Festivalul Vinului, la Timişoara

Timișorenii sunt așteptați la Festivalul Vinului, care are loc la sfârşitul acestei săptămâni.

 

Timișorenii iubitori de tulburel sunt invitați la standurile ce vor fi amenajate, pentru a degusta licoarea galben-verzuie ori roz-rubinie și să ridice ulcelele cu must în sănătatea oricui, să guste câte o pastramă ori dintr-un purceluș de lapte la proțap, anunţă Agerpres.

Pentru cei mici, răsfățul va fi deplin, cu cremvurști și porumb fiert, halva, plăcinte cu fructe, dar nu vor lipsi nici jucăriile tradiționale din lemn și obiectele de artizanat.

Și pentru ca distracția să fie la ea acasă, Primăria Timișoara și Casa de Cultură a Municipiului Timișoara, organizatorii evenimentului, completează atmosfera celor trei zile cu un program artistic în care vor fi prezenți cei mai îndrăgiți soliști de muzică populară din Banat, alături de Stage5 Band, Cover Up, Adda, Nicole Cherry și Spitalul de Urgență.

Festivalul Vinului, ajuns la ediţia a XVII-a, are loc în parcarea Shopping City Timişoara, în perioada 27 – 29 septembrie.

Articol scris de

Jurnalist Timpolis, sorin.olaru@timpolis.ro