Festivalul de Film Central European, peste câteva zile, la Timişoara

Producții cinematografice recente, premiate la nivel național și internațional, vor putea fi văzute la Timişoara, la începutul lunii septembrie, în cadrul Festivalul de Film Central European.

 

Festivalul de Film Central European, care va avea loc în perioada 3 – 9 septembrie, va aduce la Timişoara nu doar producții cinematografice recente, din 16 țări, premiate la nivel național și internațional, ci şi expoziții, dezbateri, concerte, ateliere de film.

Festivalul de Film Central European se conturează în acest an într-un dialog la nivel interetnic și intercultural, prin intermediul filmelor selecționate, dar și întâmplărilor artistice conexe care vin în sprijinul acestora, transmit organizatorii.

Festivalul e compus din mai multe secţiuni:

Competiție, care include filme de ficțiune realizate în ultimii doi ani și care au un anume grad de reprezentativitate al țărilor respective, întrucât au obținut premii la festivalurile din țările respective sau au fost propuse pentru Premiul Oscar pentru film străin de către un juriu local. Competiția va aduce din acest an alături de filme din țările central-europene (Austria, Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria și România) și filme din țările sud-est europene (Croația, Bosnia și Herțegovina, Serbia, Muntenegru, Macedonia, Bulgaria, Grecia, Albania).

Panorama filme noi, de succes, realizate în alte zone ale Europei și chiar pe alte continente, filme despre care se discută intens și pe care publicul românesc nu a avut încă ocazia să le vadă.

Capitale Culturale din UE – filme documentare despre orașele care vor fi Capitale Europene ale Culturii în 2021: Timișoara, Novi-Sad (Serbia) sau Eleusina (Grecia).

Filme de licență – o selecție de scurt-metraje recente realizate de studenți ai Universității Nationale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, din Bucureşti.

Filme idișo colecție de filme clasice restaurate și oferite de către Universitatea Brandeis și Centrul Național penru Film Evreiesc, din New York.

Retrospectiva Radu Gabrea – un omagiu adus lui Radu Gabrea (1937- 2017), marele regizor român și inițiator al acestui festival, și care cuprinde câteva filme reprezentative ale sale.

Diversitate culturală și minorități – filme deopotrivă de ficțiune și documentare care promovează toleranța și  diversitatea culturală, lingvistică și de orice alt fel.

Short Matters! – o  selecție din turneul de scurt-metraje al Academiei Europene de Film, care aduce scurtmetrajele nominalizate la Premiile Cinematografiei Europene la festivaluri de film din Europa şi nu numai și este prezentată în cadrul CEFFTm de partenerii noștri de la Timishort.

Acestora li se adaugă un modul de la Lugoj, în zilele de 11 şi 12 septembrie, la Cinema „Bela Lugosi”.

În cadrul festivalului va fi şi o expoziție, Afișe străine ale filmelor românești din perioada comunistă, care va putea fi văzută în perioada 4 – 9 septembrie, la Cinema Timiș. Aceasta conține 40 de afișe străine și afișe românești pentru export ale unor filme realizate în anii 1965-1985 și aduce mai aproape de public o parte dintr-o impresionantă colecție a producătorului american Christopher Landry.

De asemenea, vor avea loc lansări de carte: Jean Negulescu, un român la Hollywood, de Manuela Cernat, Peștele cu aripi, de Răsvan Popescu, Pseudokinematikos / Fals tratat de cinema. Bucuriile filmului, volumul 3. Între viață și filme, de Marian Sorin Rădulescu, Radu Gabrea-Biografia unei opere, de Călin Stănculescu.

La acestea se adaugă dezbaterea Banatul Timișoarei-multi și interculturalitate în contextele românesc și european și simpozionul Europa Creativă.

Programul complet al festivalului va putea fi văzut pe pagina web http://cefftm.ro: http://cefftm.ro/program/.

Festivalul de Film Central European este organizat de Asociația Euro Fest cu sprijinul Primăriei Municipiului Timișoara și al Casei de Cultură, al Ministerului Culturii și Identității Naționale, Institutului Cultural Român, Consiliului Județean Timiș, Uniunii Cineaștilor din România și al Federației Comunităților Evreiești din România.

Intrarea la toate evenimentele din festival este liberă.

Print Friendly, PDF & Email