Dulceața de trandafiri ar putea deveni un brand local al Timișoarei

Propunerea îi aparţine unui consilier local PNL

Dulceata trandafiriAsocierea Timișoarei cu imaginea de oraș al florilor ar putea fi continuată și consolidată prin conturarea unui posibil brand local, în definirea căruia s-ar putea pleca de la premisele create, în veacul trecut, de renumita familie de florari Mühle. Un consilier local este de părere că Primăria ar putea cultiva o specie de trandafir pentru dulceață care, asociat cu însemnele Timișoarei, ar putea genera servicii de imagine orașului.

 

Consilierul local PNL Simion Moșiu este de părere că ar fi inspirat ca numele Timișoarei să se lege de istoria familiei de florari Mühle, care au creat, în anul 1928, Rosariumul din Parcul Rozelor, ducând reputația Timişoarei mult peste granițele României, de la Viena la Istanbul.

O propunere în acest sens ar putea fi aceea ca Primăria să cultive, pe o suprafață de teren de aproximativ 2.000 de metri pătrați, situată undeva la periferia orașului, într-o zonă cât mai puțin poluată, o specie de trandafir – trandafirul de Damasc – din care se poate realiza dulceață sau alte produse, cum sunt apa de trandafiri sau siropul. Acestea ar putea fi ulterior ambalate, le-ar putea fi aplicate însemnele specifice Timișoarei și ar putea fi oferite în dar delegațiilor străine care vizitează Primăria Timișoara.

„Cu aceste produse, purtând sigla orașului pe ele, s-ar putea face un cadou inedit delegațiilor străine, orașelor înfrățite și turiștilor”, este de părere Simion Moșiu. Care spune și că trandafirul de Damasc, soi de trandafir care a fost adus din capitala Siriei în secolul al XIII-lea de către cavalerul Robert de Brie, s-ar preta foarte bine cultivării în această zonă, tocmai pentru că temperatura optimă de care are nevoie pentru a înflori, în intervalul mai – final de iunie, este de 15 – 30 de grade.

În ceea ce privește eficiența unei astfel de culturi, mai spune Simion Moșiu, de pe o suprafață de aproximativ 2 000 de metri pătrați, pe care s-ar cultiva aproximativ 1.200 de butași de trandafir, ar putea fi obținute 10.000 de borcane de 200 de grame de dulceață de trandafiri sau 5.000 de sticle de sirop sau de apă de trandafiri ori petale care ar putea fi utilizate în gastronomia de artă, pentru aspectul lor estetic.

Terenul pe care s-ar putea cultiva ar trebui localizat cu cei din Primărie, de la Patrimoniu, într-o zonă nepoluată, undeva lângă Timișoara, pentru că se dorește a fi un produs ecologic”, a mai precizat consilierul local PNL Simion Moșiu.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Jurnalist Timpolis