Deşi Timişul avea toate perspectivele şi condiţiile menţinerii şi dezvoltării unui sector agricol foarte dezvoltat concentrat pe cultivarea de plante medicinale şi aromatice, acest gen de culturi au început să dispară după desfiinţarea nejustificată a Fabricii „Plafar” de la Timişoara. Abia în ultimii ani aceste culturi par să revină în Timiş.

Resuscitarea unei culturi cu tradiţie locală

Înainte de 1989 şi câţiva ani după Revoluţie, Timişul era unul dintre judeţele cu cele mai mari suprafeţe cultivate cu plante aromatice şi medicinale. Desfiinţarea Fabricii „Plafar” Timişoara a făcut ca, în lipsa unui cumpărător sigur a unor cantităţi mari, mulţi agricultori să renunţe la acest gen de culturi.

Abia în ultimii ani, acest gen de culturi au început să revină în Timiş, favorizate de condiţiile de mediu şi sol propice, însă cea mai mare parte a producţiei obţinute se duce la export. „Au început să apară astfel de culturi pe suprafeţe mari la Moşniţa, de exemplu, unde se cultivă intensiv coriandru, sau la Ghizela, unde există culturi de mentă pe suprafeţe destul de mari. Menta este una dintre cele mai profitabile culturi, cumpărându-se cu patru-cinci euro kilogramul. Din păcate, o bună parte din producţie se duce la prelucrat la Braşov, şi apoi mai departe la export. E păcat că s-a desfiinţat fabrica Plafar de la Timişoara, care cumpăra şi prelucra cantităţi mari de la producătorii agricoli”, declară inginerul agronom Viorel Solomie.

Foşti angajaţi ai Plafar Timişoara spun că fabrica Plafar nu a fost întâmplător înfiinţată la Timişoara, întrucât în zona Banatului există o floră foarte bogată de plante medicinale şi aromatice cu totul speciale şi erau producători agricoli specializaţi pe cultivarea acestor plante, care obţineau venituri bune din cultivarea acestor plante, pe care le predau, pe bază de contract, fabricii timişorene. Erau şi producători care cultivau coriandru şi anason, din care fabrica timişoreană făcea uleiuri naturale volatile. În plus, aceste culturi, deşi se puneau pe picioare greu, se menţineau an de an, fiind vorba de plante perene

Plafar a ieşit din insolvenţă numai cu fabrica de la Cluj

Vechiul Plafar (înainte de a ceda brandul pentru un milion de euro) intrase în insolvenţă cu toate fabricile în urmă cu şapte ani. Aceasta deşi în 2007 datele financiare indicau, la nivel naţional, o cifră de afaceri de circa şase milioane de euro şi un profit de 1,2 milioane de euro. „În acest an exporturile vor constitui aproape 40% din cifra de afaceri de la 6% în 2006, pentru ca la anul să ajungem undeva la 70 – 80%”, declara în 2007 fostul director al societăţii, Aurel Niculae.

În mai puţin de doi ani, sub administrarea Ministerului Economiei, Plafar a ajuns în stare de insolvenţă. În Plafar Timişoara activitatea s-a sistat definitiv pe 1 noiembrie 2009, iar fabrica s-a închis, fiind un rezultat direct al acestei stări de insolvenţă, existente pe plan naţional.

În 2011, cu mare discreţie, Cristian Borcea, finanţatorul Dinamo, aflat acum în penitenciar, a devenit proprietarul cu acte în regulă al Plafar Timişoara. Între timp, terenul din zonă a fost revândut, aici construindu-se un supermarket.

“Chiar în momentul în care s-a pus în discuţie intrarea în insolvenţă, sucursala timişoreană se număra printre cele trei sucursale din ţară care aveau profit. Este greu de înţeles, în acest context, de ce s-a dorit cu atâta înverşunare închiderea fabricii timişorene. Am prezentat Ministerului Economiei, în 2008 şi 2009, situaţii financiare ale unităţii, din care reieşea foarte clar că este pe profit. Nu s-a ţinut cont de nimic”, îşi aminteşte Ştefan Gogoşanu, fostul lider judeţean al Federaţiei Sindicale Cartel Alfa.