Dacă anul trecut dezinsecţiile în regim de urgenţă şi cu atribuiri directe de lucrări au fost justificate prin existenţa ameninţării virusului Zika şi directivele date în acest sens de la nivel central, anul acesta există un mare semn de întrebare legat de dezinsecţie la Timişoara, în sensul că în continuare procedurile de atribuire sunt blocate în instanţă.
Perspective deloc optimiste
Chiar dacă temperaturile scăzute din timpul nopţii nu au fost până acum un factor de favorizare a înmulţirii ţânţarilor la Timişoara, e greu de spus cum se va putea sta în următoarele luni după lăsarea serii în parcurile oraşului. Asta, ţinând cont că deocamdată nu există perspective de încheiere a contractului de dezinsecţie la nivel municipal.
Procedura de atribuire este blocată în instanţă, iar inexistenţa unor factori de urgenţă, cum era anul trecut virsul Zika, nu mai justifică o achiziţie făcută prin atribuire directă.
„Nu avem contract, cauza fiind aceeaşi. Nu s-a pronunţat instanţa nici acum, de trei ani, în litigiul pe care îl avem. Eu consider că am putea să organizăm în paralel o licitaţie cu o clauză suspensivă, care să anuleze un nou contract în momentul în care instanţa se pronunţă într-un sens care să facă necesară această anulare. Este regretabil că o astfel de speţă trenează de trei ani. Suntem în situaţii care pot să conducă şi la lucruri grave. Îmi e greu să înţeleg de ce nu se pronunţă odată instanţa, într-un sens sau în altul. Nu ne interesează ce firmă câştigă licitaţia”, declară primarul Nicolae Robu.
„În mod normal dezinsecţia prin stropire trebuie să se facă odată la 30-35 de zile pe timp de vară, odată cu ciclul de înmulţire al ţânţarilor. Oricum e nevoie de minim trei stropiri de dezinsecţie pe an ca să nu fie probleme. Am avut noroc până acum că au fost temperaturi scăzute noaptea”, spune Pascu Lup, fost director al Aviaţiei Utilitare Timişoara.
Blocaj de trei ani
Anul trecut, în vară, Primăria Timişoara a semnat un contract temporar de deratizare şi dezinsecţie, în regim de urgenţă, după ce vreme de doi ani de zile Timişoara nu a avut parte de astfel de operaţiuni. Din cauza existenţei virusului Zika şi a unui avertisment primit de la Ministerul Sănătăţii, Municipalitatea a activat clauza de forţă majoră şi a organizat o procedură accelerată de atribuire a unui contract temporar.
La jumătatea lunii iunie 2014, Primăria Timişoara anunţa că lansează o licitaţie în vederea delegării gestiunii serviciului de salubrizare a oraşului, pentru activităţile de dezinsecţie, dezinfecţie şi deratizare.
Anunţul de intenţie lansat de Municipalitate viza depunerea de oferte, până la sfârşitul lunii iulie 2014, pentru un contract a cărui valoare totală era estimată la peste 12 milioane de lei. La începutul lunii august 2014, se anunţa că procedura este blocată din cauza contestării. Şi aşa a rămas de atunci.
Anul trecut, Direcţia de Mediu anunţa sec că nu s-au efectuat de o bună perioadă de timp lucrări de deratizare, dezinsecţie, delarvizare, dezinfecţie şi tratamente fitosanitare, „având în vedere faptul că procedura de achiziţie publică a contractului pentru delegarea gestiunii serviciului de salubrizare pentru activităţile de dezinsecţie, dezinfecţie şi deratizare în Municipiul Timişoara a fost contestată în instanţă.”
Ultimele comentarii