plan național, fiind dublu nominalizat la Premiile Uniter, dar și internațional, fiind invitat la Nova Gorica, Capitala Europeană a Culturii în 2025.

Premiera Pericles, în regia lui Philip Parr, a avut loc în 8 martie, expunând într-un cadru colorat o poveste de viață incredibilă care, paradoxal, poate fi povestea oricui.

Pe același ton constant al stagiunii, care îmbină (sau pune în antiteză) emoționalul și pragmatismul din viața de zi cu zi, Cercul de cretă caucazian, după textul lui Bertolt Brecht, în regia lui Harsányi Zsolt, a ridicat la fileu complexitatea sufletului uman și incompatibilitatea dintre natura omului și normele sociale.

Ultima premieră a sezonului, Danaos, în regia lui Szabó Kristóf, reia, folosindu-se de intriga piesei eschiliene Rugătoarele, subiectul mereu actual al refugiatului, într-un final de stagiune apăsător dar vibrant estetic, care chestionează credința în propria cultură, în propriul dumnezeu și în propria umanitate.

Pe lângă premiere, Teatrul a avut în program 13 spectacole din repertoriul vechi, iar programul de fidelizare a publicului a adus 94 de abonați KultCard. Cel mai important eveniment al stagiunii a fost în luna decembrie, când s-au aniversat 70 de ani de existență instituțională a trupei maghiare de teatru la Timișoara – moment bun de a rememora cu foști colegi succesele teatrului și provocările surmontate de-a lungul anilor.

Festivalul Euroregional de Teatru Timișoara – TESZT a avut cea de-a 15 ediție de succes, prin selecția a 20 de trupe din 11 țări, care au venit cu spectacole îndrăznețe, toate cu un numitor comun: o abordare proaspătă a teatrului contemporan. Complementar, Teatrul a co-organizat a doua ediție a Festivalului Teatrelor Maghiare la București – Bukfeszt și a patra ediție a Festivalului Teatrelor Maghiare din Ardeal, Mafeszt.

La finalul lunii iunie, Teatrul are două deplasări în Ungaria cu spectacolul Caravaggio, regia lui Visky Andrej. Vacanța acestei veri va fi întreruptă de deplasarea din 31 iulie la Gyula cu spectacolul Păsările, iar activitatea teatrului se va relua în toamnă, când va fi organizată cea de-a șaptea ediție sportivă theaterGAMES, unde cei din domeniul cultural își vor putea testa abilitățile în 11 sporturi: tenis, tenis de masă, scrimă (baranta), ciclism, atletism (alergare, aruncare a greutății, săritura în lungime), streetball, dragonboat, volei de plajă, badminton, fotbal și șah.

 

Print Friendly, PDF & Email