Dosarele de malpraxis şi culpă medicală zac pe la Parchete

Dosarele de malpraxis şi culpă medicală stau cu anii prin Parchete sau instanţe, aşa că destule victime ajusng să nu mai prindă momentul unor eventuale despăgubiri. Într-un top naţional, după Bucureşti şi Constanţa, la Parchetele din vestul ţării sunt cele mai multe dosare de culpă medicală cu vechime mai mare de doi ani.

 

Contabilizare la Inspecţia Judiciară

Inspecţia Judiciară a verificat în acest an dosarele de malpraxis şi culpă medicală cu vechime aflate la Parchetele din ţară. Concluzia a fost că unităţile din subordinea Parchetului de pe Lângă Curtea de Apel Timişoara sunt, după Bucureşti şi Constanţa, pe locul trei pe ţară ca număr al cauzelor de culpă medicală aflate în cercetare de mai mult de doi ani, şi care, la nivel naţional, sunt de 215.

Astfel, după parchetele bucureştene (unde sunt 80 de astfel de cauze), şi cele din Contanţa (19 cauze), la cele arondate Curţii de Apel Timişoara sunt 11 astfel de dosare.

„Din materialele transmise Inspecţiei Judiciare, cu referire la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara, (singura unitate care are dosare în lucru având ca obiectul infracţiuni de contra persoanei ca urmare a culpei medicale), rezultă că verificarea cauzelor penale menţionate, nu constituie un obiectiv înscris în Programul de activitate al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi nici la unitatea subordonată în discuţie”, consemnează Inspecţia Judiciară. Cu toate acestea, inspectorii notează ca şi preocupare generală reducerea stocului de dosare mai vechi de un an, doi ani sau cinci ani.

 

Cauze multiple

Cauzele legate de timpii destul de mari de lucru sunt multiple şi, spune Inspecţia Judiciară, sunt legate în primul rând de schema de personal.  Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara în perioada de referinţă  2016 – 2017,  figurează cu o schemă de 29 de posturi de procurori, funcţii de execuţie şi două posturi de procuror funcţii de conducere. Unitatea s-a confruntat cu o fluctuaţie a schemei de personal în condiţiile în care două posturi de procurori sunt vacante, patru procurori sunt delegaţi la alte Parchete, iar un procuror se află în concediu pentru creşterea copilului, doi procurori au fost transferaţi la alte unităţi de Parchet, trei procurori stagiari s-au aflat în concedii de studiu, respectiv de odihnă pentru susţinerea examenului de capacitate şi patru procurori au promovat la alte unităţi de parchet ierarhic superioare.

Ca şi cauze strict procedurale, raportul consemnează, printre altele, în cazul situaţiei de la Timişoara dificultăţi în administrarea probatoriului, generate de complexitatea cauzei, de aspecte procedurale privind elemente de internaţionalitate sau concluzii de specialitate(expertize criminalistice/medico-legale.

Trecerea dosarului de la un procuror la altul este o altă cauză de tergiversare. Este dat astfel exemplul unui dosar aflat în instrumentarea succesivă a cinci procurori.

Sincopele din relaţia poliţist-procuror sunt şi ele menţionate în raport, Inspecţia Judiciară afirmând că au fost identificate cazuri de supraveghere ineficientă a activităţii organelor de poliţie de către procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara.

Ca şi în alte rapoarte recente ale Inspecţiei Judiciare, nu sunt date nici măcar numerele de dosar, fiind astfel imposibilă orice verificare de către justiţiabilii interesaţi de aceste cazuri.

 

Malpraxisul, o problemă legislativă restantă

Raportul Inspecţiei Judiciare se referă strict la faza premergătoare instanţei, undestadiile procesuale – fond, recurs, instanţă supremă – pot lungi foarte mult procesul. Dacă iniţiatorii unor astfel de cazuri sunt victimele directe, a căror sănătate se presupune că e deja şubrezită de practicile medicale incorecte pe care le acuză, şansele unora dintre ei de a primi o sentinţă definitivă şi irevocabilă prin care sunt despăgubiţi sau compensaţi scad simţitor.

Ceea ce aduce discuţia înapoi la metodologia malpraxisului în general. „Anchetarea ar trebui să fie mult mai amplă. O bună parte din aceste cazuri sunt etichetate ca malpraxis, când de fapt au cauze administrative. Dacă în schema de personal se prevăd patru asistente la o operaţie, şi medicul a avut doar două, dacă nu a avut aparatură corespunzătoare, dacă nu a putut să facă, tot din cauza lipsei aparaturii, o analiză la o dată când a cerut-o şi când se impune, nu cred că se poate vorbi despre culpă medicală individuală”, consideră medicul Sorin Paveliu, fost membru al Comisiei de Sănătate din Camera Deputaţilor.

Pe de altă parte, din cauza cadrului legal, multe cazuri de malpraxis nu mai ajung nici la procurori, nici în instanţă. Aceasta pentru că demersul pacientului într-o reclamaţie de malpraxis porneşte cu o petiţie a reclamantului adresată Comisiei de Malpraxis, prin care acesta cere o anchetă. Membrii Comisiei solicită apoi documentele necesare de la spitale şi medicii implicaţi în caz, adunând datele pentru anchetă, iar în caz de nevoie, reclamatul este anunţat că trebuie să adauge la dosar expertiza unor specialişti sau a mai multora, expertize ale căror costuri trebuie să le suporte.

Astfel, victima sau familia acesteia este obligată de multe ori să plătească expertizarea doveditoare necesară instrumentării cazului de malpraxis, care poate avea costuri de ordinul miilor de euro. În plus, expertizarea se face de către specialişti, care sunt destul de puţini, chiar la nivelul unor judeţe mari. De regulă, există un singur expert într-o anumită specialitate, care poate fi chiar expertul reclamat. Se poate ajunge astfel la situaţia în care să nu poată fi desemnat niciun expert pentru întocmirea raportului asupra cazului.

În plus, cu toate că s-a tot vorbit despre îmbunătăţirea cadrului legal pe acest segment, victima unui caz de malpraxis sau familia acesteia continuă să aibă şanse extrem de mici de a primi despăgubiri. Aceasta deşi medicii şi unităţile sanitare plătesc sume mari pentru primele aferente asigurărilor de malpraxis.

Există cazuri în care valoarea anuală a primelor pentru asigurarea de malpraxis ajunge şi la 200 de euro – se estimează că, în fiecare an, în contul societăţilor de asigurare care încheie astfel de poliţe ajung peste 45 de milioane de euro.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

jurnalist Timpolis, mircea.pavelescu@timpolis.ro