Echipa fostei Forţe Civice Timiş: „Nu renunţăm la principiile de integritate care ne-au definit”

Echipa Forta Civica TimisEchipa Forta Civica TimisEchipa Forta Civica TimisFurtuna politică iscată după anunţarea rezultatelor alegerilor europarlamentare a catalizat angajarea imediată a unor negocieri menite să dea contur îndelung discutatului proiect de unificare a forţelor politice de centru-dreapta. Negocierile care au urmat au dus însă nu doar la apariţia unui nou proiect politic– cel care vizează în perspectivă fuziunea PDL cu PNL – ci şi la dispariţia intempestivă de pe scena politică a proiectului politic FC, prin absorbirea acestuia de către PDL.

 

Vechile structuri politice, tentate de decimarea proiectelor politice noi?

Am încercat să urmărim modul în care se raportează, la nivel local, reprezentanţii unor recent înfiinţate partide de centru-dreapta. Redesenarea unor contururi politice, ca urmare a finalizării intempestive a unor negocieri recente, i-a plasat pe mulţi dintre membrii respectivelor formaţiuni politice în faţa unor dileme: să îşi continue sau nu implicarea activă în politică, prin plasarea lor sub umbrela unor alte partide, mai mari? Şi dacă da, reprezintă aceasta sau nu o abdicare de la setul de principii şi valori asumate iniţial?

Prinşi în vâltoarea succesiunii rapide a evenimentelor de pe scena politică, iscată imediat după anunţarea rezultatelor alegerilor europarlamentare, membrii organizaţiilor locale şi judeţene de centru-dreapta s-au văzut nevoiţi să ia decizii legate de eventuala implicare viitoare în activitatea politică de la nivel local. Opţiunea s-a dovedit cu atât mai dificilă cu cât majoritatea sunt persoane care nu au mai fost înregimentate anterior în niciun alt partid politic. Acestora le este oferită acum fie alternativa de a-şi continua activitatea sub umbrela politică a celor două partide mari de centru-dreapta (PDL sau PNL), fie cea de a se auto-exclude din viaţa politică activă, ca urmare a unui eventual refuz de a se înregimenta, catalizat de imperativele momentului. Cu astfel de situaţii par să se fi confruntat în plan local atât reprezentanţii FC Timiş, cât şi cei ai PMP Timiş.

La nivel local, organizaţia FC Timiş s-a constituit în jurul unui nucleu de membri ai unor ONG-uri care, sub imperativul evenimentelor din vara anului 2012, au luat decizia de implicare activă în viaţa politică. Majoritatea membrilor FC Timiş a fost alcătuită din persoane care, anterior înregimentării lor în partid, nu au mai desfăşurat o activitate politică.

Constituit ca nucleu angajat activ la nivel local în susţinerea unor principii şi valori politice vizând respectarea unor criterii de integritate, nevoia de salubrizare a mediului politic şi angajamentul împotriva corupţiei, dar şi în susţinerea proiectului de prezidenţiabil din partea FC a fostului premier Mihai Răzvan Ungureanu, FC s-a poziţionat adesea pe scena politică locală ca fervent combatant al PSD, dar şi a derapajelor PDL sau ale PNL.

Ofertelor de fuziune primite de-a lungul timpului, FC le-a răspuns prin refuzuri. Mihai Răzvan Ungureanu a emis, însă, consideraţii tranşante pe marginea imperativului de unificare a dreptei, anticipând chiar că vor exista numeroşi factori care vor conduce la coagularea dreptei, în perspectiva anului electoral 2014. Printre aceştia, doi factori erau reprezentanţi, în viziunea lui, de două imponderabile conjuncturale: „urgenţa” şi „necesitatea”. De altfel, Mihai Răzvan Ungureanu s-a manifestat cu consecvenţă, în toate declaraţiile sale publice, în favoarea unificării dreptei, apreciind că o posibilă soluţie, care să îngăduie prezervarea identităţii fiecărui partid în parte şi conservarea valorilor al căror exponent partidele de centru-dreapta ar putea fi reprezentată de o formulă de federare a forţelor politice de dreapta, care să ofere unui viitor proiect politic comun soliditate şi eficienţă. Formula de federare nu a părut, însă, să se plieze pe intenţiile reprezentanţilor PDL sau PNL, astfel încât alegerile din primăvară au găsit forţele politice de dreapta în ipostaza de a candida pe liste proprii la alegerile europarlamentare.

Această situaţie a avut drept consecinţă generală înregistrarea unor rezultate mult sub aşteptări şi a precipitat, practic, demararea intempestivă a unor negocieri, într-un moment în care răzbăteau încă public ecourile răsunătoare ale eşecului dreptei la alegerile europarlamentare.

„Proiectul comun care ne-a unit încă din 2012 este unul subordonat intereselor naţionale”

Anunţarea, la începutul acestei săptămâni, a fuziunii FC cu PDL i-a plasat pe reprezentanţii FC Timiş, care reprezintă, în mare măsură, nucleul fondator al FC Timiş, în situaţia de a deveni ţinta unor critici venite din partea celor care au etichetat absorbţia FC de către PDL drept o abdicare de la setul de principii şi valori politice ai căror exponenţi publici reprezentanţii FC Timiş au fost, începând cu vara lui 2012. Atunci când, alături de reprezentanţii fondatorilor Iniţiativei Civice de Centru-Dreapta, aceştia s-au aflat în stradă pentru apărarea statului de drept în faţa asediului USL.

Confruntaţi cu necesitatea de a-şi argumenta opţiunile şi de a decide asupra angajamentului lor viitor, reprezentanţii BPJ al FC Timiş au postat pe contul de pe o reţea de socializare un comunicat prin care înştiinţează că au consimţit, de comun acord, asupra faptului că „proiectul comun care ne-a unit încă din 2012 este unul subordonat intereselor naţionale” şi că acesta „este plasat în slujba asigurării traseului euroatlantic şi democratic al României, deziderat la care membrii şi simpatizanţii noştri au acţionat în cei câţiva ani de activitate politică”.

În aceste condiţii, precizează ei, nu renunţă la principiile de integritate care i-au definit ca partid politic, nici la apărarea justiţiei şi a statului de drept, nici la dorinţa de asigurare a bunăstării şi libertăţii cetăţenilor: „Le vom impune, democratic, în noile formaţiuni politice din care vom face parte şi unde vom continua păstrarea identităţii Forţei Civice ca structură care a sprijinit înnoirea spectrului politic actual.”

Mai mult, apreciază aceştia, unica posibilitate de reformare autentică a clasei politice româneşti şi de asumare a angajamentului democratic, european şi euroatlantic al României este reprezentată de implicarea activă, din interior, a cetăţenilor români care îşi doresc schimbarea. În context, reprezentanţii FC Timiş precizează că „acolo unde cei mai mulţi văd eşecuri, Forţa Civică Timiş consideră că este de datoria fiecărui cetăţean de a se implica în continuare în schimbarea clasei politice actuale şi impunerea în funcţiile cheie ale României a celor merituoşi şi care înţeleg cerinţele naţionale şi internaţionale la care România trebuie să răspundă ca partener democratic al unor structuri politice, militare şi economice de putere”.

Insistând asupra conştientizării importanţei momentului şi a posibilelor implicaţii viitoare, reprezentanţii FC Timiş transmit că situaţia actuală a României conţine în sine premizele unei schimbări viitoare, context în care Forţa Civică trebuie să probeze consecvenţă şi determinare în acţiune, pentru a nu oferi unor voci critice posibilitatea de a specula că „acest partid nu a fost decât o trecere fără semnificaţie prin viaţa politică delicată a acestor ani caracterizaţi prin excese, inclusiv printr-un atac la statul de drept”.

În plus, în mesajul făcut public de către reprezentanţii BPJ ai FC Timiş, se insistă asupra valorilor statului de drept care se impun a fi prezervate, prin implicarea activă a tuturor cetăţenilor şi sunt evidenţiate progresele înregistrate de România în ultimii ani: „Justiţia acţionează democratic, în sensul asanării infracţionale atât în propria sa ogradă cât şi în zona infracţiunilor asociate grupurilor organizate, a gulerelor albe. Această acţiune trebuie sprijinită şi încurajată, apărând aceste instituţii de atacurile încrucişate de structuri ce îşi apără cu îndârjire propriii penali”.

Stabilitatea legislativă şi predictibilitatea fiscală şi dreptul cetăţenilor de a decide liber figurează pe lista câştigurilor democratice ale României ultimilor ani, care se cer apărate de eventualitatea unor tentative de destabilizare. „Toate acestea nu se pot face însă fără implicarea dvs., a oamenilor de bună credinţă, indiferent de parcursul politic, de eşecurile sau succesele personale, de credinţa în dreptatea personală justificată, dar care sfârşeşte în infertilitatea rezultatelor în balanţa dintre bine şi rău în raport cu interesele naţionale. Credem că România merită mai mult. Credem că doar împreună putem schimba viitorul. Noi nu renunţăm aici! Visele noastre sunt mai mari decât interesele unor oameni mici, ce şi-au arătat limitele”, se arată în mesajul făcut public de către reprezentanţii FC Timiş.

Articol scris de

Jurnalist Timpolis