Oamenii politici au exact atâta putere câtă noi le dăm, spune europarlamentarul PMP Siegfried Mureșan, într-o pledoarie pentru implicarea activă a cetățenilor în procesul de decizie și în exercitarea dreptului democratic la vot, în scopul legitimării opțiunii fundamentale a României pentru valorile europene și euroatlantice.
Europarlamentarul PMP Siegfried Mureșan s-a referit în expunerea sa, de la Timișoara, şi la miza pe care PMP și-a stabilit-o pentru alegerile prezidențiale, precizând că importantă, în primul rând, este obținerea unui rezultat mai bun decât la alegerile europarlamentare, care să susțină trend-ul crescător pe care PMP se situează în acest moment. „Nu e ușor să înființezi un partid nou. (…) PMP nu a crescut spectaculos. E important însă creșterea aceasta să fie sustenabilă, nu un foc de paie. (…) Venirea președintelui Traian Băsescu în partid, după încheierea mandatului, va fi un nou impuls. Pentru că dacă președintele Traian Băsescu nu știe cum se construiește un partid în România, nu știu cine știe”, declară Siegfried Mureșan.
În ceea ce privește modul în care se legitimează, prin mesajele sale publice, candidatul PSD, actualul premier Victor Ponta, Siegfried Mureșan apreciază că acesta are o abordare populistă și eurosceptică. Și aceasta în condițiile în care „noi nu avem, în România, partide eurosceptice sau xenofobe, dar avem accente de euroscepticism în mesajele partidelor mari”. Eurparlamentarul PMP opinează că exhibarea mândriei de a fi român în mesajele cu caracter electoral ale candidatului PSD au un „conținut subliminal eurosceptic”, întrucât acestea par să inducă o anume poziționare față de UE și față de valorile acesteia, care sunt statul de drept, libertatea și prosperitatea. „Dacă votul popular ( la alegerile de duminică – n.r.) va fi pro-Europa, atunci va fi mult mai greu pentru Victor Ponta să opună rezistență acestui curent”, declară Siegfried Mureșan, spunând că opțiunea populară poate delegitima eventualele tendințe anti-europene ale candidatului PSD.
Referindu-se la o eventuală apetență a premierului pentru repoziționarea strategică a României și orientarea țării cu fața spre Est, reprezentantul PMP spune că nu vede „planând asupra României riscurile ce planează asupra altor state”, dar nu exclude o astfel de intenție din partea lui Victor Ponta. „Din fericire, România nu mai e sat fără câini. Suntem membri NATO și UE. E limpede însă că o parte din bunurile câștigate prin această calitate nu sunt câștigate pentru totdeauna. Comunitatea internațională are mijloace să lupte împotriva unor eventuale riscuri. Dar mijlocul cel mai important e votul oamenilor, care trebuie să înțeleagă că puterea de a alege e la români”, a argumentat europarlamentarul PMP Siegfried Mureșan, subliniind importanța opțiunii pentru un candidat cu orientare explicit pro-atlantistă și pro-europeană, așa cum este, potrivit aprecierii sale, candidatul PMP Elena Udrea.
Ultimele comentarii