Etnia aromână nășește Festivalul Etniilor de la Timişoara

Muzeul Satului Bănățean va găzdui, în 10 iunie, Festivalul Etniilor. Ca în fiecare an, va urma tipicul unei rugi bănățene la care comunitatea celebrează bucuria de a fi împreună prin muzică, dans și gastronomie tradițională.

 

Festivalul va începe cu alaiul etniilor, urmând un traseu de la aşa-numita casă a nașului, și continuă prin muzeu, în ritm de muzică de fanfară, unde participanții pot gusta produse de gastronomie tradițională specifice etniilor invitate. Spectacolul va începe la ora 16, în cadrul acestuia fiecare etnie susținând un program artistic.

Nașul acestei ediții este etnia aromână și, pentru prima dată la Timișoara, solistul Stelu Enache și formația sa vor susține un recital, iar gazdă este comunitatea aromânilor din Dudeștii Noi. Acesta este renumit pentru promovarea muzicii aromâne și colaborările lui cu Ovidiu Lipan Țăndărică și Fanfara de la 10 prăjini, iar repertoriul său include vechi cântece ale machidonilor. Astfel, cântece vechi machedonești, cum sunt Natalis, Bachita, Un trandafir crește la firida mea, în interpretarea lui Stelu Enache, vor crea o atmosferă aparte pe Aleea Etniilor, mai transmit organizatorii.

 

 

Celebrăm multiculturalitatea specifică Banatului prin intermediul obiceiurilor și tradițiilor specifice etniilor: sârbă, germană, maghiară, bulgară, slovacă, rromă, evreiască, ucraineană, cehă și aromână, care vor arăta frumusețea costumelor populare, gustul preparatelor gastronomice de odinioară și vor aduce pe scena Muzeului Satului Bănățean cântece și dansuri în care datina se păstrează vie”, transmit reprezentanţii Centrului de Cultură și Artă Timiş.

Dacă ediția din 2017 a reunit peste 500 de participanți, artiști și spectatori, în acest an, Festivalul aduce la Muzeul Satului mai mult de 200 de artiști, reprezentând zece etnii din Banat.

Evenimentul este oranizat de Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș în parteneriat cu Muzeul Satului Bănățean şi finanțat de Consiliul Județean Timiș.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Jurnalist Timpolis, sorin.olaru@timpolis.ro