Doi membri ai USR Timiș, aleşi în structurile de conducere ale partidului

După primul congres al Uniunii Salvați România, doi membri ai USR Timiș au fost aleși în structurile de conducere și control ale partidului.

 

Unul dintre membri ai USR Timiș care face parte din structurile de conducere ale partidului este Cătălin Drulă, deputat USR de Timiș, acesta fiind ales membru în Biroul Național al USR. Al doilea este Raoul Trifan, ales membru în Comisia Națională de Arbitraj, anunţă, într-un comunicat, USR Timiş.

Alături de Cătălin Drulă, din Biroul Național mai fac parte cei şapte vicepreședinți (Elek Levente, Vlad Alexandrescu, Stelian Ion, Dan Barna, Ionuţ Moşteanu, Cristian Seidler şi Raluca Amariei) și alți 12 membri (Cristian Ghinea, Clotilde Armand, Cristian Ghica, Florin Silviu Chereji, Cornel Zainea, Claudiu Năsui, Radu Mihail, Florina Presadă, George Ţăranu, Ion Voinea, Alin Ionuţ Arsu și Dan Ivan).

Nicușor Dan a fost reales ca președinte al formațiunii cu 173 de voturi, fiind urmat de Emanuel Ungureanu (61 de voturi), Şerban Marinescu (14) şi Cornelia-Florina German (3 voturi).

Primul congres al Uniunii Salvați România a avut loc perioada 12-14 mai, la Cluj-Napoca. Pe lângă desemnarea structurilor de cobducere, a fost votat şi noul statut al partidului.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Jurnalist Timpolis