Cu câteva zile înainte intrarea în vigoare a noilor Coduri Penal şi de Procedură Penală, expertul anticorupţie Laura Ştefan, de la Expert Forum, avertiza, din nou, că, dacă acestea vor intra în vigoare fără modificări, va fi dezastru. Deşi semnalul a fost transmis pe toate canalele, inclusiv de profesioniştii din branşă, fiind preluat şi în raportul MCV, Guvernul a refuzat să aplice remediile simple necesare noilor Coduri, Penal şi de Procedură Penală. Miercuri, premierul Victor Ponta a anunţat intrarea în vigoare, de la 1 februarie, a celor două Coduri, fără să anunţe modificări. Redăm mai jos raportul EFOR, care prezintă indiciile ajungerii în situaţia de  bulversare a sistemului de justiție penală din România.

În noile Coduri sunt articole necorelate şi soluţii legislative nefericite

Încă de la începutul anului, judecă­toarea Livia Stanciu, preşedintele Î.C.C.J., solicita Guvernului adoptarea în cel mai scurt timp a unei ordonanţe de urgenţă care să modifice textele legale în punctele deficitare. Acest apel a rămas fără răspuns până în prezent, adăugându-se solicitărilor scrise pe care D.N.A. şi D.I.I.C.O.T. le trimiseseră Ministerului Justiţiei pentru a modifica articolele cu probleme.

Dincolo de necorelări evidente în­tre diferite articole ale noilor Coduri, ce vor genera haos în practica judicia­ră, există şi probleme majore, de princi­piu, care nu au fost rezolvate de legiui­tor sau care au fost rezolvate prost.

Responsabilitatea pentru găsirea de remedii e acum pasată între Guvern şi Parlament, pentru că adesea prin intervenţiile parlamentarilor au fost modificate în sens negativ construc­ţiile legislative propuse de Guvern.

Însă pentru cetăţeni este irelevant cine a greşit. Ceea ce e important as­tăzi, pe ultima sută de metri, este re­zolvarea urgentă a problemelor noilor Coduri, înainte de intrarea lor în vigoa­re. Dacă textele intră în vigoare chiar şi o singură zi, dezastrele produse în sistemul de justiţie penală vor fi irepa­rabile, anulându-se practic munca unui întreg sistem judiciar (în trecutul re­cent România s-a mai întâlnit cu o situaţie similară în cazul dezincri­minării şi a reincriminării ulterioare a bancrutei frauduloase).

Asta, deoarece în dreptul penal operează principiul legii penale mai favorabile care se aplică mereu cu prio­ritate: o intervenţie legislativă ulte­rioară intrării în vigoare a codurilor nu va mai putea rezolva nimic în privinţa faptelor comise până la acea dată.

La momentul transmiterii proiec­telor spre Parlament, o coaliţie formată din organizaţii neguvernamentale a solicitat realizarea de studii de impact şi dezbateri publice ample cu privire la noua politică penală a ţării. Acest lucru nu s-a întâmplat, iar astăzi descoperim în continuare articole necorelate şi so­luţii legislative nefericite. Nimeni nu ştie dacă sistemul judiciar românesc poate funcţiona cu adevărat conform noilor prevederi legale, nici dacă me­canismele gândite iniţial pentru a ajuta sistemul nu vor ajunge să blocheze activitatea Î.C.C.J.

În plus, intrarea în vigoare a noilor Coduri, în mijlocul anului judiciar, este o mare greşeală şi e de neînţeles de ce Guvernul nu amână această acţiune până la începutul următorului an judi­ciar, în luna septembrie. Să nu uităm că România nu a mai trecut niciodată printr-o schimbare atât de profundă a sistemului de justiţie penală în condiţii de democraţie şi stat de drept.

Divergenţe de opinie privind interpretarea principiului legii penale mai favorabile

Întrebarea cheie este aici dacă principiul legii penale mai favorabile se referă la legea penală în ansamblul ei – adică, fie vechiul Cod Penal în inte­gralitatea lui, fie noul Cod Penal în integralitatea lui – sau doar la anumite instituţii penale evaluate individual şi autonom.

În prima variantă se pleacă de la ideea că noul Cod reprezintă în fapt un nou contract social pe care Statul îl pro­pune cetăţenilor săi şi pe care a­ceştia şi-l asumă atât în privinţa ele­mentelor care i-ar putea avantaja (re­ducerea semnificativă a pedepselor), cât şi în privinţa celor care i-ar putea dezavantaja (calculul pedepselor în cazul infracţiunilor multiple). În aceas­tă interpretare, organele judiciare ar trebui să evalueze fiecare dosar prin perspectiva aplicării integrale a ve­chiu­lui Cod, respectiv a celui nou, să de­termine care dintre ele sunt mai favo­rabile persoanei care a săvârşit infrac­ţiunea, urmând ca apoi să aplice exclu­siv acele norme.

În a doua variantă se pleacă de la premiza existenţei unor instituţii pe­nale care pot să funcţioneze autonom şi care pot fi aplicate combinat, ajun­gându-se ca într-un dosar să fie inci­dente atât norme din vechiul cod, cât şi norme din noul cod. De exemplu, pentru calculul pedepsei finale pentru fapte comise în concurs sau în stare de recidivă ar putea fi preluate pedepsele pentru faptele individuale din noul Cod (unde pedepsele sunt mai mici decât în vechiul Cod) şi introduse în formula de calcul din vechiul Cod care este mai favorabilă pentru inculpat (sporul de pedeapsa care se aplică în conformi­tate cu vechiul Cod este mai mic decât cel care s-ar aplica în conformitate cu noul Cod). În această ultimă inter­pre­tare este important de stabilit în mod clar criteriile folosite în identificarea instituţiilor autonome. De exemplu, există dezbateri aprinse cu privire la calificarea instituţiei prescripţiei drept o instituţie autonomă. Cel mai rău lucru – şi, din nefericire, cel mai pro­babil – este ca fiecare judecător să meargă pe o interpretare proprie a principiului legii penale mai favorabile. Asta va genera în practică soluţii dife­rite în cauze similare, ceea ce va şu­brezi încrederea publicului în sistemul judiciar şi va necesita ani de eforturi pentru a reunifica practica. De rezol­varea acestei dileme depinde felul în care noile coduri vor fi aplicate în prac­tică pentru faptele comise anterior in­trării lor în vigoare – adică toate do­sarele penale aflate astăzi la instanţe şi parchete. România nu a mai făcut nicio­dată schimbări de asemenea profunzi­me şi amploare în vremuri democra­tice şi în condiţii de stat de drept, unde judecătorii se bucură de independenţă şi nu pot fi dirijaţi prin ordine de sus.

Î.C.C.J. ar putea interveni în această chestiune fie prin intermediul unui răspuns la o eventuală întrebare preliminară, fie printr-un recurs în in­teresul legii care să stabilească direcţia corectă în aplicarea Codului.

Preşedintele Î.C.C.J. a solicitat Guvernului să nu arunce răspunderea pentru tranşarea acestei probleme către sistemul judiciar. În mod normal, un legiuitor responsabil ar trebui să ofere o interpretare legală clară cu privire la legile pe care le adoptă.

În lipsa unei interpretări neechi­voce din partea legiuitorului, fiecare judecător în parte este pus să ghiceas­că intenţiile acestuia, iar haosul gene­rat de soluţii judiciare divergente va fi imputat sistemului judiciar deşi în rea­litate a fost produs de Parlament şi fă­cut posibil de inacţiunea (deliberată?) a Guvernului.

Pedeapsa în cazul infracţiunilor contra patrimoniului scade dramatic

Filozofia asumată de legiuitor în privinţa pedepselor din noul Cod Penal este aceea a scăderii semnificative a acestora şi a tratamentului mai aspru în caz de pluralitate de infracţiuni. Scăderea limitelor de pedeapsă are consecinţele extrem de importante, mai ales pentru prescripţia specială ce duce la oprirea procesului penal: cum termenul de prescripţie depinde de pedeapsa prevăzută de lege pentru fiecare infracţiune, o scădere a limi­telor de pedeapsă duce în cele mai multe cazuri la o scurtare a termenului de prescripţie.

Pentru a atenua acest efect dis­truc­tiv, legiuitorul stabileşte prin cod pedepse mai mari atunci când infrac­ţiunile generează consecinţe deosebit de grave: prejudicii peste două milioa­ne de lei, aproximativ 500.000 de euro (în actualul Cod consecinţele deosebit de grave înseamnă generarea de pre­judicii de peste 200.000 de lei, aproxi­mativ 50.000 de euro). Acest tratament sancţionator special se regăseşte în cazul infracţiunilor de serviciu (dela­pidare, abuz în serviciu, neglijenţă în serviciu, uzurparea funcţiei, divul­garea informaţiilor secrete de stat, di­vulgarea informaţiilor secrete de ser­viciu sau nepublice, obţinerea ilegală de fonduri, deturnarea de fonduri) un­de pedepsele cresc cu jumătate dacă prin infracţiunile respective s-au ge­nerat consecinţe deosebit de grave.

În aceste condiţii e de neînţeles de ce nu se foloseşte acelaşi mecanism sancţionator şi în cazul infracţiunilor contra patrimoniului unde existenţa prejudiciului este de esenţa infracţiu­nii. De exemplu, conform noului Cod pentru o înşelăciune cu prejudiciu de trei milioane de euro făptaşul riscă o pedeapsă de până la trei ani de închi­soare. Acest tratament sancţionator este o veritabilă invitaţie la comiterea de infracţiuni contra patrimoniului.

Este vital ca Guvernul să inter­vină şi să modifice noul Cod pentru a permite aplicarea unor pedepse mai mari în cazul producerii ce prejudicii de peste două milioane de lei prin infrac­ţiuni contra patrimoniului cum ar fi furtul, talharia, pirateria, înşelăciunea, gestiunea frauduloasă, bancruta şi bancruta frauduloasă. În caz contrar dosare cu prejudicii extrem de mari pentru instrumentarea cărora s-au cheltuit resurse foarte importante vor fi închise pentru că faptele se vor pre­scrie înainte să se poată pronunţa o soluţie definitivă. În cazul puţin proba­bil în care nu se va constata împlinirea ermenului de prescripţie faptaşii vor primi pedepse modice, cel mai probabil cu suspendare.

Îngreunarea anchetelor prin imposibilitatea de a folosi unele instrumente investigative

Atât D.N.A., cât şi D.I.I.C.O.T. au criticat soluţia legislativă care permite folosirea interceptărilor doar după începerea urmăririi penale. Începerea urmăririi penale trebuie adusă la cunoştinţa suspectului atunci când urmărirea penală începe împotriva unei persoane bănuite de comiterea unei infracţiuni (urmărire penală in personam).

Atunci când nu este cunoscută persoana suspectată de comiterea unei infracţiuni, urmărirea penală poate începe cu privire la fapta penală comi­să, caz în care aducerea la cunoştinţă nu este posibilă pentru că suspectul nu e identificat (urmărire penală in rem).

Dacă pentru unele infracţiuni este posibilă pornirea urmăririi penale in rem pentru că anchetatorii nu cunosc cine sunt suspecţii – de exemplu, în ca­zul unor infracţiuni de trafic de droguri – şi se pot solicita în mod onest inter­ceptări pentru anumite posturi telefo­nice, fără să se cunoască cine vorbeşte la acele telefoane, în cazul infracţiu­nilor de corupţie această construcţie juridică este greu de imaginat.

Procurorii nu pot începe urmărirea penală in rem atunci când o persoană denunţă faptul că un demnitar i-a cerut mită pentru că prin actul de sesizare persoana suspectului este indicată. Ar trebui ca în acest caz să se înceapă ur­mărirea penală in personam, demnita­rului să i se aducă la cunoştinţă acest lu­cru, iar abia după acest moment procurorii ar putea solicita instanţei de judecată autorizarea interceptării co­municaţiilor suspectului. Este evident că eficienţa acestei măsuri este cu to­tul anulată pentru că suspectul e pre­venit cu privire la posibilitatea de a-i fi interceptat telefonul.

În cazul miniştrilor parlamentari, lucrurile stau şi mai rău, pentru că în­ceperea urmăririi penale este condiţio­nată de obţinerea avizului prealabil din partea Camerei din care fac parte. Or, dacă procurorii nu pot strânge probe prin intermediul interceptărilor telefo­nice autorizate de judecători înainte de a merge în faţa Parlamentului pentru obţinerea avizului, e greu de crezut că dosarul va fi suficient de convingător pentru ca acesta să fie acordat. Prac­tic, această prevedere blochează an­chetele în cazuri de mare corupţie.

Toate aceste probleme trebuie re­zolvate înainte de intrarea în vigoare a noilor coduri. Altfel, consecinţele ne­gative vor fi imposibil de remediat ul­terior. Lipsa de acţiune a Guvernului nu va putea fi justificată prin necu­noaşterea problemelor pentru că aces­tea au fost evidenţiate clar de înalţi reprezentanţi ai sistemului judiciar.

Ce-i de făcut?

Soluția, în al doisprezecelea ceas, constă în amânarea intrării în vigoare a noilor Coduri cu câteva luni – ideal până la începutul noului an judiciar, în septembrie – și corectarea imediată prin ordonanță de urgență a deficiențelor semnalate mai sus.

Iată, însă, că nu mai e nimic de făcut. Miercuri, premierul Victor Ponta a anunţat intrarea în vigoare, de la 1 februarie, a celor două Coduri, fără să anunţe modificări. 

Laura Ştefan