Primăria Timișoara anunţă că, după identificarea unor neconcordanțe juridice și tehnice, a cerut reexaminarea unei modificări cadastrale în cazul Restaurantului Dinar, căruia Primăria i-a demolat zilele trecute o terasă construită ilegal pe terenuul Municipalităţii. „Clădirea ilegală fără acte se transformă într-una cu acte, iar geometria unui teren al statului român este schimbată fără acordul proprietarului, adică al nostru. Ilegal? Evident!”, declară primarul Dominic Fritz.
Primăria Municipiului Timișoara a transmis o cerere oficială de reexaminare către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Timiș, referitoare la încheierea de intabulare emisă pentru Restaurantul Dinar, din Complexul Studențesc.
Demersul a fost inițiat pentru restabilirea legalității, în contextul acțiunilor Municipalității de eliberare a domeniului public ocupat abuziv în această zonă. Astfel, Primăria solicită revenirea la situația anterioară în cartea funciară, după ce, în urma verificărilor efectuate, au fost identificate neconcordanțe juridice și tehnice în documentația aprobată. Printre altele, geometria terenului, care aparține statului român, a fost modificată fără acordul proprietarului.
În urma dispoziției primarului Dominic Fritz, construcția extinsă ilegal pe trotuarul de pe strada Barbu Iscovescu a fost demolată, pentru eliberarea domeniului public și restabilirea accesului pietonal în zonă.
Zilele trecute, Dominic Fritz explica pe pagian sa de Facebook, „cum ni s-a furat un trotuar”: „Povestea ar putea să se încheie aici: am dispus eliberarea domeniului public, puteau sǎ plece de pe trotuar și gata. Dar nesimțirea nu se încheie aici. Prima etapă: mă prinde proprietarul pe holul Primăriei: «Îndurare, am un eveniment de familie în weekend, vă rog să-mi dați un răgaz de două săptămâni, promit că voi demola singur până atunci». Eu, deschis pentru o rezolvare simplă, dar experimentat cu tot felul de țepe, spun: «Aveți patru zile să începeți măcar lucrările, altfel venim noi și demolăm pe cheltuiala voastră.» A două etapă: văzând că nu are nicio intenție să elibereze domeniul public, procedăm la demolare câteva zile mai târziu. Proprietarul cheamă Poliția (degeaba), presa, chiriașul se închide în restaurant, dramă mare. Flutură o autorizație nefinalizată din 1998 pentru o terasă de lemn, folosită ca justificare pentru zidăria făcută între 2012-2014, cum se vede în poze. Praf în ochi. A treia etapă e cea cu energie criminală. În dimineața demolării, apare dintr-o dată o nouă încercare de intabulare a extinderii ilegale pe trotuar, cu un truc cadastral: proprietarul schimbă geometria parcelei, desenul retrage ușor laturile ca să poată adăuga metri pătrați acolo unde era trotuarul, fără să schimbe suprafața totală. Iar minunea coruptă se întâmplă: cu doar 1-2 ore după depunerea documentației la oficiul de cadastru, funcționarii o acceptă și schimbă, pe loc, CF-ul! Clădirea ilegală fără acte se transformă într-una cu acte, iar geometria unui teren al statului român este schimbată fără acordul proprietarului, adică al nostru. Ilegal? Evident! Coincidență sau nu, topometristul care a întocmit documentația prin care a dispărut un trotuar public din acte este fiul vitreg al șefului instituției de cadastru care a aprobat-o, în viteză uluitoare de administrație singaporeză.”
Primarul Timişoarei transmite că va continua să apere interesele orașului și ale antreprenorilor cinstiți.
Primăria Timișoara transmite că va continua să utilizeze toate instrumentele legale pentru a apăra integritatea domeniului public. În același timp, municipalitatea își reafirmă angajamentul de a colabora cu toate autoritățile competente pentru clarificarea acestei situații și pentru prevenirea oricăror practici care ar putea prejudicia patrimoniul municipiului.




































Ultimele comentarii