Executivul renunţă suspect de uşor la un brand şi o afacere de milioane de euro

După ce Statul, prin Ministerul Economiei, a forţat închiderea fabricilor, inclusiv a celei din Timişoara, care era profitabilă în momentul desfiinţării, şi a permis vânzarea unuia dintre cele mai valoroase branduri româneşti, actualul Executiv dă ultima lovitură companiei de stat Plafar. Aceasta a fost scoasă din categoria companiilor de interes naţional. O decizie greu de înţeles în contextul în care curentul “bio” este tot mai apreciat şi mai profitabil.

Ultima lovitură

plafar timisoaraDeşi a reuşit să scape de insolvenţa impusă de Stat, acelaşi Stat care i-a vândut şi marca, Plafar primeşte o nouă lovitură, de data aceasta din partea actualului Guvern. Zilele trecute, Executivul a anunţat pregătirea unui act normativ prin care Plafar, care mai deţine un singur punct de lucru, la Cluj-Napoca, nu va mai fi considerată societate naţională şi îşi va restrânge obiectul principal de activitate la prelucrarea ceaiului şi a cafelei, restrângere de activitate deja introdusă în statutul societăţii.

În proiectul de ordonanţă se arată că celelalte sucursale ale Plafar, inclusiv cea de la Timişoara, au fost desfiinţate, întrucât activele care le deserveau au fost vândute în timpul procedurii de insolvenţă, reuşindu-se astfel plata integrală a tuturor datoriilor societăţii. Actul normativ nu precizează însă că fabrica de la Timişoara, a cărei închidere a fost forţată, în 2009, de Ministerul Economiei, era pe profit inclusiv în momentul în care s-a luat decizia desfiinţării. “Până în prezent, strategia de funcţionare şi dezvoltare a Societăţii Naţionale Plafar nu a fost corelată cu vreo strategie de dezvoltare a culturilor de plante medicinale şi aromatice, iar ca urmare a ieşirii din procedura insolvenţei societatea nu a mai fost în măsură să desfăşoare activităţi potrivit obiectului principal de activitate stabilit”, se arată în actul normativ care dă această ultimă lovitură companiei de stat Plafar.

Guvernul speră ca, în urma acestei operaţiuni, să reuşească să privatizeze societatea, ale cărei acţiuni sunt deţinute de Ministerul Economiei (51%) şi Fondul Proprietatea (49%). Este extrem de greu de înţeles decizia Guvernului de a renunţa, prin privatizare, la o companie cu zeci de ani de experienţă în domeniul prelucrării plantelor medicinale şi la o marcă cunoscută şi apreciată în toată România, în contextul în care curentul “bio” este tot mai apreciat şi mai profitabil şi putea aduce statului, prin “Plafar”, milioane de euro.

Fabrică profitabilă pusă pe butuci

La Plafar Timişoara activitatea a fost sistată definitiv pe 1 noiembrie 2009, iar fabrica a fost închisă, ca rezultat direct al stării de insolvenţă existente atunci pe plan naţional. În 2011, cu mare discreţie, Cristian Borcea, finanţatorul Dinamo, a devenit proprietarul cu acte în regulă al Fabricii de prelucrare a plantelor medicinale Plafar Timişoara. Apoi terenul din zonă a fost revândut, în 2011 depunându-se la Primăria Timişoara planul urbanistic zonal care viza construirea acolo a unui super-market, cu parcările aferente. Lucru care s-a şi întâmplat, un binecunoscut lanţ de retail german deschizându-şi acolo al patrulea magazin din Timişoara.

Închiderea fabricii timişorene este inexplicabilă, în condiţiile în care, spun sindicatele de profil, chiar în momentul declarării insolvenţei, era printre structurile profitabile ale Plafar.

DCF 1.0În 2009, Federaţia Sindicală Cartel Alfa – Filiala Timiş, alături de Federaţia Sindicatelor din Chimie, a întreprins numeroase demersuri la nivelul Guvernului, solicitând ca Plafar Timişoara să nu fie închisă, pentru că e profitabilă.“Am prezentat Ministerului Economiei, în 2008 şi 2009, situaţii financiare ale unităţii, din care reieşea foarte clar că este pe profit. Nu s-a ţinut cont de toate aceste documentaţii care erau foarte clare şi arătau că închiderea este o greşeală”, spune Ştefan Gogoşanu, liderul judeţean al Federaţiei Sindicale Cartel Alfa.

În mod evident, există nişte dedesubturi ale scoaterii Plafar din rândul societăţilor de interes naţional. Atâta vreme cât şi la Timişoara, ca şi la majoritatea punctelor Plafar din ţară se lucra pe profit, este clar că s-a urmărit de la început distrugerea acestei societăţi. Prin obiectul de activitate, legat de valorificarea plantelor aromatice, prin faptul că avea contracte ferme de export şi clienţi foarte valoroşi din sectorul farmaceutic, Plafar avea nişte perspective foarte bune de a reprezenta una dintre cele mai profitabile companii de stat. În plus, prin menţinerea fabricilor, şi în Timiş s-ar fi sprijinit cultura plantelor aromatice, care putea fi una foarte profitabilă în Banat”, spune consilierul judeţean P.D.-L. Tiberiu Lelescu, fost director al Direcţiei Agricole Timiş.

În opinia sa, Plafar Timişoara îşi justifica existenţa inclusiv prin faptul că în Timiş există o bogată floră spontană de plante medicinale. “Statul se pare că nu a fost interesat nici măcar de un domeniu care nu necesita investiţii mari şi cheltuieli de producţie. Plantele din flora spontană trebuiau doar culese, ambalate şi valorificate. În plus, vedem cum sunt cotate acum produsele bio şi eco care sunt vândute la preţuri mult mai mari decât cele echivalente, produse cu azotaţi. E un alt argument pentru păstrarea Plafar în patrimoniul Statului”, crede Tiberiu Lelescu.

O marcă pierdută prea uşor

Proiectul de ordonanţă publicat de guvern arată că Statul renunţă la orice intenţie de a mai răscumpăra brandul Plafar – care, alături de Gerovital, este unul dintre cele mai valoroase mărci româneşti.    

În iunie 2007, Statul a cedat brandul Plafar către reţeaua privată de farmacii Centrofarm, cu acţionariat străin, pentru un milion de euro, prin contract de cesiune, Societatea Naţională Plafar rămânând astfel fără dreptul de comercializare a produselor proprii cu utilizarea acestei mărci. Cumpărătorii şi-au deschis imediat magazine Plafar şi s-au lansat într-un proces de revitalizare şi monetizare a mărcii cumpărate. Or, se ştie că românii, mai ales pe un sector al produselor naturale, preferă mărcile româneşti tradiţionale, în care au încredere.

Însă nici pe perioada cât a avut drepturi exclusive asupra acestei mărci, societatea, sub administrarea Statului, nu a ştiut să o valorifice corespunzător.

În 2007, fostul director, Aurel Niculae, vorbea despre existenţa unor probleme foarte mari legate de protejarea mărcii împotriva împrumuturilor ilegale. „Doar în Bucureşti sunt circa 200 de magazine care afişează sigla Plafar şi care funcţionează în ilegalitate. Noi nu ne-am dat acordul pentru folosirea brandului nostru. O consider ca pe o nerealizare a noastră faptul că nu i-am putut determina pe aceşti agenţi comerciali să intre în legalitate, deşi i-am notificat şi chemat la discuţii. Nu avem, însă, forţa financiară să purtăm 200 de procese”, declara fostul reprezentant al Plafar.

O şansă pierdută

Şi fostul senator P.D.-L. de Timiş, Gheorghe David, care a făcut mai multe interpelări în Par-lament, legate de închiderea Plafar Timişoara, a precizat că e regretabil faptul că încă o unitate de stat mare şi cu potenţial de profit a fost nevoită să-şi închidă porţile.

Gheorghe David spune că Plafar reprezenta un motor de dezvoltare şi pentru agricultura judeţului, existând o perioadă când devenise mai profitabil să se cultive coriandru sau anason decât grâu. “Aveam utilaje, aveam specialişti şi puteam avea şi nişte culturi de plante aromatice foarte profitabile. Nu întâmplător acea fabrică Plafar a fost construită în urmă cu zeci de ani la Timişoara. Pe toată zona de vest nu ar fi existat niciodată probleme legate de asigurarea materiei prime”, a afirmat fostul senator.

În momentul închiderii fabricii, datele financiare ale Plafar indicau, la nivel naţional, o cifră de afaceri de circa şase milioane de euro şi un profit de 1,2 milioane de euro. Potrivit datelor făcute publice înainte de insolvenţă, pe plan naţional Plafar avea contracte de export foarte profitabile cu ţări comunitare cu largi comunităţi româneşti, cum ar fi Spania sau Italia, românii din diaspora preferând să cumpere ceaiurile din această marcă. Tot la nivel de 2007, Plafar avea un contract foarte bun cu China, pentru export de coriandru, în valoare de 2,5 milioane de dolari. Pentru o livrare de 500 de tone de coriandru procesat, societatea încasase, pe o singură factură, jumătate de milion de dolari.

În mai puţin de doi ani, sub administrarea Ministerului Economiei, Plafar a ajuns în insolvenţă. În strategia pe doi ani, făcută încă din 2008 şi aprobată sub denumirea „Mandatul Ministerului Economiei privind atragerea de investiţii şi privatizare, pentru perioada 2009 – 2010, pentru operatorii economici aflaţi sub autoritatea acestuia”, pentru Plafar se constata doar starea de fapt. Şi se preciza că se derulează procedura insolvenţei, urmărindu-se posibilitatea reorganizării activităţii, dar şi, eventual, valorificarea participaţiilor deţinute la această companie naţională. Prac-tic, după cum se constată din această strategie, nu se dorea scoaterea societăţii din insolvenţă, ci mai degrabă se intenţiona să se dea undă verde pentru vânzarea de active.
Deşi societatea a reuşit să iasă din insolvenţă prin eforturi proprii, fără sprijinul Statului, actualul Guvern pare să continue pe aceeaşi linie a privatizării şi, eventual, a vânzării activelor rămase.

Print Friendly, PDF & Email