Domul Romano-Catolic, din Timişoara, restaurat din fonduri europene

Catedrala Romano-Catolică, cripta acestuia și pietrele funerare ale personalităților înmormântate în acest loc vor intra într-un proces de renovare, conservare şi reabilitare.

 

Ministerul Dezvoltării anunţă că a semnat contractul de finanţare care vizează realizarea de lucrări interioare și exterioare de renovare, conservare şi reabilitare ale Catedralei Romano-Catolice, amplasată în Piaţa Unirii, din Timișoara, și a împrejurimii acesteia, în vederea integrării în circuitul turistic național și internațional.

Valoarea totală a contractului este de 21,7 milioane de lei, din care valoarea finanţării nerambursabile alocate de Ministerul Dezvoltării este de 21,3 milioane de lei, adică 4,8 milioane de euro.

Proiectul are o durată de implementare de 51 de luni, iar lucrările vor consta, în principal, în renovarea, conservarea şi reabilitarea clădirii, a obiectivelor conexe, precum şi a criptei și a pietrelor funerare ale personalităților înmormântate acolo.

După restaurare, Ministerul Dezvoltării estimează că numărul vizitatorilor va creşte cu peste o mie de turişti (de la 19.800 de vizitatori pe an înainte de intervenția asupra obiectivului de patrimoniu, la 20.988 de vizitatori).

 

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Jurnalist Timpolis