Embargo Fest, un festival inedit, la doar zece kilometri de graniţa cu Serbia

La Dudeștii Vechi va avea loc, în luna mai, prima ediție a Embargo Fest, un “remember” al anilor ’90 când, în timpul embargoului impus fostei Iugoslavii, mare pare din populaţia din zona de vest a ţării, care se afla la graniţă cu Serbia, a trăit din micul trafic, cu muzica şi produsele din fosta Iugoslavie.

 

Embargo Fest va avea loc în 18 – 20 mai, în incinta stadionului de fotbal “Hristo Stoichkov”, din Dudeștii Vechi.

Embargo Fest este un «remember» al anilor ’90, când o rezoluţie ONU a cerut tuturor statelor să impună sancţiuni economice Republicii Federale Iugoslavia. România a dat curs acestei rezoluţii, dar cetăţenii români au ales să îi ajute pe sârbi dezvoltând economia subterană.La nici o săptămână de la impunerea embargoului, sute de canistre pline cu benzină şi motorină au ajuns de la români la sârbi. A început perioada în care comunitatea din zona de vest a ţării, care se afla la graniţă cu Serbia, a trăit din micul trafic, cu muzica şi produsele din fosta Iugoslavie. Vrem ca prin acest festival să ne reamintim de acele vremuri”, spun organizatorii, reprezentanţii Asociației Sfera Timișoarei.

Un recital extraordinar în cadrul festivalului va fi susţinut duminică, 20 mai, de una din cele mai îndrăgite şi populare trupe din Serbia, Bajaga. Povestea acestei trupe a început în 1983, când Momčilo Bajagić „Bajaga”, pe atunci chitaristul trupei Riblja Čorba, a hotărât să compună câteva piese solo. Un an mai târziu, a apărut discul Pozitivna geografija, care a generat hituri ca Berlin, Mali slonovi Poljubi me, Marlena sau Tamara. Succesul acestui album solo i-a adus excluderea din trupa Ribla Čorba, în luna august a anului 1984. De-a lungul anilor trupa al cărui lider este Momcilo Bajagic a editat albumele Sa druge strane jastuka (1985), Jahači magle (1986), Prodavnica tajni (1988) , Muzika na struju (1993) , Od bižuterije do ćilibara (1997) , Zmaj od Noćaja (2001) , Šou počinje u ponoć (2005) şi Daljina, dim i prašina (2012).  Îndrăgita trupă care a rămas în conştiinţa fanilor prin hituri ca Gore Dole, Plavi Safir, Ruski Voz sau 442 do Beograda are parte de o sumedenie de fani în întreaga lume.

Printre acțiunile care vor avea loc în cadrul Embargo Fest se numără și proiecția documentarului Peisaj după embargo, realizat de Florin Iepan despre micul trafic de frontieră cu Iugoslavia, şi spectacole pentru copii, oefrite de Teatrul Merlin, din Timisoara.

Embargo Fest va avea şi o componentă culinară, publicul putând cumpăra  atât produse locale şi autohtone româneşti, cât şi produse tradiţionale sârbeşti.

Biletele de acces pentru Embargo Fest costă 20 de lei pe zi și 50 lei pentru toate cele trei zile şi pot fi achiziționate la intrare, iar copiii cu vârsta de până la 16 ani şi persoanele cu dizabilități vor avea acces gratuit.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

jurnalist Timpolis, mircea.pavelescu@timpolis.ro