Dramalogue, festival de teatru-lectură, în librării timişorene

La Timişoara începe, mâine, primul festival de teatru-lectură din România, care va avea loc în trei dintre librăriile din centrul istoric al orașului.

 

Festivalul, organizat de Asociația Teatru pentru Tine, sub numele Dramalogue – festival de teatru-lectură, ajuns la a doua ediţie, aduce laolaltă texte scrise și dramatizate de autori din toate colțurile țării, de la nume consacrate precum Petre Barbu, Saviana Stănescu sau Daniela Rațiu, la debutanți și tineri autori din proiectul clujean Reactor.

În premieră va fi jucată Masa puterilor noastre, declarată de UNITER – cea mai bună piesă românească a anului 2016, la concursul de dramaturgie.

Festivalul va avea loc, în perioada 22 – 24 septembrie, în trei dintre librăriile din centrul istoric al orașului: Cărtureşti (în 22 septembrie, între orele 18 şi 22), La Două bufniţe (în 23 septembrie, între orele 18 şi 22), şi Cartea de nisip (în 24 septembrie, între orele 18 şi 22).

Supratema care ordonează cele şase texte, puse în scenă în cele trei seri, este „toleranța” (sau lipsa ei), sub diferitele ei fațete pozitive și negative: toleranța și acceptarea celuilalt, inadaptarea, discriminarea, anunţă organizatorii.

Actori și regizori îndrăgiți ai scenei timișorene s-au alăturat acestui proiect, pentru a încuraja dezvoltarea teatrului independent în Timișoara. Adrian Jivan, Alina Ilea, Cătplin Ursu, Raul Bastean, Cristina Konig, Nicu Pârvulescu, Marius Lupoian, Horia Săvescu, Mădălina Ghiţescu, Eugen Pădureanu, Raul Lăzărescu, Jenniffer Corrales, Mirela Puia, Corina Dohanici, Alina Mihocaş, Oana Tudoran vor fi prezenți în cele trei zile de festival pentru a contribui la acest experiment cultural.

Organizatorii anunţă că festivalul va avea și o notă inedită, dată de acompaniamentul muzical oferit de Asociația Kratima – chitaristul Alex Cena, Fabricio Martin Alva Delgado – percuție și de experimentele artizanale ale creatorului Radu Muj, artizan scenograf.

Dacă prima ediție a festivalului a adus în fața publicului o serie de texte ale autorilor internaționali contemporani, această a doua ediție este despre mesajul de toleranță, propagat de textele scrise sau dramatizate de autori români. Este o întoarcere acasă și o călătorie introspectivă pentru fiecare dintre noi. Publicul larg a participat activ și așteptăm cât ai multe persoane interesate să participe și la reprezentații”, președintele Asociației Teatru pentru Tine, Marius Lupoian.

Print Friendly, PDF & Email