Prof. univ. dr. Dan Poenaru, directorul Clinicii II Ortopedie şi Traumatologie Timişoara: “Faptul că banul nu urmăreşte pacientul defavorizează performanţa”

Cu câteva ore înainte de începerea unei conferinţe internaţionale pe probleme de ortopedie şi traumatologie, pe care o organizează la Timişoara, pentru al doilea an consecutiv, l-am invitat pe prof. univ. dr. Dan Poenaru, directorul Clinicii II Ortopedie şi Traumatologie din Timişoara, la un interviu. Să vorbească despre acest eveniment la care sunt prezente nume de răsunet ale ortopediei internaţionale, venite la Timişoara nu doar să conferenţieze, ci şi să opereze. Să vorbească despre problemele cu care se confruntă la clinică, unele incredibile, în ciuda cărora se face, totuşi, înaltă performanţă. Pentru că e surprinzător să reuşeşti să fii campion naţional la numărul de intervenţii endoscopice, să ai cea mai mare rată din Europa de pacienţi hemofilici operaţi, să aduci somităţi ale ortopediei mondiale să opereze la Timişoara, dar să nu ai gipsar, să ai medici al căror salariu e mai mic decât al măturătorului de stradă, să te loveşti de interminabila criză financiară şi de decizii stupide luate de miniştri trecători, care nu au habar de ceea ce se întâmplă într-un spital.

 

Vom prezenta un aparat de ultimă generaţie utilizat în diagnosticul şi urmărirea afecţiunilor aparatului locomotor”

Dan Poenaru (3)Care sunt noutăţile abor­­date anul acesta la con­ferinţa internaţională „Actualităţi în Orto­pe­die şi Traumatologie”, pe care o organizaţi prin intermediul O.N.G.-ului pe care l-aţi fondat, Aso­­ciaţia pentru Dezvolta­rea Ortopediei şi Trau­matologiei în Timişoa­ra şi judeţul Timiş?

Sub titlul generic de „Nou­tăţi în ortopedie şi traumato­logie”, am invitat mai mulţi pro­fesori străini şi români pentru a prezenta câteva aspecte mai puţin dezbătute şi, poate, mai puţin cunoscute în special de generaţia tânără de ortopezi. Am invitat din Germania pe prof. Wilhelm Friedl, un nume extrem de cunoscut şi apreciat în ortopedia europeană, timişo­rean la origine, care va pre­zenta nişte metode originale de tratament în cazul fracturilor articulare pe fond de osteo­poroză. Din Ungaria va parti­cipa prof. Toth Kalman, di­rectorul Clinicii de Ortopedie din Szeged, care va prezenta un tip de proteză cu stent scurt. Dr. Toth are o mare experienţă în această tehnică extrem de modernă şi de actuală în tra­tamentul coxartrozei. Din Fede­raţia Rusă va fi prezent prof. Alexandr Laka, care va expu­ne o tehnică cu un instrumen­tar original în corecţia chirur­gicală a scoliozelor. Acesta are o expe­rienţă foarte vastă – nu­mai la Ti­mişoara a operat şase pa­cienţi, toate intervenţiile având rezultate foarte bune –, iar in­strumentarul pe care îl folo­seşte este omologat în U.E.

În cadrul conferinţei, vom prezenta un aparat de ultimă generaţie Simi Motion, utilizat în diagnosticul şi urmărirea afecţiunilor aparatului locomo­tor. Acest aparat se află deja în Clinica noastră, a fost procurat de U.M.F. „Victor Babeş” şi are un dublu scop atât în stabilirea diagnosticului şi urmărirea postoperatorie a unor pacienţi cu afecţiuni ale genunchiului sau coloanei vertebrale, dar îl folosim şi în o serie de teme de cercetare ştiinţifică. De aseme­nea, o dată cu prezentarea aces­tui aparat, vrem să prezentăm şi rezultatele preliminare obţi­nute într-un an, prin exploata­rea lui. 

Alte două teme prezentate în cadrul conferinţei, extrem de ac­­tuale, sunt „Chirurgia de înaltă performanţă în slujba sportului profesionist”, prezen­tată de profesorul Radu Prej­beanu şi colectivul său, şi „Tra­tamente moderne în patologia posttraumatică a genunchiu­lui”, o prezentare a conf. dr. Jenel Pătraşcu, în care sunt expune două metode mo­derne la care avem monopol în Ro­mâ­­nia – le-am aplicat în pre­mieră în România şi avem re­cunoaştere internaţională –, şi anume folosirea ligamentelor artificiale la genunchi şi trans­plantul de cartilaj.

Conferinţa se va încheia cu ceremonia de acordare a titlu­lui de doctor honoris causa pro­fesorului Alexandr Laka. Aces­ta a fost prezent în România de mai multe ori, de patru ori doar la Timişoara, unde a realizat intervenţii chirurgicale, astfel în­cât, acum, echipa de la Clini­ca II Ortopedie poate realiza singură intervenţii pe coloană, cu atât mai mult cu cât avem şi toate dotările pentru acest tip de chi­rurgie de înaltă perfor­man­ţă. De asemenea, unul din­tre colaboratorii mei a primit trei luni de instruire la Centrul de Corectare a Scoliozei, din Mos­cova, condus de prof. Laka, cu care avem o colaborare foarte bună în acest domeniu extrem de sensibil al scoliozei la copii. Până acum, pe majoritatea îi trimiteam în străinătate, unde costurile unei intervenţii sunt între 25.000 şi 45.000 de euro. Astfel de intervenţii se fac deja la Timişoara, iar copiii care au fost operaţi au avut o recu­pe­rare spectaculoasă. Zilele aces­tea, prof. Laka a operat, la Ti­mişoara, alţi doi copii.

 

După conferinţa euro­regională “Tehnologii moderne în ortopedie şi traumatologie” pe care aţi organizat-o în toam­na anului trecut, vor­beaţi despre pregătirea unei colaborări medica­le în sistemul euro­re­gional. În ce stadiu este proiectul?

Colaborarea este funcţio­nală. Avem o colaborare foarte bună cu Clinica de Ortopedie din Szeged, avem programe de cercetare în comun, am stabilit o legătură pe anumite teme de doctorat. Avem, de asemenea, o legătură bună cu Institutul de Ortopedie din Belgrad şi cu Clinica din Pecs. La toate mani­fes­tările noastre ştiinţifice participă medici specialişti din aceste regiuni.

 

„Am realizat cel mai mare număr de operaţii endoscopice din ţară”

Tot la conferinţa de anul trecut, printre temele dezbătute la Timişoara s-a regăsit, de exemplu, cea privind tehnologiile moderne în tratamentul herniei de disc. Aţi reu­şit să folosiţi aceste teh­nologii în mod curent şi la Timişoara?

Sigur că da. De anul trecut până acum am realizat peste 25 de intervenţii pe cale endo­sco­pică, la pacienţi cu hernie de disc. Avem cel mai mare pro­centaj din ţară la astfel de in­tervenţii. Anul trecut am achi­ziţionat instrumentarul nece­sar. Recuperarea este specta­culoasă: pacienţii pleacă, după o zi, pe picioarele lor şi fără du­reri, nu au existat complicaţii. E o tehnică laborioasă, se lu­crea­ză la microscop, iar rezultatele sunt excepţionale.

De asemenea, acum o lună am primit şi o trusă de chirur­gie endoscopică a coloanei cervicale, urmând ca, probabil în luna ianuarie, să vină un mare profesor din Germania, care să ţină un curs şi să facă nişte demonstraţii, pentru ca după aceea să se poate apuca şi co­legi de-ai mei de operaţii pe coloana cervicală.

 

Tot la conferinţa de anul trecut, se vorbea despre metodele alter­native de tratament în ortopedie prin tehnica Ilizarov. Aţi reuşit să achiziţionaţi fixatorul extern Ilizarov?

Nu l-am achiziţionat încă. Nu au intrat banii, fonduri care puteau veni de la Minister, de la Spital sau de la U.M.F. Univer­si­tatea ne-a cumpărat, însă, anul aces­ta două truse de chi­rur­gie endoscopică şi acest apa­rat Simi Motion, unic în ţară, pe care îl folosim şi în cerce­tare. Deci, nu am mai putut cere alt­ceva, că mai au şi alţii nevoi. În locul acestui fixator Ilizarov uti­lizăm mo­mentan me­toda, dar cu alte tipuri de fixa­toare, care sunt mai ieftine.

O echipă de la Moscova, condusă de profesorul Alexan­dr Laka împreună cu o echi­pă de la Clinica 2 Ortopedie au operat, în toamna anului trecut, o pa­cientă afectată de scolioză, uzi­tând de un instrumentar care nu se mai folosise până atunci în România. L-aţi mai utilizat şi la alte intervenţii?

De anul trecut, din octom­brie, prof. Laka a mai fost de două ori la Timişoara şi a mai operat încă cinci pacienţi cu acest instrumentar pentru co­rectarea chirurgicală a scolio­ze­lor. Este imaginat de prof. Laka, într-un institut de cer­cetări din Rusia, e omologat în U.E., se fabrică la Frankfurt şi este mai ieftin decât cele care se există pe piaţa europeană şi care sunt franţuzeşti sau ameri­cane, este mult mai uşor de montat şi oferă rezultate mult mai bune. Toţi pacienţii operaţi cu acest instrumentar s-au recuperat foarte bine.

 

„Cred că suntem singurele clinici din lume care nu mai avem gipsar”

Faceţi performanţă de invidiat. În ciuda slalo­mului printre minusu­ri­le siste­mului sanitar…

Cel mai acut resimţim lipsa de personal mediu şi inferior. Este ceva de nedescris. Ni s-au pen­sionat patru infirmiere, în ultimul an, şi a venit una singu­ră. Ni s-au pensionat femei de serviciu. Avem un spaţiu imens unde trebuie făcută curăţenie, peste 4.500 de metri pătraţi, şi, câteodată, pe o tură sunt o singură infirmieră şi o singură femeie de serviciu. E absurd că în medicină s-a trecut la a­ceastă metodă de „1 la 7”. E un raport care se poate aplica la Primăria Timişoarei, de exem­plu, unde sunt vreo 1.500 de angajaţi, dar nu în spitale.

Aceeaşi problemă o resim­ţim şi la personalul mediu, la asistente. Unele au plecat în străinătate, altele s-au pen­sio­nat, altele sunt în concediu pre­natal sau postnatal. Ori pe pe­rioadă determinată este foarte greu să angajezi şi, în plus, nu te poţi baza pe ele, pentru că nu ştii cât stau. Am avut la un moment dat şi deficit de brancardieri, dar acesta s-a rezolvat între timp.

Dar vreau să vă mai spun ceva: cred că suntem singurele clinici din lume, noi şi Ortopedia I, care nu mai avem gipsar. Fac treaba asta doctorul, rezidentul, bolnavul. Gipsarul nostru, un tip de excepţie, s-a pensionat. A vrut să lucreze ca voluntar, dar i s-au cerut atâtea aprobări, încât omul a renunţat.

În privinţa medicilor, nu avem probleme, deşi în ultimii patru ani ne-au plecat şase medici rezidenţi, care au salarii mai mici decât măturătorii, doi medici specialişti şi un asistent universitar, unde au venituri lunare de peste 4.000 de euro.

 

Cu repartiţia protezelor sunt probleme?

Nu. Repartiţia se face pe baza unor criterii. Dacă ai con­diţii de sală şi de echipă, poţi pune proteze. Problema e că cer şi unii care nu îndeplinesc aces­te condiţii, dar vor. Şi în Ger­mania, aceste centre care pun proteze sunt acreditate, nu pu­ne oricine vrea, chiar dacă este privat. Noi am avut un procent mulţumitor de endoproteze în acest an, chiar dacă a fost unul de austeritate. Avem o listă de aşteptare care nu depăşeşte do­uă luni. Stăm bine. La ora actua­­lă, în Anglia, de exemplu, lista de aşteptare este de un an şi jumă­tate, la fel, în Ungaria, în Italia este de şase – opt luni, în Germa­nia, în jur de şase luni. La ambe­le clinici montăm, pe an, peste 500 de proteze de şold şi în jur de 150 de proteze de genunchi. Sigur, se pune întrebarea dacă pacienţii îşi cumpără protezele? În procent foarte mic. Cam 2 – 3% dintre pacienţi îşi pot permite să-şi cumpere o proteză. Am primit ajutor în acest sens şi de la C.N.A.S., şi de la C.J.A.S. Timiş, şi de la spital, încât sun­tem una dintre unităţile de frun­te ca număr de proteze puse şi ca rezultate de protezare.

Problema o reprezintă mate­rialele de osteosinteză folosite în urgenţă, pentru care nu am mai primit bani din 2003. Tot ce am pus gratuit am pus din dona­ţii primite de la colegi de-ai mei din Germania. Restul îşi cumpă­ră pacienţii, dar nu este corect, pentru că urgenţa este asigura­tă prin lege de spital. Spitalul nu are bani, însă. Şi atunci ce poate face pacientul? Eu îi sem­nez o hârtie din care rezultă că nu am avut materialul respectiv, el o depune la C.J.A.S., Casa spu­ne că nu are bani momentan, omul dă în judecată spitalul, şi de aici o întreagă tevatură… Asta este cea mai mare proble­mă: asigurarea unor fonduri pen­tru asistenţă traumatologică de urgenţă, care este gratuită prin lege. La o artroză, mai faci o fizioterapie, mai iei un diclo­fenac, nu se întâmplă nimic da­că mai amâni puţin, dar fractu­ri­le nu pot aştepta.

 

„Nu s-a făcut o ierarhizare corectă a spitalelor”

Dan v Poenaru2014 nu se anunţă un an în care lucrurile se vor schim­ba în bine…

La programele care ne inte­resează pe noi – cel de proteza­re şi cel de hemofilie – am vă­zut că bugetele sunt mai mari cu 15%. Pentru că noi avem aici Compartimentul de chirur­gie osteo-articulară a bolnavi­lor he­mofilici, unic în ţară, care intră, pentru factorul de substituţie, în Programul naţional de hemo­filie, Şi, în plus, avem cea mai mare statistică din Europa de bolnavi hemofilici operaţi, 111 bolnavi operaţi într-un an.

 

Ce generează această criză financiară acută din sistemul sanitar: sunt prea mici contribu­ţiile de sănătate înca­sa­te de la populaţie, sunt de vină „găurile negre” din sistem?

Eu nu aş vrea să vorbesc despre „găuri negre”, despre cât se fură sau dacă se fură, pentru că nu am dat concrete. Dar pot să spun că sunt bani ca­re se pierd din cauza neglijen­ţei, a risipei, pe principiul de genul „nu e treaba mea”, „nu e clinica mea”.

O cauză majoră care gene­rează aceste probleme finan­ciare cu care se confruntă sis­te­­mul sanitar este diminuarea drastică a bazei de cotizaţie. Trei milioane de români sunt în străinătate, iar aceştia nu mai plătesc asigurările de sănătate.  Persoa­ne­le active, care merg cel mai puţin la doctor şi care ar trebui să cotizeze nu mai sunt în Ro­mâ­nia. Şi au plecat oameni ti­neri, forţa de muncă, şi au ră­mas în număr mai mare bătrâni şi copii, categoriile cele mai mari consumatoare de servicii medicale şi de medi­camente. De asemenea, cred că s-a greşit când s-a lărgit baza de scutiri.

Apoi, nu s-a făcut o ierar­hizare corectă a spitalelor, iar bugetele nu sunt corect dife­renţiate în funcţie de ceea ce se face în spitalul respectiv.

O altă mare problemă este că la noi banul nu urmăreşte pacientul. Anul trecut, la noi în clinică, au fost operaţi pacienţi din 17 judeţe, dar banii din jude­ţele respective nu ajung la C.J.A.S. Timiş. Asta este o mare greşeală care îi defavorizează pe cei care fac performanţă.

O altă problemă este aceea că, dacă media de alocare de bani în U.E. pe cap de locuitor este de 2.950 de euro/an, în Româ­nia, este de 500 de euro/an.

Dar nu există niciun sis­tem sanitar în lume în care pa­cienţii să fie complet mulţumiţi. În Fin­landa, de exemplu, 86% din popu­laţie apreciază ca fiind foarte bun sistemul medical, dar media în Europa este cam de 52%.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

jurnalist TIMPOLIS