Femeile liberale din Timiș solicită interzicerea circulației pe bicicletă în zona pietonală a Timișoarei

Piaţa Unirii, Timişoara. Foto: Asociaţia Timişoara 2023

Accidentul din 10 martie, în care o fetiță în vârstă de doi ani a fost accidentată de un curier pe bicicletă, într-o zonă de promenadă a Timişoarei, a determinat Organizația Femeilor Liberale din Timiș să ceară, la unison cu consilieri locali PNL Timișoara, interzicerea circulației bicicliștilor în zona pietonală.

 

Accidentul din 10 martie, transmite Organizaţia Femeilor Liberale Timiş, demonstrează că autoritățile locale nu au în acest moment capacitatea de a verifica respectarea vitezei legale de 5km/h. Până la identificarea unei soluții corecte în acest sens, acestea propun revenirea la vechea reglementare care interzicea deplasarea persoanelor în acest mod.

„Pe de altă parte, recunoaștem faptul că fenomenul livratorilor pe bicicletă a crescut în ultimii ani, ceea ce contribuie semnificativ la dezvoltarea localurilor care comercializează produse de mâncare. În același timp, menționăm că apreciem mersul pe bicicletă ca fiind o activitate care trebuie încurajată, iar Timișoara trebuie să devină un oraș mai prietenos cu cei care preferă acest mijloc de transport sau care pur și simplu aleg să își petreacă astfel timpul liber. De aceea, facem apel la o abordare echilibrată care să nu afecteze sectorul HoReCa care deservește zona centrală a Timișoarei, dar în același timp să se ia în considerare siguranța trecătorilor, fără asumarea niciunui risc”, transmite OFL Timiş.

Femeile liberale consideră că este nevoie urgentă de o dezbatere organizată de Primăria Timișoara cu reprezentanții unităților de alimentație publică din zona centrală, dar și cu reprezentații asociațiilor bicicliștilor pentru a identifica o soluție care să nu oprească livrarea de produse de alimentare, dar prin care să fie asigurată integritatea fizică a celor care tranzitează zona, adăugând că, „în acest moment, zona pietonală a Timișoarei nu mai poate reprezenta un loc sigur de petrecere a timpului pentru persoanele considerate vulnerabile: copii, oameni în vârstă, persoane cu dizabilități locomotorii.”

„Domnul primar Dominic Fritz, care până acum nu a avut nicio reacție despre evenimentul de vineri seara, poate să ne surprindă și să aibă o reacție administrativă și anume să înlăture pericolul: să interzică circulația bicicletelor în centrul pietonal. Nu ne permitem să fim relaxați pentru că orice zi care trece poate aduce noi astfel de tragedii. Mărturisesc că mă încearcă un sentiment de furie pentru faptul că avem acum această reglementare, în ciuda tuturor avertizărilor venite din partea consilierilor locali liberali și nu numai. Dar, nici acum nu e târziu să ne revenim”, declară Sorina Ciurlea, președintele OFL Timiș.

Şi OFL Timișoara atenționează cu privire la pericolul major al bicicliștilor din zona pietonală.  „Cazul copilașului lovit de bicicletă în zona Pieței Unirii, deci, în zona pietonală, nu trebuie să se mai repete. Îi solicităm primarului Dominic Fritz să pună de urgență pe ordinea de zi a plenului revenirea la interzicerea circulației acestor vehicule. Siguranța copiilor noștri și a fiecărei persoane care se plimbă prin centru sunt chestiuni care impun măsuri rapide. Colegii din Consiliul Local au spus chiar în plenul în care s-a dat liber circulației bicicletelor în zona de promenadă că pot apărea asemenea evenimente nefericite. Dacă atunci celor din USR li s-a părut poate că sunt doar cuvinte fără sens, acum au din păcate oportunitatea să conștientizeze că uneori e nevoie să mai apleci urechea și către alte opinii, mai ales dacă sunt pertinente. Păcat că a trebuit să vedem asemenea tragedii”, declară, la rândul său, Mihaela Valcovici, președinte al OFL Timișoara.

 

 

Print Friendly, PDF & Email